Amy Schumer, în negocieri pentru rolul păpuşii „Barbie“, într-un film în care celebrul personaj ajunge la concluzia că perfecţiunea vine din interior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa de comedie Amy Schumer, cunoscută pentru discursurile ei sincere despre sex şi politică, se află în negocieri pentru rolul principal în filmul „Barbie“, realizat de Sony Pictures, informează The Guardian, potrivit News.ro.

Filmul, care va avea premiera în vara lui 2018, este un amestec de animaţie şi live action. Barbie va avea o aventură în lumea reală, şi, potrivit Deadline, realizează că „perfecţiunea vine din interior, nu din exterior, şi apoi cheia fericirii este să crezi în tine, liber şi fără obligaţii la a ţinti standarde ale perfecţiunii“. Barbie se întoarce acasă pentru a-şi salva prietenii-păpuşi. 

Compania Sony a cumpărat drepturile de la Mattel în 2014, care au generat vânzări de 3 miliarde de dolari cu cele 180 de păpuşi Barbie. 

Scenariul original a fost scris de Jenny Bicks, care a fost înlocuită de Hilary Winston. Noua versiune va fi scrisă de Amy Schumer şi sora ei, Kim Caramele. Un regizor pentru această peliculă încă nu a fost ales. Reese Witherspoon este producătoare şi ar putea să joace în filmul biografic despre creatorul păpuşii, Ruth Handler. 

După ce sitcomul ei TV „Inside Amy Schumer“ s-a încheiat anul trecut, actriţa americană a jucat în comedia „O tipă dezastru/ Trainwreck“ şi a debutat în domeniul filmelor dramatice cu un rol în pelicula „Thank You For Your Service“, inspirată dintr-un roman scris de David Finkel, ce analizează felul în care sindromul de stres posttraumatic îi afectează pe militarii care revin de pe front.

Totodată, Amy Schumer a intrat în istorie, devenind prima femeie care a reuşit să pătrundă în Topul 10 al celor mai bine plătiţi actori de comedie. Ea ocupă poziţia a patra în Topul 10 al celor mai bine plătiţi actori de comedie, cu venituri de 17 milioane de dolari, obţinute în perioada iunie 2015 - iunie 2016.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite