VIDEO Jennifer Lopez, cea mai frumoasă femeie din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista "People" a desemnat-o pe Jennifer Lopez cea mai frumoasă femeie din lume.

Este o adevărată nebunie. Rareori mi se întâmplă să rămân fără cuvinte. Mă simt onorată. Sunt fericită şi mândră, a declarat Jennifer Lopez la aflarea veştii.

Cariera artistei americane se află, în prezent, pe o linie ascendentă, marcată de lansarea unui nou album şi de includerea ei în juriul popularei emisiuni "American Idol".

image

Jennifer Lopez, în vârstă de 41 de ani, s-a născut la New York. De-a lungul timpului, a jucat în multe filme. A atins succesul în 1997, când a jucat rolul binecunoscutei şi regretatei Selena, în filmul cu acelaşi nume. A urmat apoi încă un succes cu filmul "Anaconda", şi, în timp, a devenit una dintre cele mai căutate actriţe de la Hollywood. Pe la sfârşitul anilor '90, şi-a început cariera muzicală.

După ce a devenit, anul trecut, unul dintre membrii juriului emisiunii-concurs "American Idol" - cea mai urmărită emisiune de televiziune din SUA -, Jennifer Lopez a devenit imaginea unor produse fabricate de companii importante, precum grupul cosmetic L'Oreal, lamele Venus şi o linie vestimentară pentru copii creată de casa Gucci.

Cântăreaţa şi actriţa se alătură unor nume importante din showbiz-ul internaţional, precum Halle Berry, Jennifer Garner şi Beyonce Knowles, desemnate cei mai frumoşi oameni din lume în anii precedenţi, în acest top anual alcătuit de revista People.

Revista People nu precizează criteriile luate în considerare la realizarea acestei liste.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite