Celebrităţi

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Rolul de aur: Combinatozaur

0
10 Aug 2010 06:49:00
Autor: Sinziana Boaru

Actorul Paul Ipate și-a făcut debutul în filmul „Hârtia va fi albastră“, dar a devenit cunoscut publicului larg după ce a jucat în reclamele Vodafone. Actorul în vârstă de 25 de ani nu împrumută atitudinea de şmecher a Combinatozaurului, iar Ioana Blaj (23 de ani), interpreta Cristinei, se supără mai puţin decât personajul său.

Expresia „Maxim, am zis!" începea să se audă din ce în ce mai des pe micile ecrane acum un an şi jumătate. Deşi în campania „Marea Ieşeală" sunt doi tineri care se tachinează în permanenţă, în viaţa de zi cu zi nu e chiar aşa. Paul şi Ioana nu vor, însă, să vorbească foarte mult despre relaţia lor.

Nici ei nu mai ţin minte câte spoturi au filmat sau care a fost primul, iar succesul personajelor i-a luat prin surprindere. „Noi n-am făcut-o pentru succes, am luat-o pur şi simplu ca pe un job", spune Ioana, proaspăt licenţiată a Facultăţii de Teatru din Bucureşti. Paul, şi el actor, continuă ideea şi spune, cu un aer serios care-l diferenţiază de personajul său, că succesul se datorează promovării agresive, dar şi publicului tânăr care s-a recunoscut imediat în glumele lui Maximus.

Nu vor în telenovele

Paul nu este chiar străin de umorul Combinatozaurului, multe dintre glumele din spoturi fiind ideile sale care s-au născut pe platoul de filmare. „Nu mă întreba care, că sunt atât de multe încât nu mai ştim nici noi. Plus că n-avem televizor să le urmărim. Le vedem o dată şi cam asta a fost", povesteşte Paul.

Reacţii există peste tot pe unde se duc, aşa că, dacă cei doi nu ştiu cât de des sunt difuzaţi pe micul ecran, îşi dau seama după manifestările oamenilor. „Mă strigă «Combinatozaur», asta este porecla mea acum", spune el. A mai jucat în câteva reclame înainte, pentru Sprite şi Bucegi, dar niciuna n-a avut genul acesta de impact. Şi Ioana a promovat pe panouri outdoor alte produse, dar a făcut şi un spot pentru tabloidul britanic „The Sun". Recent a fost ofertată chiar de o altă companie de telefonie mobilă.

„M-au sunat să mă întrebe dacă vreau să fac o campanie publicitară asemenea celei de la Vodafone. Mi s-a părut totală lipsă de profesionalism", mărturiseşte Ioana. De altfel, nu sunt singurele oferte pe care le refuză zilele acestea. Au fost chemaţi pentru mai multe probe la telenovele, dar acest lucru nici nu intră în discuţie.

Sunt tineri şi, spun ei, foarte puţin dispuşi la compromis. „Cred că lumea din televiziune mai are puţin de învăţat şi prefer să înveţe cu alţii, nu cu mine. Mă refer aici la calitatea produsului. Nu judec, fiecare priveşte din perspectiva sa, dar noi nu ne simţim pregătiţi pentru astfel de proiecte", spune Paul.

„În momentul în care ai o asemenea vizibilitate, oferta spoturilor scade drastic pentru că nimeni nu mai vrea să‑şi asocieze imaginea cu tine. Singurul avantaj este că suntem văzuţi non-stop, lumea nu are timp să uite de noi şi atunci uşile se deschid mai mult către film şi teatru", este de părere Paul.

Teatrul ca pasiune

Amândoi sunt actori, iar pentru meseria aceasta au refuzat să plece definitiv din România când au avut ocazia. „Am fost puşi în faţa plecării. Am aplicat amândoi, anul acesta, la Conservatorul din Paris. Şi în momentul în care am văzut că suntem acceptaţi, ne‑am panicat uşor şi ne-am dat seama că nu vrem să plecăm din România. N-am terminat tot ce putem face aici, mai e treabă de făcut", spune Ioana, aprobată din gesturi de Paul.

Chiar dacă de acum încolo se dedică jocului pe scenă, actorul Paul Ipat nu vrea să fie angajat al unui teatru. „Evit să fiu angajat pentru că nu-mi place să depind de ceva, dar îmi închipui cum ar fi. Şi mă gândesc că actorii au un salariu care nu le ajunge nici să se cherchelească într-o seară. Dacă aş fi angajat într-un teatru, n-aş câştiga bani să-mi plătesc chiria la garsonieră", spune vizibil enervat Paul. Primul rol serios al tânărului a venit odată cu filmul „Hârtia va fi albastră", lansat în 2006. N-a jucat în niciun scurtmetraj în primii patru ani de facultate, aşa cum obişnuiesc studenţii.

„M-am panicat la un moment dat, am crezut că nu sunt deloc bun pentru film. Toţi colegii mei făceau asta, numai eu nu. M-am gândit că poate e ceva în neregulă cu mine. Şi imediat după au venit toate", îşi aminteşte Paul. Au urmat roluri în scurtmetrajele „Bric-Brac" (în care a jucat şi Ioana), „Datorie" şi „Five O'Clock", dar şi rolul unui soldat român în pelicula regretatului Cristian Nemescu, „California Dreamin'". Vrea să joace în spectacole de teatru; pentru asta se pregăteşte din clasa a doua. Ioana îi împărtăşeşte pasiunea, fiind mândră de cel mai recent rol al său din filmul „Marţi, după Crăciun".

Ambii cred în noul val al cinematografiei româneşti, în voluptatea şi în specificul lui. „Mă bucur foarte tare când aud că filmele româneşti au mai luat nişte premii", spune Paul.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările