Viorica Bucur : „O emisiune nu se poate afirma fără generic“

Viorica Bucur (63 de ani), creatoarea genericului „Telecinematecii“, îşi aminteşte de anii de început ai programului. Melodia „This is My Song“, care anunţa începutul emisiunii, continuă să stârnească dorinţa de a revedea filmele din anii de glorie ai programului.

La sfârşitul anilor '60, Televiziunea Română se afla în căutarea unei identităţi. Atunci au apărut „Telecinemateca" şi „Teleenciclopedia", emisiuni care au avut o contribuţie importantă la cultura generală şi cinematografică a telespectatorilor.

Criticul de film şi profesorul universitar Viorica Bucur a participat la realizarea „Telecinematecii" din primul an de existenţă şi tot ea a avut ideea genericului.

„Adevărul": A cui a fost ideea „Telecinematecii"?

Viorica Bucur: Eu am venit în televiziune prin aprilie '69, la redacţia Selecţie - Programare Film. Pe atunci, redactor-şef era Octavian Sava, scenaristul de la „Căpitanul Val-vârtej", un serial pentru copii de mare succes. Eu cred că ideea a fost a lui, dar şi a lui Tudor Vornicu, care era director de programe. El a avut şi ideea „Teleenciclopediei".

Era o perioadă în care televiziunea încerca lucruri noi şi Tudor Vornicu era o persoană în ritm cu tot ce se întâmpla. Stătea cu ochii pe televiziunea franceză, italiană şi lua idei de acolo. El a fost cel care a implementat o politică de programe la Televiziunea Română, el a venit cu ideea programelor de după-amiază, cu moderator. El a introdus şi „Gala desenului animat".

Genericul „Telecinemateca" este poate cel mai cunoscut generic al unei emisiuni româneşti. Cum s-a născut el?

Când am venit eu în televiziune, „Telecinemateca" începuse de câteva luni, de la sfârşitul anului 1968. După telefoanele primite de la telespectatori şi după reacţiile din presă, am văzut că audienţa era destul de bună şi am propus să-i facem şi un generic. Eu am o idee fixă: o emisiune nu se poate afirma fără un generic. Ne-am gândit să punem nişte chipuri de actori celebri, apoi a venit Octav Sava cu ideea să-l mai dinamizăm şi am mai introdus nişte momente din filme mai burleşti.

Eu ştiam această melodie a lui Chaplin, „This Is My Song", din filmul „Contesa din Hong Kong". Nu rulase la noi, nu-l ştia nimeni, dar ştiam că melodia e foarte frumoasă şi atunci am ţinut foarte mult să o alegem pentru fundalul sonor. Genericul era foarte lung, ţinea aprope cât toată melodia. Acum nu cred că şi-ar mai permite nimeni aşa ceva, un generic de aproape două minute. Cred că ceea ce a legat totul a fost muzica, melodia. Şi aici trebuie să spun, cu mâna pe inimă, că îmi aparţine întru totul. Şi acum mulţi oameni îmi spun că atunci când mai aud această melodie le vine să se repeadă la televizor şi să vadă „Telecinemateca".

Cum se făcea selecţia filmelor, treceau printr-o comisie?

Noi, ca redactori, propuneam aceste filme, pe care trebuia să le ştim. Eu terminasem oricum secţia de Teatrologie / Filmologie, vedeam filmele şi în cinematograf. Pentru filme era necesară viza redactorului-şef, dar şi o viză tehnică. După 1971 s-a instituit şi o comisie ideologică, formată din reprezentanţi ai oamenilor muncii, care vedeau toate emisiile. Filmele americane puneau cele mai puţine probleme. Ei au un gen de cenzură şi stilul acesta, în care binele trebuie să învingă totdeauna. Europenii puneau mai multe probleme... amoralitate, sex şi alte lucruri.

Care erau marile vedete ale „Telecinematecii"?

Când făceam programul, Tudor Vornicu avea o vorbă: „Spaţiul de duminică trebuie să fie pentru tinerii bavarezi", adică filme de acţiune, western şi poliţiste. Pentru cinematecă, spunea de multe ori că merge „moartea-n văduve", adică filme mai sentimentale. Cel mai bine mergea genul acela cu Bette Davis. Acum, când spui Bette Davis, te gândeşti la naftalină, dar pe atunci acestea erau vedetele: Humphrey Bogart, Bette Davis. De mare succes a fost şi Ingrid Bergman. Ştiu că eram într-o seară la magazinul Victoria, voiam să-mi cumpăr ceva şi nu mă decideam. Şi vânzătoarea mi-a spus: „Hotărâţi-vă odată, duduie, că nu o s-o pierd eu acum pe Ingrid Bergman din cauza dumneavoastră". M-am bucurat foarte mult, era o chestie.

Primeaţi reacţii de la telespectatori?

În perioada aceea, Televiziunea Română era singurul post, aşa că se uita foarte multă lume. Şi erau tot felul de situaţii în care telespectatorii ne trimiteau scrisori şi ne rugau să le transmitem adresele vedetelor. Erau femei de la ţară care ne spuneau că s-ar duce să le spele, să le calce, lucruri de genul acesta.

De ce credeţi că TVR a scos emisiunea din grilă?

Nu mai voiau să se lege la cap cu încă un ciclu. Apoi nici nu mai dădeau pe cicluri, dădeau filme care prezentau un oarecare interes, fie ca regizor, actori sau tematică. Un fel de „Telecinemateca" este acel spaţiu de vineri noapte, „Filme şoc", pe care le prezintă Tocilescu. Mai încercau un fel de Telecinematecă cei de la Pro Cinema, cu acel film prezentat de Cristian Tudor Popescu.

Credeţi că televiziunea publică a deviat de la scopul ei?

Ce mă doare pe mine cel mai tare este faptul că oamenii din conducerea Televiziunii sunt mai mult cu ochii pe posturile comerciale. Televiziunea publică ar trebui să-şi creeze o identitate, să nu se uite la audienţe sau reclame, că nu din asta trăieşte. Dar se tot copiază posturile comerciale şi astfel îşi pierde identitatea. Îmi pare rău de Lazarov, l-am prins şi eu puţin la TVR, dar nu se poate să vezi aceleaşi formate asemănătoare pe toate posturile, să nu mai ştii unde să te uiţi. Nu cred că modelul Televiziunii Române ar trebui să fie Pro TV sau Antena 1. Ar trebui să fie BBC sau alte televiziuni publice cu tradiţie.

Vedetele de atunci

Prin intermediul „Telecinematecii" românii au făcut cunoştinţă cu vedete internaţionale precum Humphrey Bogart, Bette Davis, Ingrid Bergman, Marilyn Monroe, Charlie Chaplin şi Shirley Temple.

"Telespectatorii ne trimiteau scrisori şi ne rugau să le transmitem adresele vedetelor."
Viorica Bucur
critic de film

"Televiziunea publică ar trebui să-şi creeze o identitate, să nu se uite la audienţe sau reclame, că nu din asta trăieşte."
Viorica Bucur
critic de film