Cannes 2022: Un certain regard îşi anunţă azi câştigătorii

Bursa zvonurilor merge spre Corsage, din Luxemburg, un portret al împărătesei Sissi din alt unghi decât celebru miniserial (încă nici nu-i zicea aşa în 1955), rol care a lansat-o şi mai apoi a exasperat-o pe Romy Schneider, despre al cărui documentar dedicat tot de o femeie, de Lucie Caries, la 40 de ani de la parţial încă inexplicabila plecare la stele a starului, am mai pomenit.

Ficţiunea bazată pe realitate, sau pe mărturiile rămase de la Împărăteasă o are ca protagonistă pe Vicky Krieps, căreia îi prieşte moda, căci s-a remarcat în 2017, în Firul fantomă, alături de capriciosul Daniel Day-Lewis. La revizitarea istoriei s-a oprit o regizoare, născută în 1977 la Graz în Austria: Marie Kreutzer. Continui să cred că şi memoria recentă, abordată cu precizie de Alexandru Belc, în Metronom ar trebui să nu fie ignorată, mai ales că este servită de o distribuţie remarcabilă, şi care n-a trăit perioada, o parte nefiind încă născuţi, iar ceilalţi prea tineri ca să conştientizeze ororile fricii induse şi meşteşugit utilizate ca armă psihică.

Pentru competiţia mare un iranian: Leila şi fraţii ei a impresionat, strecurându-se într-o familie iraniană înspăimântată, între alte, de inflaţia care poate schimba destine, distrugându-le fără drept de apel. Actorul din rolul dubiosului cap de familie are mari şanse pentru un premiu de interpretare.

Star at Noon, cu o sulfuroasă idilă , între frumoasa fiică a lui Andie MacDowell: Margaret Qualley şi Joe Alwyn,din păcate lent şi confuz despre o îndepărtată Nicaragua, filmat în Panama, al foarte apreciatei de critica europeană: Claire Denis (care a avut o prezenţă importantă şi la Berlinală, unde a câştigat pentru Avec amour et acharnement, cu Vincent Lindon în distribuţie, actualul preşedinte al juriului la Cannes).

Pacifiction al lui Albert Serra despre experimentele nucleare din Polinezia franceză, e un repetitiv de peste două ore, cu un Benoit Magimel, aparent până şi el plictisit de rol.

Broker e încă un film coreean sentimental care explică şi succesul serialelor din această Asie, care poate fi tandră sau foarte violentă. Aici e povestea unui copil abandonat într-o cutie, nu chiar a milei, dar tot de pe lângă o biserică şi cum se poate vinde un sugar, fireşte cu mai mulţi bani dacă-i băiat.

Close e al belgianului Lukas Dhont (atât de bun cu Girl), care trage spre stilul lui Andre Techine, şi se opreşte la prietenia tragică, dintre doi puşti de 13 ani.

Mai sunt doar 2 titluri şi sâmbătă aflăm verdictul!