Au început filmările la noua peliculă a lui M. Night Shyamalan. La ce lucrează acum regizorul din „Al Şaselea Simţ”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Twitter
Foto: Twitter

Noul proiect al lui Shyamalan are lansarea anunţată în iulie 2021, iar regizorul s-a arătat extrem de entuziasmat de acesta.

Sâmbătă dimineaţă, Shyamalan a postat două fotografii pe Twitter, acestea anunţând titlul şi începutul filmărilor pentru noul său proiect. Filmul se numeşte „Old” şi este aşteptat să se lanseze în cinematografe în luna iulie a anului viitor.

„Parcă trăiesc un miracol prin faptul că stau aici şi filmez primele scene ale noului meu film. Se numeşte Old” a spus Shyamalan pe Twitter, alături de o fotografie în care ţine o clachetă.

În postare, Shyamalan a inclus şi primul poster oficial al filmului, care pare să fie o imagine a unei clepsidre în alb-negru, însă în loc de nisip sunt oameni care cad prin ea. „O nouă călătorie din partea regizorului M. Night Shyamalan. E doar o problemă de timp” este scris pe poster.

Nu se ştiu foarte multe momentan despre „Old”, cu excepţia câtorva membri ai distribuţiei, notează Variety. Printre aceştia se numără Eliza Scanlen (Little Women, The Devil All the Time), Alex Wolff (Hereditary, Patriots Day) şi mexicanul Gael Garcia Bernal (Amores perros, Y tu mamá también).

Shyamalan scrie şi scenariul filmului şi se află acum pe o pantă uşor ascendentă. Deşi ultimul său film, „Glass”, nu a fost pe placul tuturor criticilor, regizorul a avut succes cu titlul precedent, „Split”. Rămâne de văzut dacă „Old” se va putea ridica la nivelul impus de Shyamalan în jurul anilor 2000.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite