Cannes 2022: Concordanţe actoriceşti

Continuă prezenţele care fac cu ochiul României, mai ales că azi avem „programare” la RMN-ul lui Cristian Mungiu, ideal plasat în weekendul în care e cea mai multă lume la Cannes şi în zi de Sărbătoare, Sfinţii Constantin şi Elena!

Aseară, în filmul Frate şi soră al lui Arnaud Desplechin, mult aşteptatul franţuzesc neregizat de o femeie (că tot e la nesfârşit segregarea în funcţie de gen, că nu mai zicem sex, suntem tot mai pudici), am descoperit-o pe Cosmina Stratan, premiată pentru După dealuri (la dublu cu Cristina Flutur, lucru ignorat într-un documentar recent unde erau menţionate doar cele 2 Adele, ca excepţie de ex-aequo pentru interpretare), şi unde e un fel de nouă ambiguă fană ca-n Totul despre Eva, personaj lăsat la întâmplare de cineast, concentrat pe Marion Cotillard (care nu-i Bette Davis) şi care are un conflict inexplicabil de decenii cu un frate, zadarnică şi distribuirea fermecătorul Melvil Poupaud, presa de cinema, enervată, huiduie la final scenariul haotic şi lăsat în coadă de peşte! Păcat!   

Japonezul de la Un certain regard, Planul 75, este ideea unei tinere care vine cu soluţia rezolvării cheltuielilor excesive cu seniorii. De la vârsta cu pricina, ba chiar de la 65, pot cere, contra unei recompense generoase, eutanasierea. Fireşte, duce cu gândul la ultimul lui Edward G. Robinson, românul oscarizat pe ultima sută, sinistrul Soilent Green.

Marea surpriză James Gray cu Armaghedonul, un omagiu pentru Les 400 coups al lui Truffaut, mult comentat pentru felul cum l-a dispreţuit de centenarul Gerard Philipe, secerat mult prea curând de o boală necruţătoare. Povestea adolescentină din Armageddon Time, între un puşti roşcat şi unul de culoare, e cuceritoare şi îndelung aplaudată. De recomandat fără rezerve. Şi nu doar pentru bunicul ideal Sir Anthony Hopkins!