Când va fi lansat următorul film din seria „Ocean's 11“, cu o distribuţie feminină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul „Ocean's Eight“, următorul film din seria „Ocean's 11“, cu o distribuţie exclusiv feminină, în rândul căreia se remarcă actriţele Anne Hathaway, Sandra Bullock, Helena Bonham Carter, Cate Blanchett, Sarah Paulson, Rihanna, Mindy Kaling şi cântăreaţa rap Awkwafina, va fi lansat pe marile ecrane pe 8 iunie 2018, informează site-ul contactmusic.com, citat de News.ro.

Filmările pentru „Ocean's Eight“ vor debuta în această lună la New York. 

Primul film din seria „Ocean's 11“ a fost făcut în 1960 şi l-a avut în rolul principal pe Frank Sinatra, care a interpretat personajul Danny Ocean. Printre colegii lui de distribuţie au fost bunii lui prieteni - şi membri ai Rat Pack - Dean Martin, Sammy Davis Jr., Peter Lawford şi Joey Bishop.

George Clooney a preluat rolul principal în filmul „Ocean's Eleven“ din 2001, pe care l-a interpretat şi în cele două continuări ale acestei pelicule - „Ocean's Twelve“ (2004) şi „Ocean's Thirteen“ (2007). Acea trilogie, regizată de Steven Soderbergh, a obţinut încasări totale de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial.

Noua versiune cu distribuţie exclusiv feminină va fi regizată de Gary Ross, care va fi şi coscenarist. El a regizat anterior filmele „The Hunger Games“ şi „Pleasantville“.

Deşi intriga noului film este păstrată în mare secret la Hollywood, se zvoneşte că noua peliculă va descrie un jaf comis de 8 femei în timpul unui eveniment celebru din New York - Met Gala. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite