VIDEO „Căpitanul America: Războinicul iernii“, cu Sebastian Stan, se menţine lider în box office-ul din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Thrillerul SF „Căpitanul America: Războinicul iernii“, de Joss Whedon, Anthony Russo şi Joe Russo, cu actorul Sebastian Stan, se menţine pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru a treia săptămână consecutiv, cu încasări de 26,61 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

După evenimentele din cel mai recent film al francizei „Răzbunătorii“ (2012), Steve Rogers (Chris Evans) trăieşte în Washington, încercând să-şi afle locul în lumea modernă, după ce a petrecut câteva decenii îngheţat în zăpezile Arcticii. Dar, după ce un angajat S.H.I.E.L.D. este atacat, Steve se trezeşte implicat într-un mister ce ar putea pune în pericol întreaga lume. 

Alături de Văduva Neagră (interpretată de Scarlett Johansson), eroul încearcă să afle adevărul până nu este prea târziu, ceea ce îl va arunca în luptă împotriva unui adversar redutabil şi în acelaşi timp familiar, Războinicul iernii, interpretat de actorul de origine română Sebastian Stan.

Filmul de animaţie „Rio 2“, de Carlos Saldanha, se menţine pe locul al doilea în clasament, cu încasări de 22,5 de milioane de dolari. Blu (cu vocea lui Jesse Eisenberg), Jewel (cu vocea lui Anne Hathaway) şi cei trei pui ai lor trăiesc, domesticiţi, viaţa perfectă în oraşul magic Rio de Janeiro. Jewel decide, însă, că este timpul ca puii să înveţe să trăiască în sălbăticie, ca orice pasăre liberă, şi astfel propune familiei să se aventureze cu toţii în pădurea Amazonului. În vreme ce Blu se străduieşte să se integreze între noii vecini, începe să se teamă că i-ar putea pierde pe Jewel şi pe pui, înţelegând că aceştia ar putea prefera sălbăticia.

Pe locul al treilea în box office-ul nord-american s-a situat o premieră, drama „Heaven is for real“, de Randall Wallace, cu Greg Kinnear în rolul principal, care a avut încasări de 21,5 milioane de dolari de vineri până duminică. Todd şi Sonja Burpo formează un cuplu al cărui fiu, Colton, susţine că a fost în rai în timp ce era pe punctul de a muri. El povesteşte despre lucruri care s-au întâmplat înainte de naşterea sa, pe care nu ar fi putut să le cunoască. Todd şi familia sa se văd nevoiţi să se confrunte cu analizarea sensului acestui eveniment remarcabil.

   

O altă premieră, „Transcendence: Viaţă după moarte“, de Wally Pfister, cu Johnny Depp, Rebecca Hall şi Paul Bettany în rolurile principale, ocupă poziţia a patra în box office-ul nord-american, cu încasări de 11,15 milioane de dolari. 

Will Caster (Johnny Depp) este cel mai apreciat cercetător în domeniul inteligenţei artificiale şi caută soluţia de a reuni într-o singură maşinărie conştiinţa colectivă, cu informaţii din toate domeniile ştiinţei şi emoţiei umane. Experimentele sale controversate l-au făcut celebru, dar i-au atras şi antipatia extremiştilor antitehnologie. În urma unei violente încercări de a-l opri, activiştii nu au făcut altceva decât să îl aducă mai aproape de realizarea obiectivului pentru care a muncit întreaga sa carieră: de a deveni prima conştiinţă încărcată într-un sistem informatic, care caută să obţină controlul suprem.

   

Premiera horror „A Haunted House 2“ s-a situat pe locul al cincilea în box office, cu încasări de 9,1 milioane de dolari. Malcom (Marlon Wayans) se îndrăgosteşte de Megan, o mamă singură cu doi copii. Malcom se mută în noua sa casă, alături de noua sa familie, însă începe să observe evenimente paranormale care au loc în jurul casei şi al copiilor. Pentru a complica şi mai mult lucrurile, spiritul Kishei, fosta iubită a lui Malcolm, apare peste drum şi este foarte furios.

   

   

Pe locul al şaselea s-a situat filmul „Draft Day“, de Ivan Reitman, cu încasări de 5,9 milioane de dolari. Cu Kevin Costner şi Jennifer Garner în rolurile principale, filmul spune povestea managerului echipei Cleveland Browns, care luptă să aibă jucători aleşi pe sprânceană în echipa sa.

Pe locul al şaptelea se situează filmul SF „Divergent“, în regia lui Neil Burger şi cu Shailene Woodley şi Kate Winslet în rolurile principale, care a avut încasări de 5,75 milioane de dolari de vineri până duminică. Bazat pe bestsellerul omonim, semnat de Veronica Roth, filmul „Divergent“ aduce pe marile ecrane lupta unei adolescente pentru a-şi descoperi adevărata identitate, în ciuda legilor foarte stricte după care se ghidează lumea în care trăieşte. 

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, societatea este împărţită în categorii clar delimitate în funcţie de personalitatea dominantă a fiecărui individ. Deşi pare o fată obişnuită, Tris Prior află că nu îi poate fi atribuită doar o singură calitate, ca urmare, nu va putea aparţine niciodată vreunui grup. Războiul începe atunci când Tris deconspiră faptul că se urmăreşte distrugerea tuturor „divergenţilor“ şi trebuie să înţeleagă de ce sunt periculoşi înainte de a fi prea târziu.

   

Filmul horror „Oculus“, de Mike Flanagan, ocupă poziţia a opta, cu încasări de 5,2 milioane de dolari de vineri până duminică. O femeie încearcă să-şi scape fratele de la închisoare şi să-i dovedească nevinovăţia. El a fost acuzat şi condamnat pentru crimă, dar sora lui vrea să demonstreze că acea moarte a fost cauzată de un fenomen supranatural.

   

Locul al nouălea în box office-ul nord-american este ocupat de filmul „Noe/ Noah“, cu Russell Crowe, regizat de Darren Aronofsky, cu încasări de 5 milioane de dolari. Lungmetrajul este inspirat de povestea biblică a Arcei lui Noe şi spune povestea unui bărbat - Noe - care primeşte misiunea de a salva lumea de un potop nimicitor. În abordarea regizorului Darren Aronofsky, Noe este un bărbat care iubeşte Pământul şi toate creaturile sale, dar este dezamăgit de felul în care oamenii au tratat planeta. 

Filmul îi are în distribuţie pe actorii Jennifer Connelly, Anthony Hopkins, Emma Watson, Logan Lerman şi Douglas Booth. Recent, filmul „Noe/ Noah“ a fost interzis în mai multe ţări arabe din Orientul Mijlociu, precum Qatar, Bahrain şi Emiratele Arabe Unite, autorităţile locale considerând că lungmetrajul contravine legii islamice, întrucât prezintă pe marele ecran portretul unui profet.

   

   

Pe locul al zecelea se situează filmul „God's Not Dead“, cu încasări de 4,8 milioane de dolari. În regia lui Harold Cronk, filmul spune povestea lui Josh Wheaton, un student în anul întâi, care se înscrie la cursul de filosofie, unde predă temutul profesor Radisson. Tiranicul profesor le cere studenţilor să semneze o declaraţie în care să spună că „Dumnezeu a murit“, pentru a trece examenele. Josh refuză să semneze, dar, pentru a îndeplini cerinţele academice, trebuie să absolve acest curs, iar profesorul îl provoacă la o dezbatere pentru a-şi apăra convingerile. Dacă nu va câştiga, îşi va periclita credinţa, relaţiile cu ceilalţi, până şi viitorul şcolar.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite