Film

articolul anterior articolul urmator

De-aş fi fost Florin Piersic

41
19 Jan 2016 07:00:40
Doru Pop
Actorul Florin Piersic,  în rolul lui Mărgelatu`
Actorul Florin Piersic, în rolul lui Mărgelatu`

Săptămâna viitoare Florin Piersic va împlini 80 de ani. El este singurul român în viaţă care are un cinematograf ce îi poartă numele. Pe 27 ianuarie la cinematograful „Florin Piersic” din Cluj se vor difuza gratuit şase ore de film, iar toţi „piersicomanii” vor putea să îşi revadă mult-admiratul erou. În ce constă longevitatea unuia dintre ultimii idoli ai filmului românesc?

Am crescut cu mitul lui Florin Piersic înaintea ochilor. La cinema şi la televizor. Copil fiind nu voiam decât să am freza şi şarmul lui Piersic, pentru că accentul lui îl aveam deja. Era idolul tinereţii mele – ca şi pentru mulţi alţi copii frustraţi ai comunismului ascetic vedeam în Piersic un soi de chintesenţă de „cool comunism”. Omul era frumos, relaxat, guraliv, puţin muieratic, dar mereu căsătorit, glumeţ, dar şi puternic, rămânând simultan vulnerabil şi meditativ. În acea perioadă Piersic a ajuns să întruchipeze posibilitatea de a fi fericit şi satisfăcut, chiar şi în vremea când socialismul ceauşist o luase razna. Actorul călătorea prin străinătăţuri, săruta cele mai frumoase actriţe ale vremii şi se bătea cu marile vedete din filmul european. Ce să mai vorbim, avea toate calităţile pe care mi le puteam dori la vârsta aceea. Normal că, la colecţia de vederi poştale cu vedete de cinema, poza lui figura la loc de cinste.

Mi-a trebuit mult timp până când am înţeles că Florin Piersic însuşi a fost un armăsar înhămat la maşinăria propagandistică a cinemaului românesc comunist şi că a fost o piesă componentă dintr-un angrenaj mult mai complex şi mai perfid.

Imediat după ce a absolvit IATC, actorul a debutat fulminant în Ciulinii Bărăganului, un film din 1957 inspirat din nuvela lui Panait Istrati. Critica socială a prozatorului proletar era utilizată în mod strident. Într-un moment când societatea românească se reinventa, leitmotivul exploatării omului de către om a devenit obligatoriu. O coproducţie româno-franceză, dirijată de doi comunişti francezi - regizorul Louis Daquin şi dialogistul Antoine Tudal – le arăta tinerilor cineaşti români cum se face propagandă. Premisa ideologică (cu tema exploatării din lumea ţărănească) este amestecată cu intriga amoroasă Tănase-Tudoriţa-Stana-Boierul. Această schemă a devenit ulterior un model. Filmele care vor urma vor recurge la această îngemănare dintre melodramă şi propagandă, dintre emoţiile primare (iubirea, răzbunarea) şi persuasiunea ideologică. Dovadă sunt imaginile caricaturale ale moşierilor şi vechililor care verifică porumbul la boabe, precum şi nelipsitele inflexiuni anti-clericale, amestecate cu un personaj atrăgător, un iubăreţ de la ţară, care, chiar şi în mijlocul exploatării burghezo-moşiereşti de dinainte de răscoala din 1907, este cuprins de pasiuni tulburătoare.

Astfel că, înainte să devină ciocoflender, Piersic a jucat rolul unui ciocoi înzestrat cu conştiinţă morală, a cărui moarte etică va declanşa un episod de revoltă populară. Tănase, transformat în arivist sătesc, devine din unealtă a exploatatorilor, lider revoluţionar fără voie. Mizanscena însăşi este amuzantă, mai ales din pricină că Piersic, cu un cap mai mare decât întreaga adunare populară a satului, pare paraşutat acolo din altă realitate.

Dar şi mai importantă rămâne, pentru o întreagă generaţie crescută cu basmele comunismului, imaginea lui Piersic în rol de Harap-Alb, Făt-Frumos, erou de basm. Rolul din filmul lui Ion Popescu-Gopo din 1965, reluat la nesfârşit în emisiunile duminicale, a creat un nimb magic în jurul actorului. Evident că nu ştiam pe-atunci că filmul beneficiase nu doar de contribuţia actoricească jalnică a Licăi Gheorghiu, fiica netalentată a liderului comunist din acea vreme, care îl învăţa pe eroul nostru lecţiile echităţii socialiste - cum ar fi să creadă „celor asupriţi şi necăjiţi” - ci şi de faptul că, pentru fanteziile actoriceşti ale Licăi, tatăl ei, şeful Romîniei populare, a creat cele mai mari studiouri de cinema de pe vremea aceea, din zona aceasta de lume. Aidoma Împăratului Roş. Acolo la Buftea, zis şi Hollywood-ul roşu, părul lui Piersic este vopsit între timp blond şi dobâdeşte o aură nemuritoare. Piersic devine omul care se ia la trântă cu ursul, eroul care călăreşte pe cal alb, semizeul unei culturi care nu mai avea eroi credibili.



Florin Piersic, în rolul eroului „Harap-Alb“

În tandem cu Cristea Avram, de care se pare că s-a îndrăgostit însăşi Marina Vlady, şi care va pleca în Franţa unde va rămâne necunoscutul Chris Avram, Piersic joacă cu o doză de nonşalanţă copilărească şi o oarecare autoironie. Toate amestecate cu o doză de suprarealism vizual remarcabil pentru epoca aceea, poate şi pentru a estompa talentul plat actoricesc al Licăi Gheorghiu, care era egalat numai de cheltuielile fabuloase făcute pentru decoruri şi costume. Sigur că pentru acest film nu s-a făcut economie nici la efecte speciale, nici la figuranţi, nici la costuri de producţie. Azi, aruncând o privire cu ochii adultului, observ cu tristeţe că Împărăţia Împăratului Roş era populată de dansatoare semi-nude şi travestiţi, într-o critică voalată la adresa decandentului Occident.

Piersic a devenit apoi frumosul Sabinus din Columna, centurionul care se cuplează cu femeia dacă, iniţiind procesul care va duce la formarea poporului român; după care, în Şapte băieţi şi o ştrengăriţă a fost partenerul lui Jean Marrais, al cărui copil vitreg părea, încercând cu disperare să înveţe tehnicile de capă şi spadă

Nu e de mirare că, după ce „dezgheţul” şi colaborarea cu Vestul încetează, actorul va rămâne specializat în roluri pline de testosteron, ingredient important pentru orice regim autoritarist. Şi amestecul de propagandă şi patetism siropos vor continua în cariera clamorosului actor care, în Paraşutiştii, de exemplu, va face un rol memorabil de glorificare a militarismului socialist. De fapt mitologia paraşutiştilor (ca trupe de elită ale Armatei Roşii Mioritice) se va perpetua până la împuşcăturile din decembrie 1989. Relevant este că, în cinematografia socialistă, după cum am constatat, îndoctrinarea va rămâne amestecată cu ademenirea mincinoasă. Locotent-colonelul de paraşutişti, inflexibil şi conştiincios, conduce o decapotabilă roşie şi este prins fără voie într-o intrigă amoroasă – ceea ce face din meseria de ofiţer în armata română cel mai dezirabil ideal social. Totuşi, aceste aspecte mic-burgheze nu îl împiedică pe ofiţerul cu amantlâc să citeze direct din Tovarăşul Ceauşescu: „Aici nu există decât o singură voinţă, a Comandantului!”

 

Însă filmele care l-au consacrat rămân cele din seria „haiducilor”. Dinu Cocea – care fusese asistent la primul film al lui Piersic - apucase să îl „omoare” pe eroul anterior, Amza (Ion Besoiu). Aşa că noul luptător împotriva exploatării rurale va deveni haiducul „Şaptecai” (frumoşi!). În rolul lui Anghel, Piersic a reuşit să facă trei filme într-un singur an, sub comanda aceluiaşi Dinu Cocea, al cărui protejat va deveni. De altfel el va rămâne parte integrantă din echipa care va face cultură propagandistică în filmul românesc din anii 70. Cu Eugen Barbu pe post de scenarist şi cu Marga Barbu pe post de „femme fatale” a unei epoci desuete, această nouă serie haiducească îi permite lui Piersic, o dată mai mult, să se transforme în vehiculul propagandei de Partid.

Pentru că Şaptecai nu e nici mai mult nici mai puţin decât un revoluţionar înainte de Revoluţia Franceză, un eliberator al oprimaţilor înainte de Partidul Comunist şi un salvator al săracilor, înaintea lui Marx.

De aceea haiducia va fi tematica preferată a naraţiunilor cinematografice din acea perioadă – ea îmbinând în mod natural iluzia libertăţii şi mitologia revoluţionarului.



Florin Piersic, în rolul lui Anghel din „Haiducii lui Şaptecai“

Un alt luptător pentru libertate şi egalitate socială, înainte de existenţa însăşi a conceptelor, va fi Pintea. Am fost duşi la vizionare cu clasa şi după aceea ani de zile am tot fredonat linia melodică din film - care spune cam aşa: „Ei că dară Pintea n-o perituuuu/ zâi-hâi-hâiii-hâihânuuu/ Da ci-un ptic eiiii s-o hodinituuuu/ zâi-hâi-hâiii-hâihânu/ Că doară Pintea n-o perituuuu”. Într-adevăr nimeni nu putea să rămână insensibil la una dintre cele mai patetice secvenţe din istoria cinematografiei autohtone. La final toţi eroii mor împuşcaţi fără sunet, cu imaginea în ralanti, ca în epoca filmului mut. Evident, Pintea rămâne în picioare cel mai mult, îndurând sunetul extra-narativ şi gloanţele flintelor. Însă, căzând spectaculos într-o regie de paradă, de parcă ar fi fost împuşcaţi cu tunurile, nu cu nişte muschete desuete, actorii şi regizorul nu au priceput că nu era în regulă ca, deşi spectaculoase, multiplele împuşcături care au loc pe zăpadă să nu lase în urma lor nicio urmă, nicio pată de sânge, cu excepţia unei picături simbolice pe bastista de mătase pe care Pintea o primise de la o prietenă.

Din păcate pentru mine, astăzi ştiu şi suficientă teorie narativă ca să-mi dau seama că tot începutul din Pintea e împrumutat direct din Vechiul Testament şi e inspirat de povestea lui Moise, care îşi eliberează poporul în urma unui acces de conştiinţă individuală, sacrificându-şi poziţia socială pentru un consângean de-al său. Şi, desigur, fraţii Petreuş nu puteau să cânte muzica din secolul XVII!

Oricum ar fi, Piersic îşi va demonstra în continuare abilităţile de bărbat total al comunismului, puţin predispus spre amantlâc, dar niciodată imoral. Ca şi în Tufă de Veneţia, el cântă, dansează, iar uneori are chiar şi umor. Aşa că viaţa din blocurile comuniste pare mai frumoasă când dansezi cu un astfel de bărbat. Ce să mai vorbim de directorii de fabrici, cum este directorul ILPS din Eu, tu şi Ovidiu. Construcţia musicalului socialist şi a enterntainmentului socialist nu erau posibile fără contribuţia acestui mare actor. Zeci de milioane de spectatori priveau vrăjiţi versiunea „glamour” a comunismului.

Rolurile de răzvrătit şi erou anti-burghez i-au venit atât de bine lui Piersic, încât carisma i-a fost extinsă la o nouă categorie de revoluţionari - paşoptiştii. Cel mai îndrăgit a fost personajul stereotipal al lui Mărgelatu, care avea un pistol cu şapte ţevi şi foartă multă sămânţă de floarea soarelui la dispoziţie. Nu ştiu dacă atunci s-a născut practica aceasta a mestecării de seminţe şi împrăştierea lor prin scuipare direct pe jos, cert este că mulţi s-au regăsit în personajul lui Piersic. În cele şase filme ale „seriei Mărgelatu” – unde era iarăşi secondat de eterna (şi deja trecuta) frumuseţe a marilor ecrane socialiste, Marga Barbu – actorul devenise un amestec de poliţistul sub acoperiri, spion şi detectiv privat al erei revoluţionare. Piersic era simultan John Wayne, Charlton Heston şi James Dean al românilor, oferindu-le multora ceea ce nu le era disponibil din Occident.

Actorul va rămâne mereu idolul copilăriei mele. Pentru că, dac-aş fi fost Florin Piersic, cel mai probabil că aş fi făcut la fel ca el.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

41 Comentarii

Nirolf
19.01.2016, 10:15:07

Mai ramane o singura necunoscuta : ce-ar fi facut Florin Piersic daca ar fi fost Doru Pop ? Daca eu as fi fost Forin Piersic as fi ramas cu dulceata femeilor din viata lui .

+12 (14 voturi)
Marcus
19.01.2016, 12:29:30

Nirolf, daca ar fi Doru Pop, cel mai probabil s-ar rezuma sa ureze sanatate unui personaj carismatic al cinematografiei noastre https://www.youtube.com/watch?v=7YlgeaX6d5s

+6 (8 voturi)
Menumorut
19.01.2016, 11:17:10

In pledoaria asta.."pretextuala" de a vedea comunism in toate cate au fost pe vremea aia...cam identificatil/confundati pe alocuri...comunismul ba cu Vechiul Testament...ba cu simpla nevoie de dreptate..ceea ce mi se pare tocmai un contraargument la ce insinuati...sau ma rog ..afirmati.. Finalul este surprinzator... Ma intreb ce ati fi facut daca erati spre exemplu...gheorghiu dej... A vedea numai raul din acele vremuri...mi se pare..culmea..tocmai un comportament de tip comunism...Si aia "propangadau" ca in capitalism e numai rau...si totul rau...Ca actorii alora is doar niste imagini infrumusetate ale societatii capitaliste..si alte povesti de-astea.. De ce trebuie sa va comportati la fel ca atunci...???!!!

+6 (8 voturi)
PETRE GRIGORESCU .
19.01.2016, 11:59:06

Noroc cu DACĂ ! Căci Dacă n-ar fi existat Dacă românul dac ar fi fost, Dacă n-ar fi fost cum este, cu adevărat dac dacă n-ar fi cît e el azi, de deştept, şi mai ales frumos cît de mare e un florin, piersic, pardon, un dor de plop.

0 (4 voturi)
Utilizator Adevărul
19.01.2016, 12:42:29

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (41)

Modifică Setările