Comic-Con, sub semnul hărţuirii sexuale: supereroinele au fost pipăite de fani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Weekend-ul care tocmai s-a încheiat a fost marcat de Comic-Con International, cea mai mare convenţie a pasionaţilor de filme, jocuri video şi benzi desenate cu supereroi, ce se desfăşoară anual în San Diego, California.

Comic-Con poate fi un loc ostil pentru femeile care aleg să îmbrace costumele sumare ale supereroinelor. Acestea se plâng că bărbaţii depăşesc limitele fanteziei şi că sunt nevoite să suporte privirile insistente, pipăielile şi comentariile obraznice.

Cat Woman, Wonder Woman, Prinţesa Leia şi alte personaje fictive au devenit un „ingredient“ nelipsit de la cea mai mare convenţie dedicată filmelor de ficţiune şi, în general, culturii pop. Prezenţa feminină la astfel de convenţii este într-o continuă creştere, în prezent peste 41% din public fiind reprezentat de femei. Un studiu realizat de revista „Bitch“ arată că aproximativ 25% dintre acestea au fost hărţuite sexual, iar 8% susţin că au fost agresate sau violate.

„Un băiat în vârstă de 12-13 ani a venit la mine şi m-a întrebat dacă mă poate atinge“, a declarat Marla Ryssell (19 ani), deghizată în personajul negativ din „Batman“, Poison Ivy. 

Un grup format din femei a început o mişcare prin care trage un semnal de alarmă cu privire la cazurile tot mai frecvente de hărţuire sexuală din cadrul unor astfel de evenimente. Acestea au creat o petiţie online prin care cer organizatorilor să ia măsuri, iar documentul a fost semnat până în prezent de peste 25.000 de persoane. 

Organizatorii Comic-Con nu au rămas indiferenţi şi au inclus un avertisment în pachetele înmânate participanţilor: „Hărţuirea sau comportamentul ofensator nu vor fi tolerate. Comic-Con îşi rezervă dreptul de a revoca, fără restituire, calitatea de membru sau insigna oricărui participant care nu respectă această politică.“

De asemenea, un reprezentant al Comic-Con a declarat că se iau măsuri pentru ca toată lumea să se simtă confortabil: „Siguranţa participanţilor este principala noastră preocupare. Din acest motiv Comic-Con dispune de mai multă securitate decât oricare alt eveniment pe care îl organizăm.“

„Harry Potter“ nu i-a vrăjit pe grănicerii americani

Actorul Daniel Radcliffe (foto AFP) a fost pe cale să rateze convenţia Comic-Con din San Diego, după ce gardienii de la graniţa dintre Canada şi Statele Unite au constatat că procesul prin care starul britanic primea o altă viză, superioară, nu era încheiat. 

image

Protagonistul seriei „Harry Potter“ a reuşit, în cele din urmă, să obţină ştampila de care avea nevoie pentru a putea trece pe teritoriul SUA. Astfel, Radcliffe a ajuns la Comic-Con, unde şi-a promovat cel mai recent film, „Horns“, în care joacă rolul unui tânăr căruia, după moartea misterioasă a prietenei sale, îi cresc coarne. 

Noua viză este de tipul O-1 – „pentru persoane cu abilităţi extraordinare în domeniile ştiinţei, artei, educaţiei, afacerilor şi sportului“ – şi îi garantează o şedere de trei ani în SUA. 

image

Tot în cadrul Comic-Con, Zack Snyder, regizorul peliculei „Batman vs. Superman: Dawn of Justice“ ce urmează să fie lansată în 2016, a făcut publică prima imagine cu actriţa israeliană Gal Gadot (foto), în rolul eroinei Wonder Women. Fotografia dezvăluie o prezenţă mult mai sexy şi un costum sofisticat. 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite