„Cu mâinile curate“, primul policier din cinematografia românească. Imagini fabuloase de la filmări FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Nicolaescu, la filmări FOTO Studiourile Buftea
Sergiu Nicolaescu, la filmări FOTO Studiourile Buftea

Monştri sacri ai scenei româneşti, replici intrate în cultura urbană, un film care a făcut istorie: „Cu mâinile curate“. Studiourile Buftea au dat publicităţii fotografii inedite de la filmările uneia dintre cele mai de succes pelicule româneşti.

Sergiu Nicolaescu – regizor şi actor, în rolul comisarului Tudor Miclovan, Gheorghe Dinică (gangsterul Lăscărică), Ilarion Ciobanu (comisarul Roman), George Constantin (anticarul Constantin Semaca), Ştefan Mihăilescu-Brăila (gangsterul Buciurligă), Sebastian Papaiani (hoţul de buzunare Fane Oarcă) sunt cele mai cunoscute nume care au „scris“ povestea primului film poliţist din cinematografia românească.

Nu mai puţin celebre sunt şi replicile peliculei. „Dom' Semaca! Eu sunt, Lăscărică. Dom' Semaca! Vă rog să credeţi că nu v-am trădat. Am fost adus aici cu forţa. Vă rog să credeţi, dom' Semaca“. Această replică a intrat în conştiinţa publicului spectator sub forma: „Nu trageţi, dom' Semaca! Sunt eu, Lăscărică.”. O altă replică celebră este rostită de Miclovan, atunci când Roman îl vede şi îl întreabă dacă este rănit grav. Sprijinit de un morman de lăzi, Miclovan îi răspunde: „Un fleac, m-au ciuruit!“.

Filmele sunt considerate pelicule de propagandă comunistă (acţiunea se petrece imediat după cel de-al doilea Război Mondial), dar regizorul Sergiu Nicolaescu declara: „Eu consider aceste două filme ca filme sociale, transpuse în bună măsură într-o formulă de film poliţist“.

Citeşte aici cum a ajuns filmul să aibă un succes fenomenal în ţară şi în străinătate şi vezi o galerie foto cu poze memorabile de la filmări. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite