Backstrom

Backstrom este cel mai recent anti-erou de televiziune din America. Este un om slab şi gras, bolnăvicios şi plin de ură. Uneori, pare că toate aceste slăbiciuni sunt rezultatul unui geniu sau preţul pe care îl plăteşte pentru acest geniu. Raţionalismul poate deforma omul, s-ar spune. Alteori, pare că aceste calităţi sunt un avantaj--un tânăr atrăgător şi plin de încredere nu s-ar dedica justiţiei--şi asta se pare că poate deforma omul.

În fine, este posibil că frica de moarte l-a adus în această stare. America are nevoie de super-detectivi cam la fel cum în interbelic avea nevoie de super-eroi. Aceste tipuri de personaje fac posibile anumite poveşti, iar poveştile ne spun ceva despre felul în care ne gândim la problemele lumii noastre. În primul rând, aceste personaje ne spun că trăim într-o lume periculoasă, unde necesitatea este mai puternică decât justiţia. Un super-erou poate preveni crime, dar nu un detectiv--tot ce poate să facă este să rezolve cazuri--cunoaşterea necesară acţiunii vine după crimă, nu înainte.

Super-detectivul pare să fie superior detectivului în ce priveşte puterea de a rezolva cazuri, anume cazuri serioase. Pare pur şi simplu să fie exemplarul excelent al unei categorii. Detectivul tipic nu este la fel de interesant, se pare--în anii 80-90, lucrurile stăteau altfel. Pe de altă parte, competenţa ne interesează, fie sau nu atrăgătoare. Dacă excelenţa în ce priveşte prinderea criminalilor creează nişte supra-oameni? Aici apare şi o întrebare despre care cazuri sunt serioase: Cazurile foarte greu de rezolvat, ca să spun aşa, tehnic, sau cazurile care pun probleme politice fundamentale?

Backstrom nu are ambiţii tehnice--nu pare să îi pese de dificultatea muncii. Pare să creadă că o crimă serioasă este o insultă personală. Într-un sens, Portland, Oregon este întruchipat în Backstrom. Justiţia însăşi, ca posibilitate de a instala sau apăra ordinea, devine fiinţă umană. În acest om urât, legile înseşi ne vorbesc. Portland, Oregon este, cum se ştie, metropola progresului tandru al stângii politice.

Ca orice asemenea spectacol, crimele bizare sunt cele mai atrăgătoare. Nu voi discuta aici facinaţiile morbide care devin spectacole de familie în epoca noastră modernă. Backstrom este interesant pentru că este cel mai apropiat lucru de o perspectivă liberă de prejudecăţile progresului. Un fel de individualism feroce pare natural detectivului--pentru că nu poate să creadă în acele legături dintre oameni care sunt sacre, nu raţionale. Într-o lume unde raţionalismul este insituţionalizat şi în economie şi în politică, scepticismul faţă de convenţii este nu numai un atac asupra moralităţii creştine şi burgheze, ci şi asupra moralismului politic al progresului. Statul şi comunitatea naţională care trebuiau să înlocuiască raiul în inimile oamenilor s-ar putea să nu fie o credinţă destul de puternică. Cred că asta ne spune ceva despre cum o parte din oamenii de dreapta, cei care vor să aibă succes sau să fie lăsaţi în pace în viaţa lor privată, şi o parte din oamenii de stânga, cei care sunt suspicioşi faţă de autorităţile publice şi private, au devenit libertarieni.

Acest individualism facilitează puterea neobişnuită a detectivului. Backstrom este un fel de poet. Dispreţuieşte oamenii de ştiinţă şi poliţişti profesionişti. Nu îl interesează decât să afle ce are nevoie pentru a se gândi la ce este plauzibil. Detectează circumstanţele numai cât este necesar pentru a ajunge la ce este tipic. Asta este ecuaţia cu care trebuie să citiţi orice poveste, de la televiziune la Shakespeare--am auzit-o la cel mai interesant scriitor despre Shakespeare din vremea noastră, Paul Cantor: Circumstanţe plus caracter egal destin. Backstrom pare să creadă că ştie caracterele oamenilor. Ştiinţa lui este, deci, ştiinţa politică.

Dacă vreţi să citiţi mai departe, am scris câteva articole depsre Backstrom aici.