Cine s-a ocupat de arma cu care a tras Alec Baldwin, înainte de a o împuşca mortal pe Halyna Hutchins

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Două surse din domeniul producţiei cinematografice „Rust”, la filmările căreia Alec Baldwin a împuşcat-o mortal pe Halyna Hutchins, au declarat pentru publicaţia Daily Beast cine era armurierul care s-a ocupat de armă.

Tânăra de 24 de ani, ce fusese angajată ca armurier al filmului Rust cu Alec Baldwin de puţin timp, mai provocase probleme şi ultimei pelicule la care lucrase, filmările acesteia fiind întrerupte pentru scurt timp pentru că dăduse o armă neverificată corect unei actriţe de 11 ani, scrie Daily Beast, care citează două surse din domeniul producţiei cinematografice.

”Era puţin neglijentă cu armele, fluturându-le în aer din când în când”, a spus o sursă ce a lucrat împreună cu armurierul Hannah Gutierrez-Reed la filmul ”The Old Way”, în care joacă Nicholas Cage.

”De câteva ori a încărcat gloanţele oarbe şi făcea acest lucru într-un mod care nu era sigur”, a adăugat sursa.

Gutierrez-Reed a fost identificată, în mandatul de percheziţie al biroului Şerifului din Santa Fe, drept armurierul platoului de filmare în care Baldwin a primit o armă despre care actorul credea că este sigură.

Baldwin a tras cu arma, ucigând-o pe regizoarea de imagine Halyna Hutchins şi rănindu-l pe regizorul filmului ”Rust”, Joel Souza.

Amurierul filmului ”Rust” era o novice

Sursele publicaţiei citate care lucrau la pelicula ”Rust” au insistat că fatalul accident a fost rezultatul unui şir de eşecuri de la cel mai înalt nivel la cel mai de jos, începând cu măsurile de reducere a costurilor.

Gutierrez-Reed a fost descrisă drept ”fără experienţă şi novice” de o sursă din rândul celor care produceau ”Rust”, aceasta spunând că au existat cel puţin două incidente anterioare cu arme descărcate accidental de alţi membri ai achipei înainte de tragicul incident de joi.

Potrivit recomandărilor asociaţiei actorilor, armele trebuie testate înainte de fiecare folosire.

Două surse din cadrul producţiei ”Rust”, ambele cu zeci de ani de experienţă în industria filmului, spun că asistentul de regie Dave Halls, cel care i-a dat arma lui Baldwin spunând că este sigură, trebuia să verifice şi el armele.

”Trebuia să fie ultima noastră linie de protecţie, dar a eşuat. El era ultima persoană care trebuia să se uite la armă”, au adăugat acestea.

Potrivit mandatului de percheziţie al şerifului din Santa Fe, Gutierrez-Reed a pus trei arme din recuzită pe un cărucior de lângă locul unde se filma scena înainte ca Halls să ia un revolver de pe cărucior şi să i-l dea lui Baldwin spunând ”armă rece”.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite