Comedy

articolul anterior articolul urmator

Third time is a charm

4
25 Apr 2020 12:24:25
Cezar Pârlog

...în care eu mă joc şi însăilez un text „la comandă”, primind acum vreo trei ore o construcţie în engleză, yeah!, chiar asta din titlu, de la cineva căreia am fost nevoit să-i cer şi traducerea. Asta doar din patriotizm. Cum adică a durat mult?! Măi, dar a trebuit să fac şi duş, să şi mănînc, să mă uit şi după o domniţă care-şi juca copilul pe sub magnolia de la geamul meu... Mulţam, fain, Alina!

                Încă de la prima tură, caut cu privirea Merţul gri cu semn de începător în spate. Pe undeva pe traseul pe care, la joggingul de duminică, am făcut trei ocoluri pentru a mă întîlni repetat cu o blondă subţirică care făcea curat printr-o maşină şi dădea cu aspiratorul prin habitaclu. Suplă, tricou roşu, a fost cald spre prînz, chiar interesantă. Bine, exagerez, întîlnit e mult spus, am trecut pe lîngă ea. Îşi expunea nişte colanţi negri şi un fund adolescentin. Chiar unul admirabil.Vizualizat, pe rînd şi alternativ la fiecare tură, de fiecare parte a maşinii, la ambele uşi din faţă, larg deschise. Capul îi era adînc în interior, adică acolo unde şi trebuie să fie. Clar n-are pe nimeni, că altfel nu se chinuia singurică, sărăcuţa! În mod sigur ar fi ajutat-o vreun martalog pătrat şi plin de bicepşi, cu juma de kil dă haur la gît. Iar eu aş fi ştiut cu cine am de-a face şi de cine să mă feresc prin cartier. Odată o să-i las pe un post-it cîteva cuvinte; Cîndva aş vrea să vă întîlnesc/cunosc/invit la o cafea; sau, Cred că aş vrea să vă cunosc. Şi o să semnez, Alergătorul singuratic. Eventual o să desenez şi o pereche de ochelari. Numai că post-it-ul se poate desprinde pînă ajunge ca să-l citească. Mai bine-i las un bileţel la ştergătoare. Ori îl imobilizez de chederul de la uşa din stînga. Sau îl lipesc pe oglindă. Nuuu, că se enervează chinuindu-se să cureţe adezivul.

              Am prins-o şi la alergarea de ieri dimineaţă, pe la şapte. Eram la a doua tură, iar ea, în maşină, la volan. Mai mult ghicită, eu treceam prin dreapta. Am făcut o buclă, din dragoste am încălcat traseul şi m-am întors cît să o văd şi din faţă. Ca apoi, din capul străzii să revin pentru a treia oară. N-a mai fost cazul cu revederea asta ultimă, doar dacă m-a remarcat ea, de la două sute de metri mai din faţă. În retrovizoare, că tocmai plecase. Asta doar dacă nu-şi aranja părul. Cred că mai bine o să semnez biletul ăla cu Un scriitor nebun/Adevărul, sper să caute pe site, ca să se dumirească, sau cu P.C./Blogurile Adevărul. Nu mai ştiu, oare Petru Cimpoieşu mai scrie şi el acolo? S-ar crea o confuzie.

               Azi n-am noroc, maşina nu e la locul ei. Sau poate am ratat-o eu. Dar oricum o să mai trec o dată. Mi-am propus două ture azi. Da, o să-i las un bilet. Pînă la urmă cred că va fi chiar cu numele meu, e mai corect aşa. Dacă iese rău şi mă caută cu miliţia, o să-i zic că Da, domnule eu sînt. E al meu, eu l-am scris. E chiar mîna mea, vă daţi seama după bucla de la b. Doar că e pentru o colegă de la serviciu, una Mihaela. Mi-o fi căzut vineri, cînd am fost să iau ceva din piaţa volantă, nişte cartofi. L-o fi luat vîntul şi cine ştie ce idiot de vecin a vrut să facă o glumă proastă. Unii sînt cam invidioşi, şi asta doar pentru că umblu numai cu gagici mişto. Ştiţi, eu stau prin zonă, se poate verifica. Uitaţi aici buletinul.

                 Dar oare cum o fi chemînd-o? Ar putea să o cheme Maria, de exemplu.

                N-o văd acolo unde o ştiam nici la a doua tură. Şi nici nu-s locuri libere. Ba da, e unul! O fi plecat mai devreme, daa, sigur! Poate e doftoreasă, şi în vremurile astea-i treabă multă pe-acolo. Şi ea e conştiincioasă. În alergare uşoară baleiez în continuare după obiectiv. Opa, uite maşina! Ea e!, o descopăr de la distanţă, de data asta e parcată între două blocuri. Cotesc spre ea, da, JVB-ul. Deci n-a plecat! Sigur n-a mai fi prins loc cînd s-a întors de la serv. Sau, pentru cîteva zile nu mai iese şi a tras-o mai la adăpost, sub fereastră. E bine!, îmi zic şi revin zîmbind pe traseu. Uau! Uite-l pe omul de serviciu de la blocuri. Aş putea, ar trebui să-l întreb despre. Chiar o să-l întreb. Sînt aproape, e un bătrîn cam tuciuriu, dar n-am curaj, trec pe lîngă el, nu mă opresc şi alerg mai departe. Bine, odată tot o să-l chestionez a cui e maşina. Ăla o să se uite lung, o să facă pe deşteptul şi să bage ceva care să-mi demonstreze cît e el de dedicat profesiei, locatarilor, discret şi de încredere, eu o să-i zic că Ne cunoaştem şefule, sîntem aproape vecini, stau mai în jos şi că Noi am mai vorbit. Mi-aţi zis şi de mamaia aia cu porumbeii, pe care îi hrăneşte în fiecare dimineaţă, e cam murdară, dar ai ce să discuţi cu ea, aţi spus că a fost profesoară, mi-aţi povestit şi de aviatoarea bătrînă la care i-a murit soţul în faţă, care trecea munţii cu răniţi în război şi că bărbaţii n-aveau curaj. Cum care?, aia care s-a dus anul trecut! Cînd am luat eu cărţile alea de la gunoi, le scoseseră în stradă ăia care-au cumpărat! Şi paharele. Da, sigur o să-i las un bilet la maşină, pe partea cu şoferul. Şi cu ochelarii desenaţi, pentru identificare. Ce-ar fi să mă întorc?, poate că merge şi azi la serv. Numai că pleacă puţin mai tîrziu. O fi văzut ieri că se circulă bine, că a ajuns prea devreme şi străzile-s cam goale. Ca să n-o ia ăia de fraieră. Sau poate i-a curs puţină cafea din farfurioară pe mocheta din sufragerie, şi a  durat pînă cînd a curăţat cu Pronto. Da, chiar da. Între timp omul de serviciu cu mătura şi făraşul după el, a trecut la alt bloc din cvartal, am văzut mişcarea de la distanţă.

               Căcat, n-am avut nici acum curaj. Cum dracu’ n-am?!                 Ba chiar am!

               Şi chiar acum mă întorc să vorbesc. Dar omul nu mai e. Insist cu căutarea şi ocolesc blocul unde l-am văzut ultima dată. Oau, ce mişto grădină şi-au făcut ăştia în lateral! Ronduri de flori, pietre văruite, udat proaspăt. Mda e blocat, se închide. Dar îl văd dincolo de grilajul de fier, în spatele altui bloc. Mă întorc, fac un ocol şi trec din nou pe lîngă maşină. Ea nu e nici de data asta. N-o văd nici pe la vreo fereastră. Sigur e acasă, poate mă vede ea de pe la vreun geam de sus. Eu nu identific nici o mişcare pe după perdele. Mă înscriu din nou pe traseul obişnuit. Deja se vede stîlpul de lemn, ipotetica mea linie de sosire. Atîta doar că acum voi intra pe ultima linie dreaptă de pe altă străduţă. Accelerez ca pentru a-mi consuma şi ultimele rezerve de energie. Picioarele sînt bine, coafura ţine. Două sute de metri în sprint, cu viteză maximă, la concursuri am fost tot timpul un as al finişurilor. Gata! Cinci mii şapte sute nouzeci şi trei hai opt sute de paşi, minus trei sute cinci zeci şi trei, ăia de la încălzire. Totul ori zero optzeci, cam cîţi metri are fiecare pas. Pun numerele astea în telefon, la memo, adaug şi numărul maşinii, JVB, să fie acolo, să ştiu despre ce maşină să-i cer date individului ăluia. O să merg la bara de bătut covoare de lîngă bloc pentru cele 25x2 tracţiuni de încheiere şi de detensionare a coloanei. Sînt ud leoarcă şi ar trebui să mă mişc mai repede, să nu mă ia cu frig. Dar mă întorc din nou. Din dragoste. Poate totuşi îl găsesc pe omul de la curăţenie. Mi-e rece la spate şi încep s-alerg din nou. Da’ ăla nu-i. Îl caut cu privirea în lungul blocurilor, pe trotuar, ioc! Fac stînga şi o iau din nou spre maşină. Mai de-proape descopăr o înfundătură uşoară în lateral, parcă şi culoarea e îmbătrînită, sigur e luată la sehaş. În spatele scaunului din dreapta şoferului, atîrnă ceva portocaliu, pare o jucărie. Da, aşa e, se confirmă după ce ajung mai aproape. Am şi eu o grămadă de pluşuri, chiar şi pentru dormit. Fata blondă e veselă şi ludică. Încă o notă bună. Mai rămîne de studiat cu vîrsta, doar să n-aibă sub trezeci, aici ar putea apărea impedimente. Deşi Macronul n-ar zice asta. În spatele jucăriei, un scaun de copil. Drace! Mda, duduia e mai greu de rupt dintr-o familie cu un copil mic. Cunosc bine chestiunea. Şi nu doar pentru că de puţine ore, adică fix aseară, am terminat uşor dezamăgit de finalul moale, Viaţa în înalta societate a furiosului John Braine, într-o ediţie mai veche. Şi aşa s-a dus şi viitoarea mea poveste de dragoste.

               Ştiu că finalul meu este la fel de moale ca şi cel al cărţii, dar cît să mai ţină domnule şi răbdarea mea?! Cît să mă mai învîrt? Dar dacă totuşi scaunul acela este doar pentru a îndepărta intruşii? Cum îşi mai scriu unele pe Fb, Căsătorită, numai ca să mai scape de o bună parte din cohorta de curtezani. Oare aşa o fi? The final coundown.

              Pentru Maria - Aurelian Andreescu

*

             Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!“, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.

Citiţi aici toate editorialele semnate de Cezar Pârlog.

Pe Cezar Pârlog îl găsiţi şi aici

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Serban Polli
25.04.2020, 22:53:20

Superb. Eu merg pe banda. Pierd mult...

+1 (3 voturi)
Cezar Pârlog
26.04.2020, 08:57:46

:-) :-) Mulțumesc frumos, domnule. Am zîmbit, interior și exterior, citind puținele cuvinte. Și..., vă invit și la textele, cele fo' sută de prin urmă. De găsit tot aici. Niscaiva sînt chiar simpatice. Să mai veniți!

+2 (2 voturi)
corina bejinariu
1.05.2020, 19:43:02

Foarte buna combinația intre alergare și observația antropologică, chiar în condițiile instrumentalizării ei pseudo amoroase. Amuzant și reconfortant stilul, în ciuda ușoarei ironii de gen, de altfel caracteristice scriiturii autorului.

+1 (1 vot)
Cezar Pârlog
4.05.2020, 15:35:53

Vă mulțumesc pentru aprecieri. Da, nu trebuie să uităm a rîde, iar cînd nu avem motiv, să încercăm a ni-l crea, de ce nu? Drept care vă invit să răsfoiți prin vraful de texte ale mele de pe-aici, sigur veți mai afla și altele care să vă aducă măcar un zîmbet.

+1 (1 vot)