VIDEO Gabi Luncă a vorbit la Cafeneaua Adevărul despre cartea sa biografică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea doamnă a muzicii lăutăreşti a lucrat mai mult de doi ani la volumul care va apărea în curând. La cei 72 de ani ai săi, Gabi Luncă vorbeşte cu senină­tatea unui tânăr despre întâmplări pe care le-a trăit cu jumătate de secol în urmă.

„Adevărul": Cartea auto­biografică la care aţi muncit mai bine de doi ani va apărea pe piaţă în curând...

Gabi Luncă: Cred că această carte va fi un lucru nemaipomenit. După ce am citit-o, parcă nu-mi venea să cred că eu am făcut-o. Voi face lansarea într-una dintre săptămânile care vor urma. Cred că o să fie un lucru bun, pentru că nu m-am grăbit, am vrut s-o scriu pe îndelete. Puteam s-o fac în câteva luni, dar aşa a îngăduit Dumnezeu. Pentru un lucru bun, trebuie muncă.

Citiţi şi:

Pippo Delbono: „Învăţ să mor în fiecare spectacol"

Nobel pentru un pesimist

Spuneaţi, la un moment dat, că această carte a fost dorinţa soţului dumneavoastră, Ion Onoriu. Vă simţiţi împlinită acum, că aţi reuşit să aşterneţi pe hârtie viaţa de artişti?

Da. Îmi spunea că, dacă ar scrie el o carte, i-ar trebui kilometri întregi de hârtie ca să povesteacă toate amintirile noastre şi toate lucrurile prin care am trecut. Dar s-a stins şi nu a mai apucat... Odată mi-a căzut un caiet studenţesc în mână şi am început să scriu. Primele cuvinte au fost: „Acest caiet va fi o amintire de neuitat pentru familia mea". S-a aprins o scânteie în mintea mea şi de acolo am început.

Cu ce aţi început cartea?

Am început să povestesc despre satul meu natal, Vărbilău, din Prahova. Un loc care mi-a rămas în minte este podul de peste gârla de lângă sat. Îmi aduc aminte şi azi, era un pod mare, iar când ploua, noi, co­piii, ne duceam acolo, la pod, să vedem ce a adus apa de sus, din munte. Acolo, lângă acel pod, mama mea s-a îmbolnăvit. Mi-a povestit bunica mea, care m-a crescut până la 9 ani, că într-o iarnă mama a vrut să treacă podul cu căruţa, iar caii s-au speriat. Ea s-a dat jos, a intrat în apă ca să-i facă să pornească şi de atunci s-a îmbolnăvit de plămâni, iar la trei-patru luni s-a stins. Am povestit şi puţin din copilăria mea, şi din copilăria soţului, apoi despre viaţa noastră împreună.

Cum vă amintiţi de perioada copilăriei şi de mama dumneavoastră?

Mama avea o prăvălie şi aducea marfă. Ea era şi bărbat, şi femeie în casă. Tata mergea la nunţi, avea serviciul lui la Ploieşti, la Orchestra Armatei. Ţin minte că era o femeie frumoasă şi avea un păr lung, până la mijloc. Chiar dacă am pierdut-o pe mama la trei ani şi jumătate, îmi amintesc cum îşi lăsa părul pe spate şi apoi îl răsucea şi îl prindea roate, în coc. Câte un trandafir îmi reaminteşte de ea...

De ce un trandafir?

La colţul casei aveam un trandafir mare, plin de flori albe. Când mama a murit, eu eram acasă la naşul meu. Casa noastră era chiar în centrul satului, iar eu am văzut că la mine la poartă că s-a adunat lume multă, dar nu înţelegeam de ce şi cineva mi-a zis: mâine vine mama ta, dar vine îmbrăcată în mireasă. Eu, copil, nu am înţeles. Când au adus-o acasă, o vecină a venit, m-a luat în braţe, m-a dus la acel trandafir şi mi-a tăiat de acolo şase trandafiri şi mi-a zis: „Acuma tu mergi cu mine să îi duci mamei tale". Ţin minte toate lucrurile astea. Dacă mă întrebi ce am mâncat ieri nu mai ţin minte, dar multe dintre amintiri nu se vor şterge niciodată.

Povestiţi-ne despre domnul Ion Onoriu...

Eram tot timpul cu soţul meu în turnee, stăteam şi câte o lună şi jumătate plecaţi, nu ca acum, câteva zile şi gata turneul. Când trăieşti 34 de ani cu un om, zi şi noapte, este îngrozitor când nu-l mai ai lângă tine. Noi nu ne-am despărţit decât o dată timp de o lună, când el a fost plecat în Israel, într-un turneu, iar eu nu m-am putut duce pentru că am avut un accident de maşină. Am întâmpinat şi noi destule greutăţi. Atunci când s-a stins, în 1998, am simţit un gol imens în suflet.

Care sunt cele mai fericite întâmplări pe care le-aţi trăit şi pe care le povestiţi şi în carte?

Unul dintre cele mai fericite momente din viaţa mea a fost când mi-au apărut primele discuri. Aveam 19 ani când Electrecordul m-a chemat şi am imprimat cu maestrul Ionel Budişteanu. Atunci când m-am auzit pe discuri parcă pluteam de fericire. Aveam un glas ca un cristal. Dar, bineînţeles, cea mai mare fericire a fost când s-a născut băiatul meu, Emanuel, mai ales că m-am rugat atât la Dumnezeu să-mi dea un copil.

Când aţi avut revelaţia care v-a îndreptat spre muzica religioasă?

Revelaţia s-a născut în mine. Aveam 32 de ani. M-am dus şi eu de curiozitate la câteva adunări de fraţi penticostali, pentru că aveam nişte vecini care mergeau. O soră bătrână a cântat un cântec care se numea „Jos în valea umbrei morţii". M-a răscolit foarte tare, era prea mult adevăr în acel cântec. Am văzut cum se roagă. Şi mai m-am dus o dată şi încă o dată şi am spus: aici este Dumnezeu. Şi de aici a venit şi dragostea pentru muzica religioasă.

Cum vă petreceţi timpul în ultimii ani?

Mi-am luat două maşini de cusut. Eu am avut toată viaţa o singură croitoreasă, de 37 de ani cos la ea. Şi am început să învăţ. Mă simt aşa de împăcată şi relaxată când mă aşez la maşina de cusut, chiar dacă mai şi stric materialele. Îmi iau fata şi mergem în oraş, ne plimbăm prin magazine. Dacă îmi place un material bun mi-l cumpăr, cu toate că am o stivă de materiale pe care nu mai apuc să le cos. Mă uit la ştiri foarte mult, dar mare parte din timp mi-l petrec cu Biblia.

Credinţa a ajutat-o să  învingă cancerul

Gabi Luncă a fost diagnosticată anul trecut cu cancer la sân. Probabil că multă lume nu ştie că artista a trecut printr-o operaţie şi prin mai multe şedinţe de chimioterapie. „Eu văzusem că am ceva la sân, era ca o alună, dar am zis că dacă nu mă doare, nu e nimic. Mă feream de Estera, fata mea mai mare, că se panichează imediat. Într-o zi, când am mers la croitoreasă, m-a văzut şi s-a speriat. Mi-a făcut programare, iar doctorii mi-au zis că am cancer", povesteşte Gabi Luncă.

„Trecută la credinţă" (aşa cum se referă ea la cultul penticostal) încă de acum 40 de ani, fosta cântăreaţă de muzică lăutărească pomeneşte des numele Domnului. Are acel entuziasm şi acea convingere pe care le întâlneşti la cei trecuţi la alte culte religioase.

„Sunt un nou-născut"

„La tomograf s-a văzut o pietricică la colecist şi a trebuit să o scot înainte de a face operaţia de sân. Am ajuns la Urgenţă, unde urma să mă operez, dar înainte de asta a venit un frate de-al nostru din America să-mi facă ungerea (slujbă în care o persoană este unsă cu mir pe frunte - n.r.). Mi-a făcut de două ori, o dată la spital şi o dată acasă şi a spus aşa: Doamne Iisuse, te rog această piatră să o fărâmiţezi, să o dai tu afară, ca medicul să nu mai aibă ce să scoată". A urmat operaţia la Urgenţă, dar medicul nu a mai găsit piatra, care apăruse iniţial la ecografie.

Dacă a fost o minune sau nu, Dumnezeu ştie, însă Gabi Luncă e convinsă. Piatra dispăruse, operaţia la sân a decurs bine, iar artista s-a refăcut complet. „Când am terminat cele şase luni de analize, doctorii mi-au zis că sunt ca un nou-născut. Eu ştiu că Dumnezeu m-a scăpat de boală, nu o mai am. Acum le spun tuturor tinerelor, tuturor femeilor, să meargă măcar o dată pe an la un control", mărturiseşte cântăreaţa.

"Medicul mi-a spus că am cancer. Şi am zis: «dacă e aşa, o primesc». În Biblie scrie: «credinţa ta te va mântui». Depinde cum crezi în ceva."

În replică... Corina Chiriac

image



" Gabi Luncă şi soţul ei, Ion Onoriu, au fost pentru mine doi artişti profesionişti. I-am admirat întotdeauna şi am fost bucuroasă să lucrăm împreună. Eu şi Gabi Luncă împărtăşim şi sentimente profunde legate de credinţă. "

Obiectul Adevărului

" Când plec de acasă, tot timpul rup câte un trandafir din grădină. Îmi plac trandafirii şi cred că sunt florile care îmi aduc aminte de mama. Noi aveam la colţul casei de la Vărbilău, satul meu natal, un trandafir alb, mare, din care am cules şase şi i-am dus mamei când s-a stins. "

+

Onestă

Vreau să văd, după ce va apărea cartea, dacă am făcut bine sau nu. Dacă reacţia nu va fi aşa cum mă aştept, va fi o înfrângere, dar ştiu să primesc şi binele, şi răul.

-

Prejudecăţi

Aveam o părere proastă despre recitalurile din restaurante, credeam că e ceva înjositor. Ziceam că dacă voi cânta în restaurant nu o să mai am priză la public, dar nu a fost aşa., credeam că e ceva înjositor. Ziceam că dacă voi cânta în restaurant nu o să mai am priză la public, dar nu a fost aşa.

Carte de vizită

-Data şi locul naşterii: 16 octombrie 1938, comuna Vărbilău, judeţul Prahova.
-1951. Debutează pe scenă alături de tatăl ei, violonistul Dumitru Luncă, în cadrul Orchestrei Armatei din Ploieşti.
-1956. Îşi face debutul la radio.
-1964. Se căsătoreşte cu Ion Onoriu, cu care are patru copii: Emanuel, Estera, Sara şi Rebeca.
-1964-1992. Scoate pe piaţă numeroase discuri, printre cele mai apreciate melodii lăutăreşti numărându-se „Cirip Cirip", „Un părinte poate crește", „Cobzar bătrân", „Dă mamă cu biciu-n mine".
-1992. Decide să cânte doar muzică religioasă.
-1998. Soţul se stinge din viaţă.

Testul Adevărului

Cătălin Măruţă

image



„Mi-a plăcut de când lucra la «Garsoniera lui Măruţă», mi-a plăcut că e deschis. Mă face să mă simt bine întotdeauna, îl iubesc ca pe băiatul meu".

Loredana Groza

image



„Am fost supărată pe ea pentru că mi-a cântat o piesă fără să-mi ceară acordul. Am avut un schimb de vorbe mai aspre, dar apoi am fost invitată la un eveniment, a venit la mine, şi-a cerut scuze şi am iertat-o".

Mihaela Rădulescu

image



„E o fată capabilă. Bravo ei, îmi e drag de ea. M-a chemat o dată la «Duminica în familie», dar, din păcate, nu am putut să mă duc".

Corina Chiriac

image



„Sunt foarte bună prietenă cu Corina, o admir mult pentru că este o persoană deosebită. Am fost mulţi ani în turnee împreună".

1978 Gabi Luncă, cu soţul, după un concert

image



1980 Alături de Ion Onoriu şi cele trei fiice ale lor

image



1988 Lângă o pădure de lângă San Francisco, cu soţul şi fiica cea mare

image



1995
După ce a renunţat la muzica lăutărească

image
image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite