De ce nu putem stârpi rasismul?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmele, ca şi bancurile, vorbesc despre lucrurile pe care nu le putem discuta în alte contexte, pe care nu le putem înţelege şi nici aborda deschis. Două filme recente problematizează unul dintre fenomenele sociale cele mai complexe şi mai controversate din istoria omenirii – sclavia şi mecanismele segregării rasiale.

Primul film la care merită să ne referim este Free State of Jones, realizat regizorul Gary Ross, care, după ce a trecut cu uşurinţă de la remarcabilul Seabiscuit la Hunger Games, a revenit la tematica lui predilectă: poveştile despre marginali, despre fiinţe care aparent nu au putere, dar care îşi dovedesc tăria în contexte extraordinare. La o primă impresie filmul pare un fel de Gone With the Wind pentru generaţia Facebook. Sau o versiune austeră a melodramaticului 12 Years a Slave, doar că văzută dinspre Sud înspre Nord.

Numai că Ross reuşeşte să le ofere spectatorilor săi o perspectivă complet diferită faţă de cele cu care sunt obişnuiţi, iar asta îl face un regizor remarcabil. Pentru că filmul tocmai aceasta trebuie să facă, să ne permită să vedem şi să înţelegem mai mult, nu doar despre un moment din istorie, sau despre dinamica profundă din societatea în care trăim (americană în acest caz), ci din natura omului. Iar eroul principal, care este un rebel, un luptător împotriva nedreptăţilor, este şi un om obişnuit cu trăsături de caracter neobişnuite. În fond, nici Jocurile foamei nu erau altceva decât o punere în scenă a unui context revoluţionar, dar aici Matthew McConaughey reuşeşte un nou tur de forţă, construind minuţios rolul lui Newt, sudistul unionist, care şi-a declarat comitatul „stat liber” şi s-a luptat cu bogătanii Confederaţiei.

Acest impresionant amestec de duritate şi umanitate, amplasat în mijlocul unui subiect controversat, preluat din realitate, reuşeşte să pună în discuţie o problemă majoră a lumii noastre. Iar cei care cred că am intrat într-o eră „post-rasială” nu au văzut niciodată Sudul profund al Americii. Acolo faptul că Statele Unite au un preşedinte de culoare nu înseamnă mare brânză. Acolo colcăie descedenţii Klanului şi căsătoriile inter-rasiale sunt interzise prin cutume, nu prin lege.

Filmul acesta arată cum rasismul nu dispare, numai îşi schimbă părul şi reprezentanţii. Iar când bigotismul ajunge să facă pereche cu exploatarea, şi când segregarea devine tovarăşa de viaţă a terorismului, orice crime pot fi justificate prin iluzia dreptului la proprietate privată, până şi libertatea poate deveni doar o vorbă goală. Se ştie că emanciparea nu a fost pusă imediat în practică după Războiul civil nord-american şi că privilegiile de clasă au continuat. Ce se ştie mai puţin, şi vedem în Free State of Jones, este faptul că bogătanii sudişti s-au întors la averile lor şi şi-au menţinut prin linşaj, abuz şi violenţă puterea. Iar ceea ce filmul spune indirect, doar o spune, este faptul istoric că în statele din Sud legile care împiedicau căsătoriile inter-rasiale au continuat să funcţioneze până în 1967, când Curtea Supremă a declarat legale legăturile conjugale între bărbaţii şi femeile de culoare şi concetăţenii lor albi.

Nu e de mirare că, deşi sclavia a fost eliminată prin lege, urmările sclaviei au continuat să funcţioneze în minţile şi inimile oamenilor. Chiar şi azi în Statele Unite numai segregarea rasială este o realitate crudă. Deşi, aşa cum arată sondajele Gallup, astăzi 84% dintre caucazienii din SUA sunt de acord cu căsătoriile inter-rasiale, în 1958 numai 4% dintre americanii albi erau de acord cu astfel de legături. Iar filmul lui Ross expune extrem de lucid acest proces. În fond, dacă înafară de un subiect controversat şi un personajul puternic conturat un vizionarea unui ne ajută să ne schimbăm punctul de vedere asupra lumii e deja foarte mult.

Pentru că cel mai mare pericol în formarea opiniilor proaste nu sunt neapărat brutele violente sau militariştii care dorm cu AKM-ul sub cap. Primejdia rasismului vine dintr-o proastă educaţie.

Al doilea film pe care îl recomand, Imperium, ne duce în acelaşi univers al Sudului Statelor Unite, unde bântuie suprematismului albilor, grupările neo-naziste, foşti şi actuali membri ai Ku Klux Klan, skinheads care urăsc tot ce înseamnă străinii şi care cultivă ideea „protejării rasei albe”. Imperium, regizat de Daniel Ragussis, aflat la primul său lung metraj, problematizează un alt aspect al segregării rasiale, acela al influenţelor culturale. Rasismul e o parte a vieţii de zi cu zi în multe dintre statele din Sud, iar a vorbi despre „rase murdare” sau despre „genocidul împotriva rasei albe” este un fapt cotidian.

Ce ne arată personajul Nate Foster – jucat remarcabil de Daniel Radcliffe – un agent FBI care pătrunde în această lume, este modul cum rasismul e un comportament dobândit, nu înnăscut. Cărţile, spune unul dintre personajele din film, cărţile m-au făcut să înţeleg importanţa segregării.

Chiar titlul filmului este preluat dintr-o carte numită „Imperium”, un volum cu pretenţii de studiu politic, semnat de Ulick Varange (pseudonimul lui Francis Parker Yockey). Acolo autorul american afirmă că, pentru supravieţuirea culturii Occidentale, trebuie să abandonăm ideile care au distrus această cultură, cum ar fi cosmopolitismul, scepticismul sau cinismul, toate creând un mediu toxic pentru „civilizaţia omului alb”. Această lectură aberantă a tezelor lui Spengler, care anticipa „declinul Occidentului” îl conduce pe Varange la o soluţie primejdioasă, nevoia pentru o revoluţie fascistă care să izbucnească în America de Nord şi care să ducă mai departe idealurile lui Adolf Hitler. Astfel cultura americană, eliberată de „sifilisul Hollywoodului” şi de alte forme de degradare va putea să preia conducerea lumii. Sunte nenumărate alte cărţi similare care propagă aceste idei maligne. Aşa este „Turner Diaries”, romanul lui William Luther Pierce, unde se vorbeşte descris despre genocid şi care reprezenta lectura preferată a lui Timothy McVeigh. Ori textele lui Louis Beam, creatorul „rezistenţei americane” împotriva tiraniei alogenilor.

Radcliffe ajută la dezvoltarea firească a filmului, nu numai pentru că iese din stereotipul Harry Potter, dar mai ales pentru că ne conduce în complexa psihologie a agentului care se infiltrează într-o grupare neo-nazistă şi apoi e prins în spirala monstruoasă a implicării în acest mod de viaţă. Prin intermediul lui Nate întâlnim şi noi membri ai multiplelor organizaţii de „naţionalişti albi”, soldaţi din Alianţa ariană, dragoni ai KKK, partizani ai Naţiunilor Ariene, sau ai altor organizaţii paramilitare care au ca scop salvarea „poporul arian american”. Motivaţi de ură rasială, aceşti oameni sunt ghidaţi de teorii conspiraţioniste de genul existenţei unei taxe secrete pe care guvernul american o plăteşte Uniunii rabinilor. Nu e de mirare c sunt mânaţi de anti-semitism, mulţi fiind convinşi că SUA sunt „ocupate” de sionişti, prin intermediul ZOG. ZOG este versiunea modernă a Protocoalelor Sionului şi este una dintre ideile lui Eric Thomson, care afirma că există un Guvern Sionist de Ocupaţie, care controlează lumea.

Pentru aceşti oameni Isus Hristos şi Hitler stau fără probleme unul lângă altul, deoarece în acest subculturi principiile creştinismului fundamentalist şi se amestecă cu extremismul cel mai radical. Aici copiii care cresc cu idea că albii au creat civilizaţia, iar duşmanii rasei albe fac tot ce pot să o distrugă. Aici valorile Klanului sunt exprimate public, blugii Levi's sunt jeans „evreieşti”, iar televiziunea este „yidivision”. Prin propaganda pe Internet şi prin difuzarea de materiale cu caracter pseudo-ştiinţific traseul de la războiului rasial la crimă este scurtcircuitat. Pentru cei care sunt convinşi că există un sângele sacru arian, care cred că nu trebuie să aibă loc căsătorii între rase supravieţuirea „albilor” trebuie afirmată cu arma în mână. Sunt oameni care cred că există pericolul ca viitorul să aparţină „mulatrilor”, care infectează Europa şi lumea întreagă, astfel încât arienii nobili şi inteligenţi, adevăratul „popor ales” (pentru că Biblia a fost scrisă de „arieni” şi furată doar de evrei), e ameninţat cu dispariţia fizică.

Ei pot fi vegetarieni şi fanatici, homofobi şi patrioţi, mândri că sunt albi şi bărbaţi, dar în acelaşi timp duc vieţi la marginea societăţii. Clamând patriotismul şi pretinzând drepturi pentru albi, nu se feresc să atace oameni fără apărare şi chiar să viseze la o revoluţie violentă. Problema lor, ca şi a fascismului în general este, după cum spune un personaj din film, faptul că nu trebuie decât un singur ingredient pentru justificarea crimei: să dai vina pe alţii.

Şi cum ai putea să schimbi părerea unor astfel de oameni?, se întreabă eroul filmului. Iar răspunsul nu e simplu. Pentru că rădăcina răului este în fiecare dintre noi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite