What’s Up divorţează. Mesajul transmis de cântăreţ celei care i-a fost alături nouă ani: „Sper să primeşti tot ce n-am putut eu ca bărbat să-ţi ofer“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul What’s Up, al cărui nume real este Marius Ivancea (30 de ani), a anunţat oficial despărţirea de soţia sa, Simina Costea (29 de ani), după nouă ani de relaţie. Artistul i-a transmis şi un mesaj emoţionant celei care i-a fost soţie timp de trei ani.

După nouă ani de relaţie şi trei de căsnicie, What’s Up şi Simina au decis să se despartă. Cântăreţul a postat pe contul său de Facebook un mesaj pentru fani, dar şi pentru fosta lui parteneră, alături de o imagine de la nuntă, în care se ţin în braţe. 

În textul postat, solistul îi mulţumeşte Siminei pentru toate momentele petrecute împreună şi explică faptul că atunci când „apare nepotrivirea, iubirea se poate transforma în obişnuinţă“. Totodată, Marius Ivancea îi urează fostei sale partenere să îşi găsească sufletul pereche şi să primească ce el nu a putut să îi ofere.

„Au fost 9 ani frumoşi cu bune cu rele, dar se pare că, în momentul în care apare nepotrivirea, iubirea se poate transforma în obişnuinţă. Te iubesc ca om, Simina, îţi mulţumesc atât pentru momentele frumoase în care am crescut, cât şi pentru toate momentele grele din care am învăţat ce nu vrem de la viaţă, dar am crescut. Ne aşteaptă o viaţă lungă în faţă, sper să-ţi găseşti sufletul pereche şi să primeşti tot ce n-am putut eu ca barbat să-ţi ofer“, a scris What’s Up pe Facebook.

În aceeaşi postare, cântăreţul a rugat pe toată lumea să nu întrebe nimic o perioadă: „P.S.: Rog presa, prietenii apropiaţi, cunoştinţele, fanii şi haterii să nu ne intrebe nimic cel puţin o perioadă, avem nevoie să digerăm şi noi situaţia, momentan. S-a destrămat ceva ce am clădit 9 ani. Mergem mai departe. Numa bine tuturor“. 

   

What’s Up (Marius Ivancea) şi Simina Costea, care era şi managera artistului, s-au căsătorit civil şi religios în august 2016, după şase ani de relaţie, iar naşi le-au fost Andra şi Cătălin Măruţă. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite