Început de weekend şi final de proiecţii în Festival

Mai erau doar câteva: Aus dem Nicht al turcului stabilit în Germania Fatih Akin, care a demonstrat, încă o dată, cât de mare e de-a scos din frigida Diane Kruger o mare actriţă, care de obicei e mediocră, în cel mai bun caz.

Atipic subiect, uciderea unor musulmani de nişte neonazişti, răzbunarea unei mame şi soţii. După diverse cazuri reale şi în care nemţoica e măritată cu emigrantul şi vorbeste, pentru prima dată într-un scenariu, în limba lui Goethe!

Posoki / Direcţii e un bulgăresc în care m-am regăsit cu toate neajunsurile noastre, de la corupţie, la şoferii de taxiuri galbene cu diplomă universitară, ba chiar şi preoţi, ca să mai facă un ban, cu foştii care ajung mari şi tari şi nu-şi plătesc niciodată păcatele, cu băncile nemiloase, cu un asfalt ciuruit de neglijenţă, cu blocuri cenuşii şi fără identitate, cu refugiaţi mai bine ocrotiţi decât cetăţenii de drept, cu maimuţa care măreşte suma pe care o ai de plătit pe cursă, cu agresivitatea în trafic, cu evacuări, falimente... Din păcate, juriul de la Un certain regard n-a empatizat şi nici nu a înţeles drama sau a fost pur şi simplu indiferent!

La Cinefondation a fost un moment foarte înduioşător pentru că Gilles Jacob le-a dat o jumătate de scenariu viitorilor regizori (apropo: de reţinut teoria celui care a decis mulţi ani soarta Festivalului: cine ia Oscarul devine Sir automat, e o formă de înnobilare) încă pe băncile şcolilor de cinema. Cei care au decis, cu al nostru Cristian Mungiu preşedinte, au decernat marele premiu unei tinere belgience, Valentina Maurel, pentru Paul est la. Toate trofeele au fost dedicate mamei (încă un franţuzesc şi un iranian) căci în ultima duminică din mai asta se sărbătoreşte în Franţa. Şi ca să nu existe regrete, vedeta noastră i-a consolat, spunând că el n-a luat premiu la această secţiune, ceea ce nu l-a împiedicat să ia altele! (Doar ştim, Palme d Or, plus scenariu şi regie de-a lungul anilor, aş adăuga, ceea ce, din modestie, el n-a făcut-o!)

You Were Never Really There / Niciodată nu erai acolo, ultimul dintre cele 19, a fost o surpriză. Lynne Ramsay, care ne speriase cu Trebuie să vorbim despre Kevin (cu Tilda Swinton şi o arbaletă, care a creat o modă ucigătoare), acum a imaginat o poveste strălucit construită, cu un Joachim Phoenix, uşor împăstat şi decalat faţă de realitate, cu o mamă ca-n Psycho, şi mirare, o bibliotecă, în rest extrem de violent, dar de data asta justificat când vine vorba de răpirea unei minore pentru prostituţie şi pe care el trebuie s-o recupereze! 

D après une histoire vraie/ După o întâmplare adevărată (în afara competiţiei), un film de Polanski ce porneşte de la un roman scris de o femeie şi care începe într-un târg de carte, la o sesiune nesfârşită de autografe, în care o îi regăsim pe Emmanuelle Seigner, soţia lui, cu trei decenii şi ceva mai tânără, şi muza sa mărturisită, care e pentru a 5-a oară în distribuţia lui Roman, şi cu Eva Green (fiica geamănă a Marlenei Jobert), pe care a descoperit-o Bertolucci în Visătorii, într-un rol cam de acelaşi calibru. Ideea este, nerecunoscut, inspirată de Totul despre Eva, dar şi de Sevitorul, o admiraţie bolnăvicioasă care degenerează în Lumina de gaz, hitchcockită gravă se cheamă boala asta, molipsitoare (ce-I trept că şi Truffaut se întreba oare ce ar fi făcut Hitch cu nu ştiu ce scenă, dar nu a devenit un epigon!). Conferinţa de presă a dezvăluit un polonez dornic să vorbească mult şi să pună la punct pe toată lumea. Deloc comod octogenarul, deşi extrem de înconjurat şi adulat! Muzica, genialul Alexandre Desplat, de la care am prins o nuanţă esenţială în a aprecia acest ingredient: ea este făcută să completeze şi nu să ilustreze, ce se vede!   

Wind River (numele unei rezervaţii de indieni într-o Americă de Nord înzăpezită), un strălucit thriller, uman şi istoriceşte necesar, care la Un certain regard a luat premiul pentru regie, Taylor Sheridan. Iranianul Lerd / Un om integru al lui Mohammad Rasoulof despre corupţie (şi la ei), despre o lume în care e greu să supravieţuieşti dacă nu faci compromisuri şi nici unde să te îngropi dacă nu eşti de religia majoritară, cu şcoli de băieţi şi fete, separate, cu o directoare şi nevastă frumoasă şi curajoasă, am scăpat şi de scenele de sex explicite cu care ne-a asaltat ediţia 70 şi am văzut un film persan cu o imagine de oscarizat, tulburătoare, inteligentă şi plină de originalitate! E într-adevăr o privire asupra unei lumi pe care o cunoaştem superficial, şi-a meritat din plin, ierarhic, premiul cel mare acordat de un juriu condus de Uma Thurman!