Ce vedete de la Hollywood vor prezenta  Globurile de Aur 2020 FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gala Globurilor de Aur 2020 va avea loc pe 5 ianuarie FOTO Getty Images
Gala Globurilor de Aur 2020 va avea loc pe 5 ianuarie FOTO Getty Images

Charlize Theron, Octavia Spencer şi Daniel Craig sunt primele vedete anunţate că vor prezenta la gala Globurilor de Aur, ediţia a 77-a, care va avea loc pe 5 ianuarie, la Los Angeles, potrivit AP.

Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (The Hollywood Foreign Press Association) a mai anunţat joi că printre alţi prezentatori se vor afla Sofia Vergara, Kerry Washington, Tiffany Haddish, Glenn Close şi Will Ferrell. Kate McKinnon şi Ted Danson de asemenea vor prezenta, scrie news.ro. 

Ricky Gervais va fi gazda celei de-a 77-a ceremonii a Globurilor de Aur, care va fi difuzată de NBC. Este a cincea oară când actorul britanic prezintă ceremonia, după ediţiile din 2010 până în 2012 şi cea din 2016. 

Tom Hanks va primi anul acesta premiul onorific „Cecil B. DeMille“. Actorul este câştigător a patru Globuri de Aur pentru performanţe în filmele „Big“, „Philadelphia“ şi „Forrest Gump“, precum şi pentru regia miniseriei HBO din 2001 „Band of Brothers“.

Tom Hanks va primi anul acesta premiul onorific „Cecil B. DeMille“ la gala Globurilor de Aur FOTO Guliver/Getty Images

Tom Hanks

Lista completă a nominalizărilor

Ellen DeGeneres va fi onorată cu premiul „Carol Burnett“ pentru cariera sa în televiziune. 

La această gală, vor fi acordate premii la 25 de categorii: 14 pentru film şi 11 pentru televiziune.

„Marriage Story“ a primit cele mai multe nominalizări, şase, fiind urmat de „The Irishman“ al lui Martin Scorsese şi de „Once Upon a Time in Hollywood” al lui Quentin Tarantino, cu câte cinci. Evident, şi „Joker-ul“ lui Todd Phillips a primit mai multe nominalizări la Globurile de Aur 2020. În ceea ce priveşte numărul de nominalizări pe reţele, Netflix conduce cu 34.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite