Comedy

articolul anterior articolul urmator

Cronica falsă a unui meci fără scoţieni

2
21 Feb 2020 13:22:23
Cezar Pârlog

Dilema este un argument care constă în a prezenta două alternative inevitabile, ele avînd însă acelaşi rezultat. Un exemplu clasic de dilemă este răspunsul pe care califul Omar i-l dă generalului Amni, la întrebarea ce are de făcut cu biblioteca din Alexandria. Dacă aceste cărţi din bibliotecă se potrivesc cu Coranul, sînt de prisos. De nu, sînt primejdioase. Deci şi într-un caz şi în altul trebuie arse.  (wiki)

                Cînd mori de ciudă că nu ţi-ai îndeplinit pornirea de a o îmbrăţişa, pentru că asta ai simţit instantaneu cînd te-ai trezit cu ea faţă în faţă, deşi o mai văzuseşi numai o dată în viaţă cu cîţiva ani în urmă şi asta doar accidental şi tangenţial, pentru două, trei minute şi cred că nici cu vreun cuvînt schimbat, cînd eşti topit şi impresionat de ea deşi nu i-ai văzut niciodată vreun contur, tu despre care toată lumea ştie că apreciezi maximal toată treaba asta venită dinspre partea feminină, mno, pentru ochi, pentru ridurile frunţii, chestii, socoteli, adică chiar dacă se află în trecere, pentru patru, cinci secunde pe trotuarul celălalt sau chiar pe lîngă tine, mai ales dacă este vorba şi despre niscava culori pe oareunde, da, asta spun doar gurile rele, eu pot jura sincer pe un neadevăr, dacă toate astea se întîmplă neştiindu-i puterea ‘telectuală cunoscut fiind că asta te impresionează maximal, adică fiind singura motivaţie pe lîngă cea afectivă care-ţi stă în picioare, după caz moleşindu-le, şi te motivează, cînd după cîteva cuvinte, tot patru, cinci, schimbate printr-un mesaj decent, deja nu mai poţi dormi două nopţi la rînd, te trezeşti pe la două jumate şi îi vorbeşti pe interior pînă la ziuă, ori să ai impresia şi rezultatele energizante ca şi cum ai fi vorbit la telefon ori chiar ore întregi faţă în faţă, după un simplu schimb de cîteva rînduri decente pe Fb, sau cînd se întîmplă să puteţi să vă comunicaţi lucruri, cumva extrasenzorial, doar gîndind şi fără ca ele să fie spuse în cuvinte, chiar că-i o problemă. Una mare. Catastrofal de mare. Şi cugeţi, că tot îi e azi ziua, că şi Ioana D’Arc avea viziuni, auzea vorbe, a şi fost arsă pe rug, iar acum cercetarea ştiinţifică i-a pus în cîrcă mai multe variante de diagnostic care pasămite i-ar fi justificat perturbările din cap. Acufene, dacă bine am scris, adică ţiuiturile alea din urechi, cancer la creier sau chiar schizofrenie. Ei bine, cred că ar trebui să mă cam gîndesc şi eu la troica asta insipidă, şi poate să-mi şi aleg ceva, ca să ştiu ce să-i recomand medicului meu curant. Dar totuşi Fecioara din Orleans i-a dus pe francezi la cîteva victorii importante şi la eliberarea unei mari părţi din teritoriu naţional. Ş-atunci?!

 He's our man running down the right, his name is Ianis Hagi and he's fucking dynamite!

            Sau, după cum titrează Daily Record după cele două goluri de la Glasgow ale tînărului Hagi, „This is Sensational!”, Iar fanii scoţieni nu rămîn mai prejos, „M-am îndrăgostit de băiatul acesta!”, „Ianis Hagi eşti lumea mea!”, „Sînt cel mai înfocat fan al tău. Te voi urma pînă cînd şi tu mă vei iubi, Ianis!”, „Sînt gata să înfrunt totul pentru Ianis Hagi. Să se transfere definitiv şi apoi să-mi rupă sufletul un an mai tîrziu după ce va pleca mai departe. M-am îndrăgostit de băiatul acesta!” „Ianis Hagi merită fiecare penny nenorocit din cele cinci miioane de lire. E a naibii dinamită!”

                                           *

             Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!“, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.

Citiţi aici toate editorialele semnate de Cezar Pârlog.

Pe Cezar Pârlog îl găsiţi şi aici

 

                                                                                           

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Marck
21.02.2020, 13:49:41

Prietene, erai mahmur când ai dat drumul la textul ăsta fără cap și coadă? Ai amestecat foile, sau ce naiba ai pățit dacă ai ajuns să te bâlbâi în scris? Șterge postarea asta stupidă și încearcă să scrii ceva coerent și în consonanță cu titlul care este promițător. Da' repede, că se răcește subiectul.

0 (4 voturi)
ovidiu preda
21.02.2020, 20:06:37

E matolit