Berlinale special 71/2021

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock (Arhiva)
Foto Shutterstock (Arhiva)

Am decis ca titlul pentru primul episod din această ediţie atipică să fie indirect şi o aluzie la filmul care mi-a plăcut cel mai tare până acum.

Nu e în competiţie, îi zice „Language lessons”, e al unei spanioloaice: Natalie Morales care şi joacă, o peliculă minimalistă, ar descrie-o unii, dar care e plină de umor şi face bine în perioada pe care chipurile o traversăm, dar nu mai ajungem odată vizavi! Un tip care se trezeşte cu nişte lecţii de spaniolă plătite de soţul său şi care, din trailler ne învaţă cum să devii un star. Dintr-una dintre sugestii îţi dai seama că anul acesta, dacă eşti acreditat, poţi să vezi filmele nu numai în sufragerie, ci şi, eventual chiar din maşină, dacă ai şofer, că poate aşa nu te-ar mai întrerupe nimeni, pentru că e tare complicat să te încadrezi între orele în care ai voie să urmăreşti proiecţiile (oare le mai zice aşa?!) când ţi-ai dori să vezi cât mai multe, dar nu poţi lungi ziua. Şi nici nu mai poţi să cumperi cadouri la întoarcerea acasă, şi nici cărţi, şi nici să mergi la Ritz, la Europa Creativă…Există şi avantaje mai cu seamă la participarea  românească. După încercări multiple, un e-mail de help către Biroul de presă şi mai ales o prietenă de nădejde, Cornelia, fără de care n-aş fi găsit în veci cum să „mă leg/ log”, am ajuns la primul titlu, căruia îi spune „Memory Box”/„Cutia cu amintiri”, istoria unei fete, mame şi bunici, venite din Liban şi stabilite în Canada (uşor recognoscibilă după viscol şi veveriţe). Secrete descoperite din scrisorile care par deja vintage, bilete de cinema, amor, despărţiri, pentru că se pleacă la studii în URSS, moartea tatălui, emigrări, dar şi regăsiri sentimentale, rămâne o neuitare a spectatorului pentru cele 3 femei ataşante.

A urmat un coreean (n-am vrut să încep cu el, în ideea că ar mai aduce vreun… Parazit), îi zice „Introduction”, e în alb-negru, cu ceva acupunctură, o zăpadă  poetică, multe conversaţii şi în rest e lentoare şi n-a reuşit să mă prindă.

„I’am your  Man”, un fel de „Bărbatul ideal” care poate fi construit în laborator, la limită un robot, pe scurt un SF sentimental. Pare ciudată sintagma, dar se întâmplă, sau cu siguranţă asta-i viitorul, pentru solitari şi solitare (la npropriu, să nu credeţi că-s diamante) . Tipul chiar e cuceritor, este Dan Stevens, un britanic pe care-l ştim din „Downton Abbey”. Acest Tom, de data asta, ştie o grămadă de limbi străine, de la franceză la coreeană, se pricepe la cuineforme persane şi face nişte calcule uimitoare în gând, dansează şi iubeşte. El este Maren Eggert, iar un fel de asistentă, aproape umană, e fiica mai mult decât antipatică, (dar care prinde în fiecare an câte un rol), cea din „Toni Erdmann”: Sandra Hüller. Scenariul are ceva din „Little Joe”, dar e ceva mai puţin sinistru. O scenă nostimă cu un tip, care de la Alzheimer, fireşte tot un tată, fumează două ţigări deodată, câte una în fiecare mână. Avem holograme, discotecă… Un film german mai puţin rece decât de obicei.

Xavier Beauvois după „Despre oameni şi zei” a venit acum cu „Albatrosul”, un jandarm, (nu vă lăsaţi înşelaţi, nu e cel din Saint Tropez), belgianul Jérémie Renier, adjunctul lui (Victor Belmondo, nepotul de bunic al lui Jean-Paul), Marie-Julie Maille, partenera de viaţă a personajului principal şi mama lui Madelaine Beauvois (în realitate fetiţa regizorului şi mama ei; o fetiţă care ştie pe dinafară din ce e făcut un vaporaş şi se străduieşte, cu ochii închişi să rezolve un cub rubik şi să descâlcească un puzzle) completează distribuţia. Scenariul foarte ingenios îi aparţine lui Xavier şi Mariei-Julie, cea mai înduioşătoare şi tulburătoare rămânând bunica. O întâmplare parcă făcută să fie racord cu drama de deunezi de la Oneşti, un prost negociator, un agricultor revoltat pe regulile europene şi o machetă a unui vas pe nume Albatros. Nu mai este despre oameni şi zei, ci despre oameni şi pământeni care greşesc fatal.

Un unguresc „Natural light” e despre maghiarii care au luptat alături de nemţi între ’41-’44, ajungând în Rusia. Trenant, banal, începe cu un cerb, (din păcate mort), am sperat că e o aluzie la genialul „Despre trup şi suflet”, dar nu. Un câine salvator într-o luptă cu un urs, când oamenii nu-şi ignoră aproapele. O scenă într-o biserică în  care îngerii de pe pereţi par să vorbească şi un final trist.

Şi am ajuns la mult aşteptatul, şi comentatul, după titlu, iniţial: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”. O aliteraţie în versuri, semnată de Radu Jude, într-o coproducţie cu Luxemburg, Croaţia şi Cehia, (care deja i-a dat un premiu la Karlovy Vary, pentru „îmi este indiferent…) . Ştiam cu toţii că are rating  18+, dar cred că ar trebui inventat ceva mai explicit ca definiţie. Mi se spusese că va fi o scenă fierbinte, mă aşteptam să fie luată una deja existentă de pe net, nicidecum reconstituită(o plecăciune pentu Lucian Pintilie?) până la cele mai mici amănunte. De văzut între patru pereţi, mai cu seamă că avem şi o reluare, pe parcurs. Dacă la „Cea mai fericită fată din lume” sau la „Film pentru prieteni” era doar o avalanşă de înjurături, acum fiind şi ilustrate, mai mult decât grafic şi detailat, pentru unii va fi stânjenitor. Sigur că avem un citat din Mahabharata, ca să ştim pe unde ne situăm. La conferinţa de presă de pe Zoom, constatăm că s-au vrut câteva schetchuri. Mărturisesc că partea cu dicţionarul este extrem de ingenioasă, iar stop cadrul pe din viaţa noastră de zi cu zi, un Bucureşti înainte alegeri de primar, cu ambele afişe, (că nu se ştie niciodată) şi mai puţin explicitele anatomice (pe care aşa elegant le-a rezolvat Almodovar în „Vorbeşte cu ea”), te fac să-ţi dai seama că regizorul şi scenaristul ştiu să te prindă într-o pânză de păianjen a unor adevăruri cu care nu poţi să nu fi de acord. Pe de altă parte, în ’93 Mircea Daneliuc fascina cu „Patul conjugal”, la care îţi fuge gândul când constaţi o lume care, între timp a devenit şi mai agresivă, de la conflictele stârnite din te miri ce cum ar fi o parcare şi până la acea şedinţă de înfierare de tip stalinist, împotriva profesoarei care ajunge vedetă porno. În periplu prin oraş, într-o farmacie o să dai de Marina Voica, pe stradă de Dichiseanu, la blănuri de producătoarea Ada Solomon, cu flori vine Adrian Enache şi te siderează aluzia la un transplant peste rând, cu care sigur că nu poţi fi de acord, dar cînd îţi aminteşti că actorul cu pricina care a jucat în „Toată lumea din familia noastră” de acelaşii cineast, te trec fiorii.

Pe toate inserturile ca de fil mut,  care despart cele trei zone ale scriptului, se strecoară o muzică franţuzească, tentantă. E consecvent cu antipatia faţă de armată, cu comentariile la adresa holocaustului, la diverse teorii ale conspiraţiei, care ne-au invadat şi poluat acum în pandemie, nu lipseşte nici Vadim, nici bancurile cu blonde şi nici imaginile de arhivă ale unei dictaturi care nu trebuie uitată, dar şi delicatul Stroe, cu versuri pe muzică despre cinema.

Original deznodământul! A ales să aibă trei finaluri. Plus, din când în când, onomatopeea din „Woody Woodpecker”. Votul contează, va conta şi la juriul de la Berlinală, care l-a văzut pe ecran mare, în sală, cu lume. Greu să ieşi Zen după această proiecţie. Dar nici nu poţi rămâne indiferent. La o întrebare a unui chinez, cum va fi perceput în străinătate, mi-am reamintit brusc că la vizionarea de la Elvire Popesco cu „Despre oameni şi melci”, Tudor Giurgiu ne dăduse copia pentru Pekin, din care lipsea scena sexy, de pe acoperş,  dintre Andi Vasluianu (genial şi aici pe post de pilot protestatar şi moralizator) şi Monica Bârlădeanu. Una complet nevinovată comparativ cu pornografia hard din cel de faţă. Radu Jude a mai uimit o dată pe toată lumea declarând că n-are de gând să taie nimic, va acoperi cu un carton negru, pe care va scrie că a fost cenzurat şi va da o adresă unde se va putea urmari  varianta iniţială. Am o singură întrebare: cum va proceda cu TVR-ul, care e coproducător? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite