Film

articolul anterior articolul urmator

Ştefan Iancu, actor: „Când l-am întâlnit pe Steven Seagal, afară era frig, iar el m-a luat sub haina lui“ INTERVIU

7
23 Jan 2022 18:18:49
Autor: Maria-Alexandra Mortu
Sursă foto: arhivă personală & Cătălin Asanache & Adrian Bulboacă
Sursă foto: arhivă personală & Cătălin Asanache & Adrian Bulboacă

În copilărie, când ceea ce se întâmpla pe platourile de filmare i se părea o distracţie, Ştefan Iancu i-a cunoscut şi a avut ocazia să joace alături de mari actori ai scenei internaţionale, pe care îi ştia doar de la televizor – aşa a fost şi în cazul lui Steven Seagal, despre care povesteşte că, în ciuda reputaţiei de persoană dură, cu el s-a dovedit a fi un tip simpatic.

Ştefan Iancu (24 de ani) a copilărit pe platourile de filmare, unde vedea totul ca pe o joacă. Ani mai târziu, şi-a dat seama că actoria ar putea reprezenta menirea lui în viaţă şi s-a hotărât să urmeze paşii fireşti. Astfel, ajuns la 24 de ani, este absolvent  al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, masterand în cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa şi are în portofoliu roluri în mai multe producţii naţionale şi internaţionale.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, tânărul actor povesteşte ce a însemnat experienţa de a juca într-un proiect internaţional de amploare, „Killing Eve“, cu actori precum Jodie Comer, Sandra Oh şi Fiona Shaw, dar şi care este diferenţa vizibilă pentru un actor între realizarea unui film în străinătate şi unul în România. Tot el mărturiseşte că facultatea a fost o dezamăgire, dar că se bucură de oamenii pe care i-a cunoscut şi alături de care continuă să îşi realizeze planurile.

„Weekend Adevărul“: Încă din copilărie ai jucat în filme şi producţii străine şi ai cunoscut actori internaţionali.

Ştefan Iancu: Am făcut mai multe filme străine, care s-au filmat în România, însă o singură dată am filmat în străinătate. Când eram mai mic am jucat şi într-un film cu Keira Knightley, însă am amintiri vagi, jucam rolul unui mic arcaş. Nu ştiu dacă scena a mai apărut în film. Prima experienţă într-o producţie străină, de care îmi aduc aminte, a fost în filmul „PU-239“. În cadrul filmului am jucat cu Oscar Isaac, care avea rolul tatălui meu. Când eram mic am jucat aproape doar în filme străine, însă aveam roluri mici. Aveam câte patru-cinci zile de filmare în care îi observam pe actorii străini cum se raportează la meseria de actor. Îmi plăcea şi faptul că puteam să îmi exersez engleza şi să cunosc actori din alte ţări.

Întâlnirea cu Steven Seagal

Te-a influenţat într-un anumit mod faptul că jucai lângă actori cunoscuţi la nivel internaţional, mai ales atunci când l-ai avut coleg de set pe Steven Seagal?

La vremea respectivă, doar de Steven Seagal ştiam şi îmi dădeam seama cine este. Am jucat de două ori cu el. Prima dată am jucat în „Against The Dark“ şi ştiam cine este de la televizor. Am avut mai multe secvenţe împreună. Auzisem numai lucruri rele despre el, însă cu mine a fost ok. Prima dată când l-am întâlnit m-a întrebat în română ce fac şi i-am răspuns în engleză. Era foarte prietenos. Venise îmbrăcat cu o haină groasă şi, pentru că mi-era frig, m-a luat sub haina lui. Ulterior, am avut secvenţa cu el în care mă salvează, iar în altă zi am avut secvenţa în care îmi omora personajul. Eram entuziasmat. pentru că secvenţa era aşa cum vedeam eu în filme.

În «Killing Eve» m-am simţit realmente actor. A fost un sentiment contradictoriu pentru că m-am simţit şi foarte mic, neînsemnat în tot ceea ce se întâmplă în jurul meu şi cât de mult ne chinuim noi aici în România, să fugim de la o repetiţie la alta.

Însă aveai emoţii să joci cu asemenea actori?

Nu am avut neapărat emoţii, probabil din cauza faptului că eram mic. Doar mi se părea cool. Abraham Murray, care a luat un Oscar pentru filmul „Amadeus“, a jucat într-un film care s-a filmat în România şi m-am întâlnit şi eu cu el, dar nu am filmat împreună. El pleca de pe platou, iar eu veneam. La vremea respectivă nu ştiam cine este, însă mama l-a recunoscut şi m-a îndemnat să fac o poză cu el, chiar dacă eu nu aveam chef. Mi-a spus că îi voi mulţumi mai târziu pentru asta, ceea ce aşa am şi făcut.

Singura producţie filmată în străinătate

Recent ai jucat în serialul „Killing Eve“, în cadrul căruia ai filmat în străinătate. Cum a fost această experienţă pentru tine?

Prima şi singura dată când am filmat în străinătate a fost în cadrul serialului „Killing Eve“. Atunci, mai mult ca niciodată, m-am simţit realmente actor. A fost un sentiment contradictoriu pentru că m-am simţit şi foarte mic, neînsemnat în tot ceea ce se întâmplă în jurul meu şi cât de mult ne chinuim noi aici în România, să fugim de la o repetiţie la alta. Acolo am văzut ce înseamnă o producţie mare, cum nu mai întâlnisem până atunci. A fost puţin dezolant şi m-a dezarmat într-o oarecare măsură. Am văzut ce înseamnă o producţie de asemenea magnitudine.

Cum ai ajuns să joci în acest serial?

Este singurul self-tape pe care l-am luat vreodată. Eram răcit şi nu credeam că iau castingul, mai ales că ştiam ce fain este serialul. Mi se transmisese că trebuie să mă rad în cap pentru rol, iar în timpul acela filmam la serialul „Vlad“, deci nu puteam face această schimbare. La o lună după ce am trimis self-tape-ul, când uitasem de posibilitatea de a lua rolul, am primit răspunsul că sunt favorit, doar că trebuie să mă rad în cap. În cele din urmă, l-am obţinut.

Ce a urmat?

Mi-au trimis un itinerar şi am rămas surprins de profesionalismul lor. Prima dată când am mers la întâlnirea cu ei am avut o citire a primelor două episoade cu toţi cei implicaţi, de la producători la actori. Eram foarte emoţionat, chiar dacă îmi ştiam replicile. Când am intrat în locul în care ne-am întâlnit nu ştiam unde să mă aşez, însă când m-am uitat pe mese, am văzut că erau pozele şi textele fiecărui actor, precum şi o listă cu ceilalţi actori şi fotografii cu ei.

Întâlnirea cu câştigători de Globuri de Aur

Ce actori pe care îi ştiai de pe marile şi micile ecrane te-au surprins atunci când i-ai văzut în realitate?

Prima care m-a luat prin surprindere a fost Fiona Shaw, şi, ulterior, a venit Sandra Oh, care mi s-a părut super-umană. Apoi a venit şi Jodie, actriţa cu care am jucat. S-au felicitat pentru premiile pe care le luaseră cu un an înainte, Globuri de Aur. Eram foarte emoţionat înainte să îmi vină rândul să îmi citesc replicile. Prima dată când am deschis gura simţeam că nu îmi ies cuvintele. M-am încurajat singur să las emoţiile deoparte pentru că nu ajunsesem acolo să mă fac de râs. Mi-am spus replicile şi toţi au râs. Ulterior, mi-au luat probe de costum.

Şi cu tunsul ce s-a întâmplat? Tu încă jucai în „Vlad“...

Următoarea dată când am fost, trebuia să mă tundă scurt. M-au chemat special să mă tundă ei cu ceva timp înainte de filmare, nu m-au lăsat să mă tund în România. Am mers la ei pe platoul de filmare, în Londra, doar ca să mă tundă şi apoi m-am întors în România.

Şi scenele unde s-au filmat?

Scenele le-am filmat în Barcelona. M-am dus pregătit. Atmosfera de acolo şi profesionalismul de care dau oamenii dovadă m-au făcut să îmi dau seama de cât de multe facem noi actorii aici, în România, dincolo de „fişa postului“, cumva voluntar, pentru că aşa am fost obişnuiţi, dar care nu fac parte din atribuţiile noastre. Mie mi se par de bun-simţ, nu e un efort foarte mare. M-a frapat foarte mult organizarea lor, însă nu avea cum să fie altfel, ţinând cont de cât de mare este producţia. Era o doamnă acolo care avea grijă doar de mine.

Cât de mult contează această organizare foarte bine pusă la punct?

Toată organizarea creează condiţii mult mai bune în care să te poţi desfăşura ca actor la capacităţile tale maxime. Atunci mi-am dat seama că în momentul în care dăm dubla trebuie să joc foarte bine. Simţeam, tocmai prin ceea ce se întâmpla în jurul meu şi confortul pe care mi-l creau, că nu am cum să greşesc. Ei fac tot posibilul ca eu să transmit tot ce pot şi să dau totul la capacitate maximă. Îmi doresc din tot sufletul să mai trăiesc o astfel de experienţă.

„Unul dintre visurile mele este să joc rolul lui Spider-Man“


Ce rol te-a consumat cel mai mult de-a lungul carierei?

Din punct de vedere al cantităţii, rolul din „Vlad“, pentru care am filmat timp de patru ani. Au fost foarte multe momente în serial în care am simţit că a trebuit să accesez nişte portiţe foarte adânci din mine pentru a ieşi aşa cum îmi doream eu anumite scene. Cred că s-a întâmplat acest lucru şi datorită faptului că mă mai maturizasem şi ştiam de ce sunt capabil şi cum ar putea ieşi o anumită secvenţă dacă aş da tot ce pot din mine. Dacă nu dădeam tot, nu eram corect faţă de mine însumi.

Depăşirea zonei de confort

Ţi se pare mai greu acum să accesezi anumite lucruri comparativ cu perioada de început?

Mi-am dat seama că această meserie devine din ce în ce mai grea, paradoxal, odată ce creşti, experimentezi mai multe lucruri şi atunci ţi se acumulează multe mai multe informaţii şi ai un bagaj mult mai mare de experienţe. Acum am o gamă mult mai variată de lucruri pe care ştiu să le fac şi e mai greu să alegi ce să accesezi pentru o anumită secvenţă. Ca actor, eşti într-o competiţie cu tine însuţi şi devii cel mai mare critic al tău. Mă uit în urmă şi îmi dau seama că unele lucruri le-aş fi putut face altfel. Pariul celor care lucrăm în acest domeniu este să reuşim tot timpul să ne punem pe noi într-o poziţie de dezvoltare şi să ieşim din zona de confort, care pentru foarte mulţi devine aproape sinonimă cu stagnarea şi blazarea. Mi se pare că în momentul în care tu, ca actor, devii autosuficient, nu mai ai cum să creezi dincolo de asta şi poţi face doar anumite roluri. Nu mi-aş dori să fiu doar într-o anumită direcţie, chiar dacă este mai comod.

Pariul celor care lucrăm în acest domeniu este să reuşim tot timpul să ne punem pe noi într-o poziţie de dezvoltare şi să ieşim din zona de confort, care pentru foarte mulţi devine aproape sinonimă cu stagnarea şi blazarea.

Ce rol te-a provocat cel mai mult ca actor şi ca om?

Din punct de vedere profesional, cred că cel din „Killing Eve“, chiar dacă au fost doar trei-patru zile de filmare. Dacă mă gândesc individual la un rol care m-a făcut să accesez nişte lucruri din mine de care nu ştiam că sunt capabil, este rolul din „Un pas în urma serafimilor“. Acum nu prea mai ţin minte ce lucruri interioare am folosit pentru rolul din acest film, dar îmi place cum am jucat.

Cu ce actori străini ţi-ar plăcea să joci, dar nu ai avut ocazia?

De câţiva ani am o pasiune foarte mare pentru Andrew Garfield. Prima dată l-am văzut când era şi el destul de tânăr şi nu îl ştia prea mult lumea. Nu ştiu de ce m-a atras genul lui de actorie –poate faptul că era autentic şi rezonam cu asta. Mi s-a părut foarte emoţionant faptul că ulterior a crescut foarte mult ca actor, a făcut roluri incredibile. Iar dintre actorii români, mi-ar plăcea să joc cu Sorin Leoveanu, de la teatrul din Craiova. Însă mi-ar mai plăcea să joc cu Emilian Oprea, care este actorul meu român preferat.

Spiderman, băiatul din popor

La un moment dat mărturiseai că ţi-ar plăcea să joci rolul lui Spider-Man. Te mai atrage acest rol?

Da, în continuare vreau să îl joc pe Spider-Man. Am crescut cu desenele animate şi benzile desenate. Când eram mic, întâmplător, la televizor erau foarte multe desene cu Spider-Man. Ulterior, bineînţeles, am aprofundat domeniul şi acum mă uit la seriale. Ce mă atrage la Spider-Man este că, spre deosebire de restul supereroilor care sunt miliardari, au probleme sau sunt mai mari, Peter Parker este un personaj al poporului, este cineva care ai putea fi şi tu. Mi se pare că îţi dă acea senzaţie. Este un tânăr care trebuie să îşi plătească chiria şi face poze, dar întâmplător este şi Spider-Man. Astfel, dilemele şi problemele cu care se confruntă sunt foarte prezente în viaţa majorităţii dintre noi, şi, mai ales, în viaţa mea. Este ceva mult mai palpabil decât Batman sau Superman, care sunt doar nişte simboluri. Mereu am crezut că rolul lui Spider-Man este unul pe care îl pot juca. Este un vis pe care încă îl am, chiar dacă devine din ce în ce mai puţin probabil. 

Unde te putem urmări în această perioadă?

La teatru, joc într-un spectacol de patru ani, „Despre tandreţe“, în regia lui Felix Alexa, la Teatrul Dramaturgilor. De asemenea, repet în prezent la un spectacol de la Teatrul Bulandra, „Azilul de noapte“, în regia lui Radu Cristache, care urmează să aibă premiera la începutul lunii februarie. Mai repet la un spectacol pentru Teatru De Artă, în regia Ioanei Macaria, „Malaga“. Urmează să încep filmările la un film în regia lui Tudor Giurgiu, precum şi la un scurtmetraj.

„Mai bine făceam Engleză-Portugheză decât Actoria la UNATC“


„Weekend Adevărul“: Îţi mai aminteşti cum ai ajuns să joci în reclame la o vârstă atât de fragedă, patru ani?

Ştefan Iancu: La început, ţin minte că mama mea şi cu tatăl meu voiau să am o activitate prin care să îmi consum timpul pentru că eram foarte energic. Mătuşa mea i-a povestit mamei cum vărul meu făcuse o reclamă şi a sfătuit-o să ne înscrie pe mie şi pe fratele meu la o agenţie de casting. Apoi, lucrurile au evoluat. Mai întâi am început cu reclamele.

Îţi mai aminteşti prima reclamă?

Era o reclamă serioasă la un centru pentru copii. Mie îmi venea să râd şi mă muşcam de obraji ca să mă pot abţine. Nu cred că eram foarte conştient de ceea ce se întâmplă. Era ca o joacă. Abia la 12-13 ani am început să iau lucrurile mai în serios.

Independenţa pe care am dobândit-o pe platoul de filmare a trezit în mine sentimentul că, de fapt, lucrurile devin mai serioase, iar joaca pe care o trăisem până atunci se cam dusese.

Erai emoţionat?

Cred că am emoţii mai mari acum decât atunci. Acum sunt mult mai conştient de tot contextul unui platou de filmare şi munca implicată, de faptul că trebuie să performezi. Când eram mic nu eram conştient de toate acestea.

De-a lungul timpului ai avut vreo revelaţie prin care ţi-ai dat seama că drumul tău în viaţă este cariera de actor?

Cred că a venit progresiv. Am început să lucrez de mic în acest domeniu şi drumul a fost o suită de evenimente şi de castinguri care cumva veneau natural. Abia după ce am început să cresc şi m-am uitat în urmă mi-am dat seama că ceea ce făcusem nu este neapărat ceva obişnuit pentru o persoană de vârsta mea. Abia pe la vârsta de 13-14 ani am devenit conştient că am opţiunea de a continua pe acest drum al actoriei.

Însă la acea vârstă deja jucaseşi în filme...

Da, filmele au venit destul de repede, însă făceam mai mult reclame la început. Când eram în clasa a VIII-a am jucat în filmul „Kyra Kyralina“ al regizorului Dan Piţa şi deja gestionam altfel lucrurile şi mă raportam altfel la oamenii din jurul meu. Independenţa pe care am dobândit-o pe platoul de filmare a trezit în mine sentimentul că, de fapt, lucrurile devin mai serioase, iar joaca pe care o trăisem până atunci se cam dusese. Cred că după acest film mi-am dat seama că pot merge pe acest drum şi pot aprofunda lucrurile.

Copilăria, mână-n mână cu arta

Ţinând cont că ai intrat de mic în această lume, mai aveai timp să copilăreşti?

Din câte îmi amintesc, da. Experienţele pe care le aveam la filmări nu mă privau de cele tipice copilăriei. Pentru mine erau foarte amuzante, ceea ce făceam îmi era drag. La vremea respectivă nu mă gândeam la o direcţie actoricească, însă am avut norocul ca apariţiile pe care le aveam, în reclame şi în filme, să fie foarte diferite între ele – uneori eram un prinţ cu părul creţ, alteori un zombi-vampir care se lupta cu Steven Seagal. Am perceput toate aceste experienţe ca pe o noutate care îmi provoca o plăcere foarte mare.

Te-a ajutat, de-a lungul timpului, faptul că lucrezi în această industrie să treci mai uşor peste trac?

Da, dar încă îl am. Odată cu vârsta şi după ce mi-am dat seama că asta este menirea mea, am devenit mai conştient de absolut tot – există nuanţe pe care i le dai unui anumit personaj, nu îl faci pe moment, aşa cum făceam când eram mic. Chiar şi atunci, era de foarte multe ori bine pentru că eram spontan şi nu aveam frica de penibil, pe care acum o mai simţi uneori şi începi să te judeci.

Fratele, coleg de breaslă

Tu şi fratele tău jucaţi de mici. Vă sfătuiaţi reciproc atunci când eraţi implicaţi în anumite proiecte?

Nu chiar. Eu şi Bogdan nu prea vorbeam despre ceea ce facem, despre rolurile noastre sau proiectele în care eram implicaţi, fiecare îşi făcea treaba. Acest lucru a continuat şi când am crescut, chiar şi în prezent. Ne uităm la munca noastră, însă nu ne dăm sfaturi. N-am simţit niciodată să îl sfătuiesc să facă ceva într-un anumit mod. Mi se pare că face foarte bine ceea ce face.

Dar vă ajutaţi în vreun mod?

De-a lungul timpului, ne-am mai ajutat atunci când trebuia să facem self-tape-uri (n.r. – actorul se filmează singur, în vederea trimiterii materialului video pentru casting; precasting). Chiar şi în prezent ne ajutăm. Self-tape-urile mi se par o soluţie ingrată de a vedea pe cineva cum joacă pentru un anumit rol. Tocmai din această cauză se întâmplă de foarte multe ori să dureze două-trei ore să facem un self-tape de câteva replici. Acum ceva timp am dat probă pentru un personaj cu superputeri şi trebuia să joc cum arunc pe cineva cu putere. Este foarte penibil să faci asta la tine în sufragerie. Era şi comic – fratele meu mă filma şi pisica stătea într-un colţ. Eu şi Bogdan avem multe self-tape-uri făcute împreună.

Însă aţi jucat împreună... Cum a fost această experienţă?

Când eram mici, nu am jucat. Am jucat o singură dată, dar când eram mai mari. Sentimentul a fost foarte ciudat. Am jucat acum aproximativ doi ani, am făcut un spectacol-lectură (n.r. – citire de text), care s-a jucat o singură dată. A fost ciudat, pentru că, din prisma faptului că ne cunoaştem foarte bine, ne puteam taxa mult mai repede atunci când minţeam sau când jucam. Era o poziţie în care aveai posibilitatea să îl taxezi pe cel de lângă tine sau să îl laşi şi să te prefaci că nu vezi ce face.

Ţi se întâmplă acest lucru şi când joci cu alţi oameni apropiaţi?

Da, mai ales cu cei pe care îi cunoşti bine. Cu greu ajung să fie veridici în faţa ta, deoarece îi cunoşti foarte bine. Poate ei sunt credibili în faţa oricărui public, însă tu, pentru că i-ai văzut în diferite momente şi ipostaze, altfel te raportezi la ei.

Ştim că tu şi Bogdan aţi dat castiguri pentru acelaşi rol. Este vreun rol pe care l-a obţinut el, însă ţi-ar fi plăcut să îl joci tu?

De obicei, primim amândoi aceleaşi self-tape-uri, mai ales că semănăm şi suntem pe acelaşi segment de vârstă. Bogdan a jucat în „The Witcher“ şi a avut o apariţie într-un episod din sezonul 1. Dădusem şi eu probă pentru rol, însă l-a luat el. Mi-ar fi plăcut să îl obţin eu, însă mă bucur pentru el. A jucat probabil mai bine decât aş fi jucat eu. Mi-ar fi plăcut totuşi ca experienţă. Mi-a povestit cum la un moment dat se afla la o probă de machiaj în Ungaria când l-a cunoscut pe actorul Henry Cavill, care este şi mai mare în realitate. Din acest punct de vedere, mi-ar fi plăcut să trăiesc această experienţă.

Proiect de licenţă în vremea pandemiei: one-man show


Când ţi-ai dat seama că vrei să fii actor profesionist, ţi-ai făcut un plan anume cu paşii pe care trebuia să îi urmezi?

În meseria asta mi se pare că există un traseu mai mult sau mai puţin firesc. Chiar şi în cazul actorilor din ultimele generaţii, în momentul în care cineva şi-a dat seama că vrea să devină actor sau că vrea să urmeze drumul acesta, primul pas este să dea la facultate, la Actorie. Deşi există foarte mulţi actori extraordinar de talentaţi care au terminat la Cluj, Târgu-Mureş sau Iaşi, cred că majoritatea actorilor care performează şi care sunt acum în domeniu, poate chiar 60-70% dintre ei, au terminat la UNATC. Acesta a fost gândul meu. Nu prea aveam o alternativă.

Însă ai început să joci teatru încă din liceu.

Când am intrat în clasa a IX-a, la Liceul „George Coşbuc“, unde făcusem şi clasele din generală, am intrat şi în trupa de teatru a liceului, „Brainstorming“. Trupa datează aproximativ din 2002, inclusiv Anghel Damian a fost în ea când era la liceu. Mai mulţi actori au trecut prin această trupă. Acest proiect a fost un fel de pas premergător facultăţii, pentru că acolo am avut prima întâlnire reală cu teatrul, domeniu cu care nu eram atât de familiarizat precum eram cu filmul.

Şi aşa a început aventura ta şi în teatru...

Da, am început să mergem cu trupa de teatru la diverse festivaluri: făceam un spectacol, repetam în weekenduri, iar apoi participam la festivaluri. Cel mai mare festival era Ideo Ideis, din Alexandria, unde erau mentori sau în juriu marii actori din prezent. Atunci aveai cum să intri în contact cu ei. Acesta a fost primul punct de până la facultate în care am întâlnit lumea din domeniul teatrului.

În ultimii ani, nu pot să spun că e cineva care s-a dus cu sufletul deschis la UNATC şi a ieşit de acolo surprins, recomandând-o tuturor. Ştiam acest lucru dinainte de a da admiterea, dar am încercat să nu las acest gând să mă influenţeze.

Visul: o carieră internaţională

Însă iniţial, ai vrut să dai la facultate în străinătate.

La momentul respectiv se întrezăreau foarte multe proiecte în România. Abia ce jucasem în „Un pas în urma serafimilor“ şi urma să încep filmările pentru serialul „Vlad“. Era foarte greu. Am simţit că m-aş despărţi de foarte multe oportunităţi de aici. Poate dacă nu aş fi făcut nimic, stăteam de un an de zile pe bară şi eram zero în ceea ce priveşte munca, atunci aş fi avut o tragere de inimă mult mai mică să rămân. Nu ştiu dacă am luat decizia potrivită, dar cred că da.

Însă pe viitor, ai mai vrea să pleci din ţară?

Cred că da. Idealul meu este să pot lucra în străinătate. Şi în România sunt oameni cu care aş vrea în continuare să lucrez. Însă, dacă aş avea de ales, dacă aş putea să îmi creez o carieră internaţională, aş vrea să fac acest pas. Mi-ar plăcea să locuiesc în străinătate. Din punct de vedere profesional, mi-ar plăcea să locuiesc în Marea Britanie sau în Statele Unite ale Americii, pentru că bariera limbii nu ar reprezenta o problemă şi au pieţe de desfacere foarte mari în domeniul cinematografic. Însă, dacă ar fi doar să locuiesc, mi-ar plăcea să trăiesc în sudul Italiei.

UNATC, o dezamăgire

În cele din urmă ai dat la UNATC...

Mi s-a părut natural şi normal să dau la UNATC. La un moment dat, mă gândeam să dau şi la facultatea din Cluj, dar mi-am dat seama că îmi e mai facil să rămân în Bucureşti. Mama m-a sfătuit să mai dau şi la o altă facultate în cazul în care nu intram la prima, şi astfel am intrat şi la Facultatea de Limbi Străine, la secţia Engleză-Portugheză.

Ţi-ar fi plăcut mai mult la Limbi Străine?

Privind retrospectiv, cred că mai bine rămâneam pe Engleză-Portugheză. Capitolul facultate, din punctul meu de vedere, nu a fost neapărat cel mai plăcut. Cred că m-aş fi putut scuti de el. În trei ani am cunoscut anumiţi oameni şi nu aş şterge anumite experienţe pe care le-am avut. Totuşi, dacă ar fi să pun în balanţă şi dacă aş avea oportunitatea să mai dau la o facultate şi să şterg experienţele respective, chiar plăcute, cred că aş alege altă facultate.

Experienţa de la UNATC nu ţi-a atins aşteptările pe care le aveai înainte de a fi student?

Aşteptările nu erau extraordinar de sus. Majoritatea oamenilor din ultimii zece ani (n.r. – care au studiat la UNATC) nu vor avea neapărat cele mai mari cuvinte de laudă referitor la ceea ce se întâmplă în facultate. În ultimii ani, nu pot să spun că e cineva care s-a dus cu sufletul deschis la facultate şi a ieşit de acolo surprins, recomandând-o tuturor. Ştiam acest lucru dinainte de a da admiterea, dar am încercat să nu las acest gând să mă influenţeze.

Specializare în artă cinematografică

Ţinând cont că ţi-ai dat licenţa într-o perioadă atipică, chiar la începutul pandemiei de COVID-19 şi în timpul restricţiilor impuse în acest context, ai avut dificultăţi?

În anul III dăm licenţa în baza unui rol, facem un spectacol şi în baza rolului respectiv îţi scrii şi lucrarea de licenţă. Trebuia să fac un spectacol la clasă, însă din diferite motive nu am mai făcut parte din proiectul respectiv. Iar în regulament scria clar că îţi poţi da licenţa şi cu un rol pe care îl joci în afara facultăţii, dar pe care să îl faci în anul respectiv. În perioada aceea repetam un spectacol la Apollo111 Teatru, care urma să aibă premiera atunci când s-a dat starea de urgenţă şi s-a închis totul. Astfel, am rămas descoperit pe toate fronturile: nu eram într-un spectacol la facultate şi nici cel de la Apollo111 nu se mai ţinea, prin care puteam să demonstrez că am făcut ceva în afara facultăţii. Am intrat în pandemie fără nicio posibilitate de a-mi susţine examenul, din mai multe considerente. De la facultate mi s-a comunicat că nu îmi pot da examenul de licenţă, lucru pe care nu l-am considerat corect. Am trimis scrisori şi am avut discuţii în care am comunicat clar că până la urmă pot să îmi exercit dreptul de a-mi susţine examenul de licenţă în orice condiţii. Chiar şi autorităţile dăduseră o ordonanţă referitoare la licenţă şi master. În cele din urmă, facultatea a venit cu o soluţie: one-man show făcut acasă, timp de 45 de minute, şi am făcut un astfel de proiect. Mi-am dat licenţa cu un astfel de proiect.

Ce a urmat după absolvirea UNATC-ului?

Un an, am făcut pauză. Nu am vrut să fac masterul tot la UNATC. Simţeam că nu mă ajută cu nimic şi din generaţia mea au fost mulţi care simţeau la fel. Mi-am dat seama că nu mi-ar aduce nimic şi am considerat că pot face ceva mult mai bun cu timpul meu în acea perioadă. Am decis să îmi iau un an liber de la şcoală, însă am muncit, am jucat într-un serial. Ulterior, a venit o propunere din partea lui Adrian Titieni şi a lui Emi Pârvu, care îmi fuseseră profesori la UNATC şi cu care aveam o relaţie destul de specială şi în afara facultăţii, fiind oameni pe care îi admir. Aceştia mi-au spus că vor să înfiinţeze un master de actorie de film. M-am dus cu sufletul deschis, pentru că sunt oameni în care am încredere şi care au venit cu anumite propuneri şi idei care nu păreau a fi doar vorbe în vânt pentru a atrage, ci chiar promisiuni de care s-au ţinut. Acum sunt student al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, însă cursurile le facem la Bucureşti în format fizic.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Alexandre
23.01.2022, 19:18:55

Te-a luat sub haina lui ca sa te incalzeasca? Vai, ce noroc si onoare pe matale!.. Dar sa stii ca au mai trecut pe acolo vreo 4 neveste si inca alte cateva frumuseti care i-au deschis ulterior niste procese pentru asalturi sexuale care pe langa celelalte deschise pentru fraude cu bitcoins si alte incalcari ale legilor federale americane l-au facut pe "cel mai tare din parcare" ca sa fuga la amicul lui karatist cu scopul ca sa-i dea un pasaport de rusnac si sa-l scape astfel din belele. Ce pret a platit pentru asta? O nimica toata: a recunoscut public cum ca anexarea peninsulei Crimea a fost o actiune morala si corecta, iar la Kiev conduc niste fascisti si asta ne-o spune (ca sa-l credem pe cuvant) chiar "eroul dreptatii" din filmele cu cafteala..

+5 (7 voturi)
Utilizator Adevărul
23.01.2022, 19:45:22

Comentariu considerat abuziv.

vasile preda
23.01.2022, 21:19:39

te-imbratisat strins?

+2 (4 voturi)
Mircinski Radunov
23.01.2022, 22:04:03

Ştefan Iancu, actor: „Când l-am întâlnit pe Steven Seagal, afară era frig, iar el m-a luat sub haina lui, după ce am crescut am realizat că tocmai îmi dăduse Clanță“ INTERVIU :-)))))

-13 (23 voturi)
Alexe Radu
23.01.2022, 23:29:22

Cam penibil baietasul acesta , cine l-a pacalit ca e actor ?!

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările