VIDEO Grigore Leşe: „Am fost numit nebun, beţiv, curvar“
0
Grigore Leşe a crezut în arta adevărată şi a făcut multe sacrificii pentru a promova cultura tradiţională românească. Interpretul a trăit la stână, în şatră şi a colindat ţara pentru a descoperi folclorul autentic. Printre nonvalori şi falsuri, încă există enclave de autenticitate, spune Grigore Leşe.
"Adevărul": Povestiţi-mi despre concertul „Grigore Leşe şi ultimii rapsozi".
Grigore Leşe: Este un altfel de concert, la care invit oameni speciali, oameni adevăraţi. Se va desfăşura la Sala Radio, în data de 4 decembrie. Va fi un concert indedit, în care prezint muzici străvechi, iar alături de mine va urca pe scenă un grup de aromâni fârşeroţi din Cogealac, care interpretează muzică polifonică. M-am întâlnit cu ei acum trei ani, când am fost în Cogealac (Constanţa), unde am filmat patru ediţii ale emisiunii „La porţile ceriului", pe care o realizez la TVR Cultural. Acum doresc să propun o altă variantă de spectacol, pe segmentul de muzică tradiţională. Toată lumea vede în muzica tradiţională divertisment, relaxare, iar muzica din vatra satului merită mai mult. Trebuie să le arătăm oamenilor lucrurile profunde, lucrurile esenţiale. Vreme de 50 de ani, eu nu le-am văzut prezentate, n-am văzut concerte cu hori care să descrie dorul, jalea, înstrăinarea, sentimente definitorii pentru noi. Totdeauna îmi pun întrebarea: merită să investim în cultura tradiţională? Merită promovată sau trebuie să ne oprim aici şi să găsim altceva? Dar dacă ne hotărâm să intrăm în jocul acesta european, trebuie să ştim cu ce intrăm.
Şi aţi găsit raspunsul? Merită promovată cultura tradiţională?
Eu zic că da. În România mai există enclave unde este vie cultura din vatra satului. Încă există muzică de calitate, încă există ritualuri. Acum doi ani, doina noastră a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Iar dacă am avut această șansă trebuie să ştim foarte bine ce promovăm, cum promovăm, cum investim banii. Mulţi ani am bătut pasul pe loc.
La ce vă referiţi?
În primul rând la sistemul de învăţământ din România. Apoi mă refer la manageriatul cultural, care a fost defectuos. Încă nu avem o reţea pentru promovare şi avem şi o altă problemă; nu ştim ce este cu-adevărat valoros şi ce merită promovat. Scara valorilor s-a modificat mult în România. Sunt muzici de divertisment, care se adresează trupului, şi sunt muzici care se adresează sufletului. Mie-mi place să cred că promovez muzica pentru suflet.
Povestiţi-mi despre copilăria dumneavoastră. De unde a venit dragostea pentru cântecul popular?
Săraci copii care n-au copilărie... Sunt singuri... Eu am avut o copilărie frumoasă. În comunitate era o rânduială, toate lucrurile aveau un rost. Am moştenit glasul de la mama. Eu spun un lucru: cine moşteneşte glasul horeşte (cântă - n.r.), cine nu, nu poate hori. Lucrul acesta nu se învaţă, ci se moşteneşte. Ori horeşti, ori nu horeşti. Poţi umbla la şcoală o viaţă, degeaba, nu horeşti dacă nu eşti de horit. Cam aşa a fost copilăria mea: cu cântec, cu obiceiuri, cu umblet mult. V-aş dori s-ajungeţi măcar o dată unde m-am născut eu, la Stoiceni. Este cel mai frumos loc din lume. Drumul se-nfundă, nu mai duce nicăieri. Satul e aşezat pe dealuri, cu case-mprăştiate... Împrejur sunt păduri de brad, de fag. De mic am văzut mistreţi, lupi, urşi. De-aceea cântecul meu are un caracter războinic. Ce mi-a fost drag în copilărie, a fost să mă urc în copaci şi să horesc. Şi oamenii se strângeau şi spuneau: „Ce frumos horeşte Grigore al lui Năstăsie. De aista s-a alege ceva". Iată ce dimensiune îţi dă cântecul. Oamenii te „însemnează" de când eşti mic. Horea (cântecul - n.r.) nu te lasă să te pierzi, ai posibilitatea să-ţi afli locul în lume.
Tinerii sunt însă tot mai atraşi de alte genuri muzicale, iar cei care promovează folclorul autentic sunt destul de puţini. Mai există public de folclor?
În ultima vreme, la concertele mele au fost sălile arhipline. Şi vin foarte mulţi tineri. Iar eu sunt câştigat, sunt puternic. Şi nu cu orice muzică.
E semn că oamenii se întorc la valori?
Semne se văd în fiecare zi. Eu umblu mult prin ţară şi le văd. La ţară, oamenii spun că după bine vine rău şi după rău vine bine. La noi a fost prea multă vreme rău...
Oamenii din sat spuneau că sunteţi „însemnat" şi v-aţi demonstrat valoarea. Ştiu însă că aţi trecut prin câteva etape dificile, inclusiv pe plan financiar, până să obţineţi această recunoaştere.
Niciodată n-am alergat după bani. Muzica aceasta nu adună bani. Tinerii vor ca la 20 de ani să aibă şi bani, şi casă, şi maşină. Nu se poate! Toate vin când trebuie să vină. Oamenii din ziua de azi şi-au pierdut răbdarea. Eu acum 30 de ani hoream ca şi acum. Important e că nu m-am lăsat de horit, că nu m-a îmbătat succesul. Am ştiut ce vreau să fac pe lumea asta. Casa mea sunt horile! Eu nu cânt la nunţi sau la petreceri. Nu am ales asta, nu am alergat niciodată după bani şi după femei. Dar am şi bani, şi femei.
Spuneaţi într-un interviu că dragostea e înşelătoare. Aşa a fost cu dumneavoastră, aţi simţit-o pe propria piele, atunci când aţi divorţat?
Sunt nişte versuri care zic aşa: Dragostile nu-s curate/Că trăiesc până la moarte/Ori din vârf, ori din tulpină/Tot se ţin cu rădăcină/Şi-atâtea gânduri mă bat/De nu ştiu ce să mai fac/M-aş lua, m-aş duce-n lume/Dragostile-s după mine. Când dragostea vine, e o taină. De mi-a fost drag un lucru, m-am legat de lucrul acela. De mi-a fost dragă o femeie, m-am legat de ea. Dar nu m-am dus pe şapte cărări. Însă, câteodată, dragostea se consumă, arde. La mine a ars mai încet, a durat 32 de ani. După aceea a trebuit să fac o schimbare în viaţa mea. Însă a venit de la sine şi n-a rămas nimeni supărat, pentru că lucrurile s-au întâmplat firesc.
Aveţi un fiu, Laurenţiu. A urmat acelaşi drum ca dumneavoastră?
Laurenţiu are 30 de ani, a terminat Politehnica şi este în Cluj. Nu a urmat acelaşi drum ca mine, însă prin intermediul lui m-au descoperit mulţi tineri, care mi-au devenit fani. Dacă tinerii nu vin la tine, nu te acceptă, eşti demodat. Prin tineri simţi gustul eternităţii. Când văd la concertele mele că sălile sunt pline de tineri, îmi vine să plâng.
E de-ajuns talentul pentru o astfel de carieră?
A avea talent nu este totul. Horea trebuie să fie după suflet, iar la noi selecţiile s-au făcut după trup. Am fost în toată lumea şi-am văzut că oamenii care cântau la diverse evenimente nu erau frumoşi trupeşte, ci sufleteşte. La noi, criteriile sunt că un artist de muzică populară trebuie să fie înalt, să aibă părul lung şi să cânte cântece patriotice. Oamenii adevăraţi din cultura tradiţională au fost ascunşi şi au fost promovaţi alţii în locul lor. Revoluţia din '89 ne-a dat libertatea să gândim şi să alegem. Asta am făcut eu după '89: am scos la rampă oameni ascunşi, oameni formidabili. Ca să performezi cântece din cultura tradiţională ai nevoie şi de minte, iar la unii mintea e puţină.
În Replică
“ Îl cunosc din studenţie, am fost colegi la Academia de Muzică din Cluj. E un super profesionist, este printre puţinii artişti care cântă muzică tradiţională românească. ”
Zoli muzician Sistem
Consecvent: „Mi-am ales un drum şi nu m-am abătut de la el. Foarte mulţi ajung într-o răscruce şi nu ştiu să aleagă. Nu ştiu dacă trebuie să meargă la stânga sau la dreapta.“
Credul: „Cred că în oameni în care nu merită să cred. În ultima vreme m-am corectat şi i-am eliminat din viaţa mea. M-au îmbătrânit şi-a trebuit să-mi recuperez timpul pierdut cu ei.“
Obiectul Adevărului: “ Pristolul este un obiect tradiţional cu care se însemnează colacii şi pâinea. Îl au şi oamenii obişnuiţi, acasă, şi preoţii. Mi-e drag, vine dintr-o lume aparte."
Cum descoperiţi aceşti oameni? Unde?
Tot aud de ani de zile treaba asta cu izvorul nesecat al folclorului. A secat de mult... dar există reprezentări în altă formă. Cărţile mele au fost oamenii, în fiecare om am citit câte ceva. Dacă stai între patru pereţi, n-ai cum să ştii adevărul. Trebuie să dormi la oi, să stai cu ciobanul. Dar nu o zi, ci ani. Eu aşa am umblat. Dacă vrei să ştii muzica ţigănească, trebuie să stai între ţigani. Să bei cu ei, să faci tot ce se poate face.
Aţi trăit experienţele acestea?
Da, cum să nu. Şi ştiţi de ce trebuie să faci asta? Ca să te simtă, căci altfel nu se destăinuie, nu-ţi arată ce ştiu. Eu sunt de-al lor. Şi care mi-a fost răsplata? Am fost numit nebun, beţiv, curvar. Iată unde este în 2010 curvarul şi beţivul Leşe.
Spuneaţi că vă place să cântaţi singur, în pădure. Pe de alta parte, aţi cântat chiar şi pe stadion, în deschidere la concertul Depeche Mode. Sunt nişte extreme...
Am avut un singur concert pe stadion, în deschidere la Depeche Mode, unde am cântat împreună cu trupa Sistem. Ei sunt absolvenţi de Conservator şi au vrut să facem o înregistrare împreună. Mi-a plăcut vivacitatea lor, aşa că am acceptat. Apoi mi-au propus să cânt şi în deschidere la Depeche Mode, o melodie. A fost singura dată. Nu cânt de obicei în spații deschise, pentru că muzica aceasta nu e pentru stadioane. Astfel de concerte se ţin în săli mici. Pentru mine, de exemplu, Sala Palatului nu este reprezentativă, a fost construită pentru şedinţe. Nici n-ar trebui să ne ducem acolo până nu facem o feştanie, să iasă duhurile rele. Ce să caut eu la Sala Palatului să cânt hori de noroc, de jale, când eu ştiu că acolo s-au distrus ţărănimea şi intelectualitatea? Uităm aşa de uşor? Locul meu e în săli mici, cu puţină lume. Muzica mea nu trebuie să răscoale stadioane.
Muzicologul Constantin Brăiloiu spunea: „Numai prin cultura noastră ţărănească vom însemna ceva în lume. Cu armele Occidentului nu vom bate niciodată Occidentul şi va trece multă vreme până vom înceta a mai fi o caricatură a Apusului". În contextul globalizării, mai au românii o identitate naţională?
Suceava, de exemplu, e un oraş cosmopolit, în care au trăit evrei, unguri, ucraineni, români. Ştiţi ce muzică e acolo? Fierbe! De-a lungul timpului, din Occident ne-au venit instrumente şi unele armonii. Din Răsărit ne-au venit alte instrumente. Lucrurile s-au amestecat şi de aceea avem astăzi această varietate. Structuri asemănătoare cu cele ale muzicii tradiţionale din România se întâlnesc pe tot mapamondul. Dar noi, pentru că am fost atâta vreme o ţară cu graniţele închise, ne-am dat stăpâni pe situaţie. Noi suntem buricul pământului şi ca la noi la nimeni! După '89 aceste teorii n-au mai rezistat. Trebuie să ne raportăm la ce se întâmplă în toată lumea. Pe mine, îmbrăcatul în straie tradiţionale nu mă impresionează. Prefer să văd un om în blugi, dar care să cânte impecabil în stil tradiţional românesc. Dar să văd costume tradiţionale la fel şi o cântare îndoielnică din punct de vedere stilistic, nu mă dă gata. În plus, lumea s-a schimbat, a evoluat. Nu mai putem trăi ca acum 2.000 de ani. Sigur, putem apela la stratul străvechi, dar cu alte reprezentări. Se poate dezvolta o mişcare revivalistă în România. Însă nu o poate face oricine, e nevoie de mari maeştri, cu o pregătire deosebită.
Peste 30-50 de ani, să zicem, va mai exista folclor?
Eu nu ştiu ce se va întâmpla, pentru că atunci nu voi mai fi pe lumea asta. Poate vor rămâne numai horile după mine. Totuşi, eu cred că se va mai hori. Pentru că lumea se roteşte, viaţa se roteşte, timpul se rostogoleşte. Există o vorbă veche: timpul bate ceasul şi vremea vremuieşte.
Ce muzică ascultaţi?
Tot felul de muzici: muzică simfonică, muzică uşoară, muzică de relaxare, ascult Paraziţii, chiar şi muzică de divertisment, ca să pot face comparaţii.
Apropo de Paraziţii, s-a zvonit la un moment dat că veţi face un proiect împreună.
Da, de ce nu? Sunt texte licenţioase şi în cultura tradiţională: „Prinde-mă, lele, d'aci/Să nu-mi pice cioarecii/Dacă cioarecii-or pica/Te-i ţine de ce-oi afla."
Ati spus că pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta. Care credeţi că este şansa ce v-a fost dată?
Trebuie să crezi în ceva. Iar eu ştiu în ce cred: în puterea ancestrală a horei. Cred în doină: este cântecul patriotic al românilor. Cred în arta adevărată, în oamenii adevăraţi.
Carte de vizită
S-a născut la 20 februarie, 1954, în Stoiceni (Maramureş).
A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima“, din Cluj-Napoca (specializarea fagot), iar în 2003 a obţinut titlul de Doctor în Muzică.
Predă cursul de etno-muzicologie la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.
Realizează emisiuni de etno-muzicologie la Radiodifuziunea Română şi TVR („La porţile Ceriului“, TVR Cultural).
Este căsătorit cu Iulia Gorneanu; are un fiu, Laurenţiu Ciprian, din prima căsătorie.
Se încarcă comentariile...
