Cum au reacţionat actorii nominalizaţi la Oscar 2017: „Cred că a fost o greşeală“. „Sper că nu am fost nominalizat pentru că sunt de culoare, ci pentru muncă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii care au primit nominalizări la Oscar 2017 au reacţionat cu bucurie şi uimire la auzul primirii veştii că pot să fie câştigătorii mult râvnitei statuete de aur pe care Academia Americană de Film o oferă.

Lista completă a nominalizărilor Oscar 2017

În timp ce Academia Americană de Film anunţa nominalizările la premiile Oscar 2017, regizorul filmului „Moonlight“, Barry Jenkins, îşi despacheta valiza într-un hotel din Amsterdam, iar publicistul lui îi strecura pe sub uşă note scrise de mână pentru a-l informa că pelicula lui a primit opt menţiuni. „Am primit nominalizările în mod analog. A fost foarte interesant“, spune Jenkins, care a fost nominalizat la categorii precum Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu original.

Spre deosebire de abordarea în mod analog făcută de regizor, actriţele Meryl Streep şi Naomie Harris şi-au împărtăşit emoţiile şi gândurile prin intermediul reţelelor sociale. Naomie Harris, care este nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul unei mame dependente de droguri în „Moonlight“, a postat pe Twitter următorul mesaj „OMG“ (eng. - „Oh My God“, care arată uimirea), alături de emoticoane cu confetti. „Mă uitam la nominalizări, dar am oprit transmisiunea pentru că nu mai suportam acel spirit de anticipaţie. Fratele meu mi-a zis că sunt nominalizată. Mă pregăteam să mă împac cu gândul că nu voi primi nominalizare, pentru că nu voiam să fiu dezamăgită“, a declarat ea.

Meryl Streep, care este la a 20-a nominalizare la Oscaruri, un record, pentru categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, pentru rolul din „Florence Foster Jenkins“, a transmis către presă o imagine cu ea în timp ce dansează şi se bucură. 

image

Michelle Williams, care a primit o nominalizare pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru „Manchester by the Sea“, a declarat: „Ca un asemenea film mic să primească atâtea nominalizări (n.r. şase) e ultimul lucru la care te aştepţi. Toţi cei care au lucrat la film trebuie felicitaţi, mai ales că nu au făcut-o pentru glorie“. „Manchester by the Sea“ este nominalizat la Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriţă în rol secundar, Cel mai bun actor într-un rol secundar şi Cel mai bun scenariu original.

Isabelle Huppert, care a primit nominalizarea Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, a declarat pentru „The New York Times“: „Cred că oamenii plac filmul «Elle» pentru că văd integritate. Filmul îndrăzneşte să spună ceva despre sinceritatea acelei femei, despre onestitatea sentimentelor ei. Nu orice este uşor de mărturisit, mai ales să simţi asta pe marele ecran. Oferim acces la ceea ce e inconfortabil“. Isabelle Huppert şi-a comparat nominalizarea la Oscaruri cu „o corabie mică într-un mare ocean, dar o corabie puternică“. „Mă simt excelent. Este sărbătorirea lucrului pentru care am luptat ca actor şi ca spectator“, mai zice ea.

Nicole Kidman, care apare în dreptul nominalizărilor pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar, se bucură pentru menţiunea primită şi ţine să felicite familia Brierley, care a oferit detalii preţioase despre povestea lui Saroo. „Vreau să mulţumesc Academiei pentru recunoaşterea meritelor acestui film (Lion). Dar, mai important, vreau să felicit familia Brierley, care s-a pus într-o poziţie vulnerabilă şi a oferit povestea ei întregii lumi. Şi mulţumesc lui Garth Davis că şi-a dedicat inima şi sufletul către noi. Woo-hoo!“, a zis ea. 

Mel Gibson a sărbătorit alături de copilul nou-născut 

Actorul veteran şi regizorul Mel Gibson, a cărui dramă de război, „Hacksaw Ridge“, a primit şase nominalizări, inclusiv pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor şi Cel mai bun film, a sărbătorit dublu, mai ales după ce a devenit tată pentru a noua oară. „Ce poate să fie mai plăcut şi mai interesant decât să asculţi nominalizările şi să îţi ţii în braţe fiul nou-născut. Este o onoare cu adevărat minunată“, a spus el.

Regizorul Damien Chazelle, al cărui musical „La La Land“ a adunat recordul de nominalizări la Oscar 2017, cu 14 menţiuni, a sărbătorit vestea cu un pahar de şampanie alături de Ryan Gosling, actorul principal din film, la un hotel din Beijing. „E un moment de frenezie“, a spus el. Filmul lui Damien Chazelle este nominalizat la Cel mai bun regizor, Cel mai bun film şi Cel mai bun actor şi Cea mai bună actriţă. 

FOTO „Daily Mal“ 

image

Ryan Gosling, care este nominalizat pentru Cel mai bun actor în rol principal, a declarat pentru „Entertainment Weekly“: „Sunt foarte recunoscător că Academia a apreciat munca mea pentru La La Land. O adevărată colaborea, mai ales când vezi că muncă depusă de toată lumea este răsplătită atât de generos, ceea ce o face şi mai specială“. 

Dev Patel a rămas modest 

Dev Patel, nominalizat pentru Cel mai bun actor în rol secundar, pentru drama „Lion“, spune că era în India, acolo unde o parte a filmului are loc, atunci când a primit veştile. „Anunţul încă nu şi-a croit drum în mintea mea, dar mă uit la toate feţele care zâmbesc în jurul meu, feţele celor care mă iubesc şi pe care îi iubesc. Am un sentiment copleşitor de recunoştinţă“, a spus actorul.

Andrew Garfiel, care concurează la un Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru filmul „Hacksaw Ridge“, spune, mai în glumă, că s-a produs o greşeală. „E minunat şi cool. Dar sunt sigur că s-a produs un fel de greşeală. Sunt fericit vizavi de modul în care oamenii au reacţionat la o poveste despre umanitate, dragoste şi ajutorul dat celorlalţi, lucruri de care lumea are mare nevoie acum. Sunt fericit că lumea va ştii acum cine a fost personajul meu“, a declarat el. 

„Sper că am fost nominalizat pentru muncă, nu pentru că sunt de culoare“ 

Mahershala Ali, care apare la nominalizările pentru Cel mai bun actor în rol secundar, pentru „Moonlight“, a subliniat un aspect pentru care Academia Americană de Film a fost aspru criticată în 2016, anume lipsa de diversitate, taxată cu hashtag-ul #OscarsSoWhite. „Sper că nu am fost nominalizat pentru că sunt de culoare. Aşa nu ar avea relavanţă. Sper că am fost nominalizat pentru munca mea“, a zis el. 

FOTO „The Hollywood Reporter“ 

image

„Sunt foarte onorată pentru primierea nominalizării pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar, mulţumesc Academiei pentru recunoaştere. A fost o adevărată onoare să spun povestea lui Richard şi Mildred Loving, care au arătat că oamenii obişnuiţi pot să facă lucruri neaşteptate. Astăzi mă situez între atâtea femei extraordinare, colegele mele care au fost nominalizate şi actriţe legendare, care au avut un cuvânt de spus şi care pentru mine înseamnă foarte mult“, a precizat şi Ruth Negga.

„O nominalizare la Oscar este unul dintre marile momente din cariera unui actor, dar eu nu obişnuiesc să le ascult şi să le privesc. Sunt cu capul în nori“, a declarat şi Octavia Spencer, nominalizată la Cea mai bună actriţă în rol secundar

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite