Virgil Ianţu: „Preţuiesc abilitatea mea de a sta de vorbă cu mine“

Virgil e un băiat de toată isprava, a cărui amiciţie o apreciez de un car de ani, de când ne ştim. E una dintre cele mai discrete prezenţe din star system-ul nostru (invitaţi-l undeva şi va veni exact la ora stabilită, uimit mereu că aici e de bon ton să întârzii sau să nu ajungi deloc!), iar bucureştenizarea nu i-a mâncat omenia, ceea ce e de preţuit.

Ca muzician, se ocupă de albumul „Ieri şi azi“, un prim single putând fi audiat de curând. E de ascultat, în tot cazul!

De ce te temi cel mai tare?

Nu am o teamă permanentă în suflet şi sper să nu o am vreodată. Am încredere în cine îmi stabileşte drumul şi având grijă de ce mi se oferă, apreciez, zâmbesc, mulţumesc şi mă rog sa fie tot aşa şi de acum înainte.

Care e prima ta amintire?

Nu o pot marca exact pe prima, dar am amintiri de la vârste fragede. Îmi amintesc sunetul pe care îl făcea căruciorul meu albastru, îmi amintesc patul de copil în care dormeam, haine, imagini, gusturi etc. Şi pe ai mei i-am surprins cu anumite detalii pe care nu aveam de unde să le cunosc.

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Evit să spun „cel mai“. Iar daca vorbim de admiraţie, pot spune că părinţii sunt cei pe care îi admir tot mai tare, în special de când am început să văd ce înseamnă să fii părinte. Există oameni care mi-au schimbat viaţa şi mi-o fac frumoasă, pe care îi admir, prieteni, familie, artişti, oameni obişnuiţi. Cred că asta ar trebui să facem. Să privim, să admirăm şi să învăţăm.

Ce-ţi place la înfăţişarea ta?

Mai nou, faptul ca am slăbit. În rest, nu mă pot privi obiectiv din acest punct de vedere şi o părere subiectivă pe acest subiect, ar suna a…ştii tu.

Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?

Abilitatea de a sta de vorbă cu mine şi de a-mi accesa foarte des conştiinţa.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Un actor care ştie să cânte, să fie bland şi exploziv, să aibă anduranţă în a petrece şi din jocul lui să transpară starea de bine.

Ce-ţi reproşezi cel mai des?

În general, îmi asum lucrurile şi gesturile pe care le fac şi nu am prea multe reproşuri personale. Le aştept de la alţii.

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Cred că eram un foarte bun pilot de avion.

Cum ţi se spunea când erai mic?

Virgilică.

Care e cea mai mare realizare a ta?

Ştiu unde duce întrebarea. Fetiţa mea, familia sunt cele mai importante prezenţe (aici îmi permit superlativul), ca în cazul fiecăruia dintre noi, dar ele nu sunt realizarea mea. Cum aş putea să spun asta? Ele reprezintă o realitate de care mă bucur şi cu care mă mândresc. Ca realizări… nu ştiu ce să zic. Poate faptul că am reuşit să evit compromisul, de-a lungul timpului, dar cred că nici asta nu este o realizare personală. Asta vine de la părinţi, familie, prieteni, educaţie etc. Am amintit de prieteni. Sunt foarte mândru şi de faptul că de foarte mulţi ani am aceiaşi prieteni. Pare ceva simplu. Şi eu spun la fel, dar nu e chiar aşa. Mai gândiţi-vă.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Ce naiv eşti!

Cum ai dori să-şi amintească posteritatea de tine?

Viu!

Acest material a fost publicat şi pe blogul personal.