Comedy

articolul anterior articolul urmator

Din tren

8
16 Feb 2019 00:07:33
Cezar Pârlog

Trenurile m-au atras de cînd eram mic, încă în Cluj, stăteam la doi paşi de gară şi deveneau rapid destinaţia unei plimbări scurte de seară. Cu frate-meu sau cu taică-miu. Număram vagoanele în trecere, citeam scrisorile de trăsură ale celor oprite sau care se formau, uneori urcam prin cele de călători. De multe ori la veceu.

Odată, cineva, persoană apropiată, m-a tras de urechi, letric şi electronic, atunci cînd am făcut pe Facebook o postare din tren. Mergem cu treabă la Dorohoi. Şi am zis nu mai ştiu ce despre călătorie, confort, aglomeraţie, dar şi că ar fi o gagică faină nu ştiu unde prin tren, la vreo cinşpe metri mai departe, pe undeva pe la capătul vagonului, adică nici măcar în pupila mea stîngă! P.S. E mai bună ca aia din dreapta, vă zic eu! Fără discuţie, departe tare, să-mi stric ochii şi mai multe nu! Doar din răutate a spus asta, bineînţeles. Sau gelozie, invidie şi iubire multă.

Ei bine, acum sînt în acelaşi tren, vagon, loc, 425 cu 61 şi, în faţa mea, pînă în sfîrşitul vagonului, ce mai, chiar al trenului, ştiu eu, mă ajută simţurile, nici o gagică. Că nu e frumos şi nici ok. Iar vinovăţia mea trecută, exultă, fiind învingătoare. Numai bărbaţi! Da, ciudată treaba asta, abia acum mi-a căzut fisa. Aş putea chiar zice că e un tren militar, doar că toţi sînt civili, turişti adică. Ca ăia care-au venit prin 89, în decembrie, de ne-au făcut rivoluţia. Carevasăzică, asta se întrevede şi acum pentru mîine?! La naiba, şi e chiar 13! Miercuri, undeva prin februarie! S-au poate că eu m-am transbordat, transhumantat, electrocutat şi transvazat, scuze, transportat mental, cu tot cu tren, vagon şi băieţii însoţitori, direct în Venezuela, am venit aici să facem puţină ordine, să susţinem preşedintele ilegitim şi recunoscut de România şi să reparăm ţara. Jos cu dictatura, jos cu şoferul! Eu, cu scuze, dar o să mai rămîn patru, cinci ani aici, ca să pun umărul la privatizarea unor ramuri economice de vîrf. Fireşte că doar în favoarea poporului şi a naţiunii de aici. Bine, la petroale nu mă bag, sînt alţii, iar eu îmi văd în lungul nasului. Ceva cacao, poate trabucuri, nişte bauxită, chestii...

         Bun, deci nu sînt gagici, am zis!

Da’ acum văd că de cînd scriu eu aici despre regimul de la Caracas şi pun la cale majore schimbări economice, şi numai în folosul poporului suveran, subliniez, trenul a oprit la Ploieşti, da’ n-a mai întors-o ca pe vremea în care nea Iancu avea restaurant în gară şi făcea cinste la toată lumea pînă a dat faliment. Aah, scuze, birtul nu era al lui, ci al lui Gherea, conu îl avea puţin mai încolo, la Buzău. Esenţial e că ăla a oprit trei minute, cît să fumeze şi băieţii ăştia pe peron, că aşa e acum, fumătorii sînt cei mai oropsiţi de pe pămînt şi din galaxie. Pentru că fumul cauzează iar ei trebuie să fie surghiuniţi. Pe logica asta, pe tîmplari ar fi trebuit să-i spînzure în pieţele publice, că doar ei fac fotoliile alea comode şi mişto în care stă omul jumate din viaţă, mănîncă, bea şi se uită la meciuri, nu face sport, se îngraşă şi moare repede. Deci astfel dăunează grav sănătăţii. Sau poate că asta chiar va urma, am văzut construindu-se ceva care aduce cu un eşafod pe undeva prin Piaţa Constituţiei. O platformă din lemn dată cu lac albastru, au pus şi scaune pentru spectatori, sigur o să fie cu bilet. Cum, e o scenă pentru festival? Ce festival? Dar de unde ştiţi, domnişoară? Aaaa, doamnă?! Mă scuzaţi. „Se pare că a urcat acum, puşchia la limbă!” Asta înseamnă că pică tot ce am scris. Şi chiar e o domniţă faină, pe la patruşapte, patruşopt, subţirică, grizonantă, cu unghii îngrijite, ochi verzi. Seamănă cu cineva de pe Facebook, cred că de pe la Iaşi, una Mihaela.

Şi oricum eu nu am fost niciodată la Dorohoi.         
                   

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele carţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!”, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life”, Editura Junimea, 2018.

Citiţi şi:  

- De Sîn' Andrei

- Copaci. Amintiri (III)

- SMS naţionale. Nelimitat

- Muzică, dragoste, genealogie

- De-o ciorbă

- Ciorile lu' Nea Nicu

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Jane Doe
17.02.2019, 22:24:44

Prequel-ul pastilei de umor duminical de mai sus: ”Nu se știe care intrase primul în compartiment, se presupune că EA. Se așezase lângă geam fiindcă așa-i venise în clipa aia, dar de la plecarea trenului nu-și privise decât unghiile, examinându-le atent pe rând și din toate direcțiile. De vreo 20 de minute descoperise o pieliță care-o deranja la mijlociul drept și de-atunci tot încerca s-o smulgă ba cu unghiile de la mâna stângă, ba cu dinții micuți din care clănțănea ușor, încercând să roadă ca un șoricel. EL se așezase pe banca de vizavi pe fotoliul de lângă ușă, cu picioarele întinse lejer ca toți bărbații când vor să pară așa de înalți, că nu le-ajunge compartimentul. Privea cu coada ochilor la picioarele ei, de la unghiile ascunse-n pantofi pe care era nevoit doar să le imagineze, roșii ca sângele, ațâțătoare, până sus, sus de tot peste genunchi, peste... Mă rog, cât putea și el. După o vreme-n care părea să nu-l ia deloc în seamă, EA se oprește din ros pielița și se răstește cu început de arțag: - La ce te holbezi? N-ai mai văzut picioare? Luat prin surprindere, EL își mută ochii spre culoar. - Ăăă.. Nu mă uitam la... Mă uitam că n-a apărut controlorul... Să vadă de biletele, știți... - Și de unde așteptai să apară? De la picioarele mele? - Domnișoară... m-ați înțeles greșit, eu... - Mă crezi proastă? - se răsti ea. În sfârșit, lăsă mâinile în poală și-l măsură cu ochii mijiți de atenție. Trecu peste pantalonii de trening de-un roșu spălăcit, peste ”pleovărul” vopsit în culori cam dubioase și se opri la grumazul înfofolit. Neuronul îi clopoțea alarmat. Îndreptă umerii, scoase pieptul înainte și se-ncruntă spre EL. - De ce porți fularul ăla la gât? Aici e cald. - Nu-i fular - se apără EL. E eșarfă... Așa purtăm noi, ca un sem... - Eșarfă sau ce-o fi, mie spune-mi ca să știu! - i-o tăie EA. Te doare-n gât? Se aplecă în față să vadă mai bine prin ochelarii lui: Ai și ochii roșii și umflați. Se trase repede înapoi și duse mâna la gură: Ai gripă?... Ai gripă! ... Spune cinstit, ai gripă! Vexat, EL își scoase ochelarii și se frecă la ochi, după care deschise gura să i se uite-n gât dacă poftea. - Aaaa... Vedeți? N-am roșu. Amigdalele sunt mai umflate de când eram mic. Da n-am gripă, domnișoară. Jur! Așa purtăm noi, artiștii, eșarfe la gât. Une manière distinguée de... - Un ce-ai zis?... - Lăsați... Nu e important. Zău că n-am gripă. Sunt sănătos ca un bou. Ca un taur, am vrut să zic - se corectă zăpăcit. EA nu părea să-l mai audă.Brusc începură să-i tremure buzele și înghiți de câteva ori în sec. Făcuse ochii cât cepele și arăta cu degetul spre ghetele lui căscate larg, în lipsă de șireturi. - De ce n-ai șireturi? DE-CE-ȚI-AU-LUAT-ȘIRETURILE? - articulă sacadat, sugrumată de spaimă. Ai fugit... Clar că ai fugit! Dacă te eliberau la termen, îți dădeau înapoi șireturile. Știu de la un prieten. Ai evadat de la pușcărie. - Vai, dar nu, domnișoară - negă EL oripilat. - Atunci de unde? De la balamuc? Că și-acolo cu șireturile e la fel. Știu de la tata de la dezalcoolizare. EA se lăsa să alunece încet spre scaunul din mijloc și-apoi pe cel de la ușă, în timp ce se apăra cu brațele întinse-n față și-l avertiza răgușit: - Să nu te apropii de mine, să nu te apropii că țip! Țip, să știi! Deschise ușa compartimentului și se strecură afară, în timp ce el strânsese picioarele și încrucișase mâinile la piept, repetând hăbăuc: - Nu vă ating, domnișoară! Nu vă ating, domnișoară... EA intră în compartimentul vecin, se trânti pe unicul scaun liber și profită de atenția celorlalți, ca să povestească ce pățise. - Sigur e unul din ăștia scăpați din pușcărie! - își dădu cu părerea o doamnă, în timp ce un domn mai în vârstă cu alură de colonel la pensie, plecă să-l caute pe controlor. Inadmisibil ce se întâmplă-n trenurile noastre azi, domnule! Și parcă numai în trenuri? Fete tinere, inocente, femei serioase, copii atacați în parcuri, pe stradă... În scara blocului! Da, pur și simplu în scara blocului. Nu te mai apără nimeni de ei! Apărut ca la ordin, controlorul înțelese situația și se înfățișă cu cea mai oficială din mutrele lui, în ușa compartimentului vecin. Sincer, la prima vedere, EL nu părea așa de periculos. Drept că fularul putea ascunde vreo blestemăție, iar ghetele fără șireturi te duceau cu gândul la alta. - Biletul la control - ceru și privi sever în ochii presupusului. - Poftiți... Și dacă v-a spus domnișoara ceva, să știți că nu e adevărat - se plânse EL, pleoștit și încolțit. Așa arătăm noi, artiștii, mai boemi... - Aha - ridică din sprâncene omul, ținându-se mai la distanță, fără să treacă de pragul ușii. Artist, care va să zică? De-al lu' Soroș? - Ce?... Ăbb... nu... ca să fiu sincer, nici nu-i înghit pe ăia. - Vânzători de țară și popor! - aruncă omul în uniformă, sentențios. EL înclină capul și ridică din umeri neputincios, adică așa e, dar ce să le faci? - Și unde mergi matale, domnule artist? - întrebă aproape predispus în favoarea lui, omul cefereului. - La Dorohoi. Am o serată literară cu cititorii, acolo. Am multe fane la Dorohoi... - Fane? Care Fane, că sunt mulți la Dorohoi? - îndreptă omul o ureche, atent. - Vreau să spun fane... adică doamne, domnișoare... Fătuțe care mă plac - clipi EL șmecherește, ca-ntre bărbați. - Zăăău? - rânji controlorul. Ia uite! Și cum le-ați cunoscut pe fufele-astea? - Ha-ha... Bine zis, cam fufe! Unde să le cunosc? Pe feisbuc. - Serată literară, zici - ricană celălalt. Rânji încă o dată, duse mâna la chipiu și plecă. EL avea să afle prea târziu că omul era chiar din Dorohoi și-al dracului de gelos pe nevastă-sa, pe care-o bănuia că-l înșeală cu unul de pe feisbuc. Ca urmare, în prima haltă trenul opri și un echipaj de poliție trimis în goană de la oraș, urcă în tren, îl înșfăcă pe EL și-l duse cu ei la anchetă. Trenul plecă fără EL, cu toți călătorii îngrămădiți la ferestre să vadă cum un terorist școlit de Soroș fusese prins, înainte să arunce-n aer Dorohoiul. Așa se face că bietul Cezar n-a mai ajuns niciodată la Dorohoi. Adevărat că lucrurile s-au lămurit oficial destul de repede, însă lumea a rămas suspicioasă și nu l-a mai invitat la întâlniri literare în orașul lor. Cezar are și-acum o sfâșiere-n capul pieptului când își amintește. Că o fi adevărat sau nu, umblă vorba că fac muierile din Dorohoi o ciorrrbă... ”

+1 (1 vot)
S. Antopol
18.02.2019, 13:36:11

Ești rea, Maya! Vii cu texte ca ale tale, peste ~pastila de umor~ a autorului! Nu se face. Sincer, nu se face! Lasa omul in pace, pana nu da in galbenare.

Jane Doe
18.02.2019, 22:37:49

Elvețianul@ Eu m-am distrat scriind, dar rămân un simplu comentator la demonstrația de scriitor adevărat și de umorist, a domnului Pârlog. Asta e tot!

Utilizator Adevărul
19.02.2019, 23:33:33

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
20.02.2019, 13:44:44

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările