Cannes 2022: RMN o chintesenţă a cinematografiei româneşti

O radiografie a satului multi-etnic, cu conflicte de neintegrare a muncitorilor din Asia (subiect real, amplu comentat la ştiri la vremea sa), cu scene greu de digerat, ca tăierea porcului.

Care în Amintiri din Epoca de Aur era tratată cu umor, abatorul, omniprezent anul acesta pe Croazetă, pe ecran, cu spitalul de la Cristi Puiu, din Moartea Domnului Lăzărescu unde asistenta era superba Monica Bîrlădeanu şi doctorul cinicul Mihai Brătilă sau de la Corneliu Porumboiu cu al său Metabolism, cu căutarea copilului, care refuză să vorbească, în urma unui şoc, şi care adesea dispare şi e căutat ca la Constantin Popescu în Pororoca, cu puţin Liviu Ciulei şi Pădurea spânzuraţilor sau Ion Popescu-Gopo şi De-aş fi Harap Alb, şi întâlnirea lui Florin Piersic cu un urs adevărat (ambii cineaşti de legendă, premiaţi la Cannes), cu o atmosferă mult mai încleştată şi conflictuală decât în ruralul lui Stere Gulea în Moromeţii, cu un personaj rom (tratat chiar de ţigan caftitor de nemţii unde munceşte) care nu e Toma Cuzin ca în Aferim, ci Marin Grigore, cu gândul la Morgen al lui Marian Crişan şi drumul mereu spre Occident sau cu violoncelul lui Judith State (care pe covorul roşu avea distincţia lui Audrey Hepburn, că doar am aflat din Boy of Heaven că Dumnezeu a lăsat pentru fiecare 40 de sosii) şi cel al lui Vlad Ivanov din Concertul lui Radu Mihăileanu, cu scene în pat a la Lucian Pintilie în Niki şi Flo, ori biserica alta decât la Daniel Sandu şi Un pas în urma serafimilor…

Hollywood Reporter decriptează R.M.N. ca fiind şi România, fără vocale aş zice, deci una şi mai aspră, pusă în imagini şi replici pe mai multe limbi, un Turnul Babel atemporal şi înspăimântător.  

Ca şi la 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, cineastul îşi defineşte filmul ca fiind întreaga lume, care dacă nu s-ar ciondăni atât (interpretarea spuselor îmi aparţine) ne-ar fi mai bine.

Tilda Swinton a venit entuziasmată la Premieră. În Coreea de Sud a jucat pentru autorul Parazitului, Bong Joon-ho, alături de Domnu Bebe din 4,3,2… Iar ieri în pelicula lui George Miller, Three Thousand Years of Longing/ 3000 de ani de dor, e minunată alături de Idris Elba, într-un scenariu cu un duh spiritual şi cultivat, care îndeplineşte dorinţe rafinate, iubeşte şi mai ales o încântă pe naratoloagă, un cuvânt care m-a fascinat şi merită preluat. De văzut neapărat!