Comedy

articolul urmator

O altă logică modală

5
21 Sep 2020 12:09:43
Cezar Pârlog

Mda, Firea a lucrat personal şi cu însufleţire pe toate şantierele patriei, pardon, ale Bucureştiului, se sacrifică pentru fluidizarea circulaţiei de toate felurile, a terminat treaba la metrou şi i-a dat drumul, la fel şi cu străpungerea Ciurel, sîmbătă a fost inaugurarea, azi dimineaţă cred că s-a prezentat la lucru pe şantierul de la Domneşti, parcă-i recunosc casca galbenă şi mînecile suflecate, clar, ea e!...

            „Fff aglomerat...”,  tastez din taxiul care venind dinspre Drumul Taberei face dreapta pe Prelungirea Ghencea şi dă-n fundul unei coloane imobile şi fără sfîrşit. Maşini mici, cîte-un autobuz, ba văd şi două basculante, aşezate cum e mai bine, adică fix una în spatele alteia. Singurele care se mişcă sînt troatele, într-un slalom interesant şi de urmărit.

           „Îmi pare răăăăău....”, vine rapid răspunsul.

           Şi continuă: „Mai ai mult de mers?”

           „Hotel Tomi pe stînga”, zic.

           „Nu aşa de mult”, se revarsă din cer o găleată de optimism.

           „Costişa”, continui să dau detalii, în lipsa altor preocupări.

           Cică un zîmbet. Adică alea două puncte şi o paranteză rotundă.

           „Valea Oltului”

           Înapoi vin doar trei puncte şi se pare că dincolo s-a epuizat rezerva de optimism. Sau poate o fi ocupată cu niscava bucătăreli pentru o gustare pe care consider că aş merita-o.

           - Ia uitaţi-vă la ăsta, merge cu şaizeci pe oră, noi mergem cu patruzeci şi ne-a depăşit, se zice de la volan, ridic instinctiv privirea şi da, are dreptate, trotinetistul cu cască şi un led care clipea pe spatele rucsacului, deja era departe. Calcă pe-o piatră picată din basculă şi-mi cade în faţă, îl omor şi intru nevinovat în puşcărie, continuă driverul.

           - Mhî, zic aproape convins, şi  mă întorc la dialogul de pe tastatură.

            „Brutărie tradiţională pe dreapta”, adaug şi expediez, imediat după ultima literă.

            Se întorc din nou doar trei puncte, da, clar e ocupată, deşi aş fi preferat ca mai degrabă să se îndeletnicească cu ambalarea în nişte desuuri apetisante; zăpuşala asta se cere remontată cu nişte chestii serioase. Oare roşii?!...

           „Vînd cauciucuri...”, continui jocul meu devenit solitar.

            Înapoi vine tot o zîmbire. Deci încă e pe lîngă telefon. Îmi place să o ghicesc îmbrăcată doar pe jumătate. Ar fi fain să apară aşa şi în pragul uşii...

            – Acolo faceţi stînga vă rog, şi arăt cu mîna către un panou uriaş cu o reclamă la Penny, mă lăsaţi în parcare, ştiu că omul mă vede în oglindă.

           Se încadrează pe banda doi, semnalizează, face stînga, intră în parkingul de la market, mă întreabă dacă Aici e bine?, confirm, sînt gata să cobor, oricum o să mă întorc din drum spre strada principală, stau cu mîna pe mînerul uşii, doar că omul nu opreşte. Şi mă mai duce o sută, o sută cincizeci, apoi, căcat!, chiar trei sute de metri şi ajunge în faţa magazinului, poate mă crede venit la cumpărături, nu se opreşte nici aici, eu nu am chef să mă enervez, afară e caniculă şi aş transpira degeaba, nici nu mai contează unde va opri şi frînează undeva în laterala de la Penny. Achit, cobor şi iau partea cea mai bună: oricum abia băgasem în gură guma aia zuper, Hollywood, adusă chiar din State, o mai mestec şi eu cîteva sute de metri pînă ajung la C, nu se făcea să o arunc după numai cinci minute!

Cîntecul ceasornicarului - Mircea Baniciu

         Calc agale, fac drumul înapoi spre strada principală, cotesc spre dreapta, mai merg puţin, intru pe un drum privat, mestec bine şi cu folos, identific de la distanţă blocul, aromele din ciungă şi-au făcut datoria, se apropie deja de obşteşcul sfîrşit, o scot din gură, mă joc puţin cu ea, vrea să mi se lipească de degete, nu sînt de acord şi o arunc discret spre un inexistent coş de gunoi. Oricum şi dacă exista nu-l nimeream, se întîmplă destul de rar şi asta pentru că am obiceiul ca, expulzînd-o direct din gură să-mi pun de-o pasă pentru un şut imparabil cu dreptul. Asta e doar teorie. Realitatea e sălcie şi de multe ori fără realizări spectaculoase. Însă aici, la periferie, unde doamnele casnice şi bonele vietnameze pîndesc după perdelele de macrame nu se cade să fac asemenea gesturi de ţăran.

         Mă opresc în faţa intrării, apăs pe cifra cinci a interfonului, încerc uşa, e deschisă, şi mă strecor mişeleşte înăuntru. Orice intrus e vînat din primele secunde de vecini curioşi şi ciufuţi. Iar eu nu ştiu nici măcar familia la uşa căreia o să bat. „La Irina, tanti.”, mă văd răspunzînd unei posibile interpelări agresive şi deja mă simt jenat de simplul gînd. În urma mea vine semnalul de accept şi de acţionare a încuietorii magnetice, iar eu încă mai sper să nu fi avut timp de a se îmbrăca.

*

           Aduc pe masa din balcon toate necesare pentru masa de seară, trag un şnaps decent şi o aştept, s-a dus ca să ia mîncare pentru pisici. Pentru toate, ale ei, ale blocului, ale cartierului şi ale universului cosmic. Asta cu universul, mi-a rămas de la Şaptefraţi, Uritescu adică, din Noi cei din linia întîi. Vine, se şterge cu un şerveţel umed pe mîini, nu se mai schimbă de alea de oraş şi se-aşază la masă. Se ridică rapid, intră în bucătărie, de unde aud o voce încinsă:

          - Unde e pateul?

           - Unde l-ai pus, mă ştii pe mine că mănînc?!

           - Nu e.

           - Nu ştiu, caută-l unde l-ai pus.

           - ....Căcat!, zic suficient de încet cît să nu fiu auzit.

           - L-am găsit, era în frigider, zice după cîteva minute şi revine victorioasă pe locul ei de la masă.

       Mi-l întinde:

           - Mi-l desfaci tu?

       Mă uit la el, e din cel fără cheiţă, şi întreb:

           - Cu ce?

           - Cu cuţitul!

            - Cum cu cuţitul, nu ai desfăcător? Şi-aşa ai stricat toate cuţitele în vărf.

            - Bine, mulţumesc, răspunde resemnată. „Mă scuzaţi”, nu se îndură să nu arunce şi nişte paie pe foc.

      Se aşază, stă zece secunde apoi se ridică şi intră din nou în bucătărie. O aud:

            - Unde e?

            - La locul lui, zic.

            - Adică unde?

            - Unde ştii că este, răspund şi-mi văd de mîncat.

       Am oroare să vorbesc cînd sînt la masă, nu răspund la telefon indiferent cine ar fi, decît dacă repetarea apelului îmi dă de înţeles că ar fi ceva urgent. Oricum persoane importante nu mai pot fi, ai mei au dispărut de mult. Iar problemele de serviciu nu sînt pentru acasă. În fond nici în Athos, călugării ăia nu scot un cuvînt în timpul mesei, ştiu c-am fost. De multe ori închid şi radioul care în afara nopţii, merge non-stop. N-a mai apărut, nu ştiu ce mai face prin bucătărie, îmi văd de treabă, mînc ceva simplu, roşii, vreo trei feluri de brînză, ceapă, verdeţuri şi cîteva felii de cîrnaţ, închid ochii ca să mă izolez de toate şi ca să pot fi atent doar la savoarea odorilor ingurgitate. Revine, se pune din nou la masă şi începe circusul. Cum că nu văd că e obosită şi că doar o pun la punct cum am obiceiul mereu, înghit în sec şi o înjur decent şi doar în gînd, îi răspund cu lucruri pe care le cunoaşte demult, că trebuia să se descurce, că n-are doi ani, că desfăcătorul era la locul lui, că e de atîţia ani în casă şi că nu are habar de niciunele, că nu ştie nici ce-i în frigider, başca în congelator. Oricum este explicabil, ţinînd cont că nu face niciodată de mîncare, eh, exagerez, s-a întîmplat de vreo cinci ori în ultimii şapte ani, dar zero în dreptul ăstuia cu cifre rotunde, zice că nici eu n-am avut habar acum vreo săptămînă de nişte chestii notariale, mda, chiar aşa s-a întîmplat acolo, în biroul ăluia, doar că, şi îi zic, tu eşti în casa ta, în bucătăria ta, şi nu de ieri, de azi, ci de nişte ani, iar eu eram acolo, în casa ăluia, într-un domeniu complet străin mie. Îmi cam sare muştarul, mai aveam şi cuţitul ăl bun în mînă, puteam măcar să răstorn masa cu toate de pe ea, ca să-mi liniştesc sufletul şi să sperii pisicile, dar zic că nu e cazul şi oricum, ele nu au nici o vină. Îi repet de cîteva ori că acum mănînc, continuă să vorbească, eu nu îi mai răspund...

*

          Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!“, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.

         Citiţi aici toate editorialele semnate de Cezar Pârlog.

          Pe Cezar Pârlog îl găsiţi şi aici:

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

pathfinder
23.09.2020, 13:24:34

Domnu' Parlog, citesc cu multa placere scrierile d-voastra, ca de obicei. +++

-2 (4 voturi)
Cezar Pârlog
29.09.2020, 12:33:53

Mulțumesc frumos pentru apreciere. Zîmbesc și eu amintindu-mi de scriere și încerc a nu coborî nivelul. Să-mi mai veniți!

+1 (1 vot)
Constantin Gadea
24.09.2020, 11:46:20

ULTIMA RUGAMINTE CATRE BUCURESTENI.Suntem romani si traim intr-o tara, Romania, pentru care au luptat si si-au dat viata milioane de strabuni ai nostri. Duminica sunt alegeri locale. Nu votam partide. Votam Romania. Votam administratori pentru satele si orasele noastre. Votam pe cel mai bun administrator dintre Firea, Basescu si Nicusor Dan, pentru Capitala. Cel mai bun este in mod categoric Basescu. Promite sa fie bun si Nicusor Dan, dar pentru functia de viceprimar, ca sa capete experienta practica. Basescu obtine mai usor fonduri europene pentru Bucurestiul nostru. Basescu stie mai bine decat Firea si Nicusor, ce trebuie facut in Capitala, si este dornic sa ramana in amintirea romanilor ca si-a facut datoria fata de tara sa. Va indemn fratilor romani bucuresteni, sa mergeti duminica cat mai multi si sa-l votati pe Basescu. Duminica votam, cu gandul la Romania si la oasele strabunilor nostri. Nu pentru un anumit partid.

-1 (1 vot)
Constantin Gadea
24.09.2020, 23:51:05

Comentariu considerat abuziv.

Constantin Gadea
24.09.2020, 23:51:40

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările