Cronică de film: Umbrele trecutului

O reuşită evadare din canoanele minimalismului românesc produce regizorul Vali Hotea în filmul „Roxanne“, cu Şerban Pavlu şi Diana Dumbravă.

Roxana este numele fetei despre care-i vorba, mai precis Roxana Tănase, căsătorită Berescu. Filmul se cheamă însă „Roxanne“, pentru că acesta este titlul celebrei melodii a formaţiei Police. Eroul principal, un oarecare, până la un punct banal şi anodin, Octavian Ionescu, a făcut greşeala să-i dedice Roxanei această piesă, tocmai la „Radio Europa Liberă“. Se întâmpla în 1989, ultimul an al dictaturii lui Ceauşescu, prin urmare imprudentul adorator al Roxanei a cam avut ceva probleme din partea ofiţerilor de Securitate.

Regizorul Vali Hotea mărturiseşte că ideea filmului i-a venit dintr-o experienţă personală. El e cel care a avut naivitatea de a face o dedicaţie la postul de radio münchenez, chiar cu această piesă, „Roxanne“, şi tot el e cel care a avut de-a face cu Securitatea, mai exact cu agenţii care se ocupau de elevi.

După 20 de ani

Asemănarea se opreşte însă aici: nucleul respectiv a fost dezvoltat de regizorul-scenarist, împreună cu coscenarista sa, Ileana Muntean. Hotea pare adeptul principiului „dacă ai ceva de spus, spune-o“.

Reuşeşte astfel un film direct, „cu cap şi coadă“, care – spre deosebire de multe alte pelicule ale colegilor săi de generaţie – se gândeşte şi la public, adică la cum să-i spună acestuia o poveste în care să se poată regăsi.

„Roxanne“ vorbeşte, de fapt, despre generaţia celor aflaţi în jurul vârstei de 45 de ani, care au prins în liceu ultimii ani ai epocii comuniste. Este aşa-numita (cu un termen nefericit) generaţie a „decreţeilor“, aflată acum la un moment de răscruce, la un prim bilanţ, trecută uşor de celebrul „mezzo del cammin“
(„jumătatea vieţii“).

Filmul este plasat în 2009, când liceenii de-altădată se pregătesc de aniversarea de 20 de ani. Este vorba însă şi de anii comunismului, de anul 1989, şi de felul în care aceste umbre neelucidate ale trecutului grevează destinul actual al personajelor. „Roxanne“ reuşeşte să vorbească atât despre actualitate, cât şi despre relaţia noastră nerezolvată cu trecutul comunist.

Fiul pierdut

Personajul central este acest Octavian Ionescu (Şerban Pavlu), un ins de relativ succes material şi profesional în prezent, care are aparent proasta inspiraţie de a-şi cere dosarul de urmărire de la CNSAS. Devine astfel obsedat de ipoteza că ar putea avea un copil împreună cu iubita sa „Roxanne“, conceput în acel fatidic an 1989. Roxana (Diana Dumbravă) este acum o femeie matură şi responsabilă, căsătorită cu Berescu (Mihai Călin), bunul său prieten din acei ani. Iar Victor (Anghel Damian), adolescentul în discuţie, se pregăteşte acum să termine, la rândul său, liceul.

Desigur, investigaţia lui Tavi va da peste cap vieţile tuturor celor implicaţi şi îi va obliga să se confrunte cu propriul trecut şi cu ce au lăsat ascuns acolo. Până la urmă, însă, viaţa merge înainte. După duşul rece primit în urma avalanşei de evenimente care se succed, personajele se readună în jurul valorilor stabile: familie, carieră, de ce nu o oarecare doză de ipocrizie.

Tavi este, de fapt, un adolescent întârziat, „mai copilăreşte încă“, aşa cum el însuşi spune la un moment dat, de aici idealismul cu care se aruncă în această căutare a fiului necunoscut. Berescu însă este un om realizat, un medic de succes, deja înghiţit de angrenajul birocratic. Îi este superior, în carieră, lui Tavi, dar ştie că are datorii vechi faţă de el. Din păcate, scenariul nu dezvoltă prea tare complexităţile psihologice ale personajelor, care rămân doar schiţate. Rămâne însă, stilistic, o tentativă reuşită de îndepărtare de arcanele minimaliste ale noului val din anii 2000. 

Info

Roxanne (România, 2013)
Regia: Valentin Hotea
Cu: Şerban Pavlu, Diana Dumbravă, Mihai Călin, Valeria Seciu
Rulează la: Cinema City Cotroceni

3 stele