Battle Creek

Dacă aţi văzut Breaking bad sau House, M.D., acum puteţi vedea o poveste detectivă creată de cei doi oameni care au creat aceste spectacole. Battle Creek este neobişnuit din două motive: Crimele care trebuie rezolvate sunt cele mai neimportante crime de la televizor şi uneori sunt amuzante; şi protagonistul este splendid, un bărbat care arată cum îşi imaginau americanii bărbaţii acum două generaţii, un fel de Cary Grant pentru epoca noastră.

Detectivii îndeobşte sunt urâţi sau duri sau urâţi şi duri, pentru că asta reflectă urâţenia cu care se confruntă. Milton Chamberlain este omul care vrea să ascundă toată această urâţenie. Într-un fel, este un descălecător: Aduce în Battle Creek, Michigan, populaţie 50.000, tehnologia şi resursele guvernului federal, în speţă FBI. În alt sens, este un eşec--nici un bărbat de succes nu s-ar duce de bună voie în Battle Creek... Paradoxul acesta ascunde ceva ce tinerii astăzi nu înţeleg, dar era cunoscut americanilor acum o sută de ani: Politica progresului. Motivul pentru care un om puternic s-ar duce într-un asemenea orăşel este să îl transforme în acord cu noua ordine politică, care este excesiv de raţională.

În Battle Creek, Milt întâlneşte un detectiv după stilul vechi, Russ Agnew--mic, plin de resentimente şi invidie, conştient că şi-a ratat cariera şi convins că oamenii sunt fie ticăloşi, fie nebuni, afară, poate, de colegii lui. Agnew este scos din minţi de efectul creat de acest om nou, cu bani, resurse de toate felurile. Succesul acestui specimen bărbătesc atrăgător, cu maniere impecabile, dar afectuoase, îl umileşte şi îi insultă inteligenţa. Dar nevoia şi regulile îl forţează să îşi facă treaba mai departe, chiar dacă şi-a pierdut poziţia. Agnew era dispus să fie bătut de criminali de joasă speţă câtă vreme era respectat--oare îşi va mai face treaba când este ignorat?

Poveştile acestea sunt neobişnuite întrucât separă aproape complet tehnica detectivului de rezolvarea crimelor. Primul episod, prima crimă--Agnew profită de ocazie şi încalcă câteva legi pentru a intimida individul pe care-l suspectează şi rezultatul este un dezastru. Al doilea episod, a doua crimă--Milt profită de ocazie şi cheltuie sume fabuloase pentru a crea o identitate sub acoperire credibilă şi rezultatul, nu tocmai un dezastru, este complet inutil. Combinaţie banală de intimidare şi muncă logistică dupa care funcţionează poliţia este cam la fel de bună ca imaginaţia eroică a detectivilor, fie ea individualistă şi sceptică faţă de legi, sau de echipă şi capabilă să construiască instituţii.

Aşa este făcută critica opiniei de dreapta despre cum se luptă cu crima. La un nivel mai ridicat, asta este şi o critică a războiului împotriva drogurilor, care este de dreapta în sensul că este ortodoxia politică. Dar până una-alta, aceste poveşti confirmă opinia de dreapta, în sensul opiniei publice, care este sceptică faţă de invenţii şi inovaţii şi cu totul hotărâtă că ordinea publică trebuie apărată unde încă există şi reinstaurată unde a fost distrusă. După opinia publică, nici justiţia, nici binele comun nu sunt posibilă fără ordine, iar ordinea nu este acelaşi lucru cu legea. Uneori, ordinea cere imperiu sau monarhie--asta este posibilitatea descrisă de asemenea detectivi cu ambiţii eroice. Vom vedea mai departe învăţătura politică a acestei poveşti...-

Dacă vreţi să citiţi mai departe, am scris despre Battle Creek aici.