Film

articolul anterior articolul urmator

„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns Ana Széles să danseze în „Balul de sâmbătă seară“

0
9 Dec 2019 12:32:32
Autor: Adrian Epure
Ana Szeles a dobândit unul dintre rolurile principale, după ce actriţa iniţială a dispărut fără urmă
Ana Szeles a dobândit unul dintre rolurile principale, după ce actriţa iniţială a dispărut fără urmă

Regizorul Geo Saizescu a distribuit-o pe viitoarea soţie a lui Florin Piersic, Ana Szeles, în cel de-al patrulea său lungmetraj, după ce interpreta aleasă iniţial pentru rolul dansatoarei blonde, o balerină autentică, a dispărut brusc, timp de trei săptămâni.

Filmul „Balul de sâmbătă seară“, care a avut premiera pe 6 mai 1968, a reprezentat cea de-a treia colaborare dintre regizorul Geo Saizescu şi scriitorul Dumitru Radu Popescu, după „Un surâs în plină vară“ (1964) şi „La porţile pământului“ (1966).

Intrat în producţie la începutul anului 1967 şi filmat în vara aceluiaşi an, la Poiana Bulzului – pe Valea Cernei, pe insula Ada Kaleh şi în zona Turnu Severin, „Balul de sâmbătă seară“ i-a dat destul de mult de furcă lui Geo Saizescu în ceea ce priveşte distribuţia. În jurnalul său regizoral, publicat ulterior în cartea „Un surâs la... Balul de sâmbătă seară“, cineastul a povestit cum şi-a ales actorii şi actriţele.

Sebastian Papaiani, interpretul potrivit

„René Clair spune că decupajul regizoral odată fiind gata, filmul este...gata! Cred că este o metaforă – un îndemn spre abordarea profesional-superioară a tratării scenariului literar, pe care ei îl numesc cinematografic, nu întotdeauna scris de sau şi de regizori. Dar tot R.C. – franţuzul – ca şi Jean Georgescu, regizor român, dar de formaţie franţuzească, spune că distribuţia actoricească, bine făcută, asigură 50% din succesul viitorului film. Nu-i nicio metaforă aici. Am probat-o eu însumi şi-aşa este. Până acum. Dar ce fac acum, cu noua distribuţie, la noua poveste filmică pe care o încep? Un tânăr, un tânăr care munceşte zi de zi, deci are zile pline, dar ale cărui duminici, după o săptămână de muncă, sunt singuratice, unui biet papă-lapte deci, visător la un bal de sâmbătă seara, unde crede că şi-ar găsi perechea care să-i umple duminica de dragoste, îi cade într-o duminică pe cap, ca să zic aşa, chiar o... năpastă: întâlneşte atât o blondă, cât şi o brună. Lacom de dragoste, le place... pe amândouă! Peripeţii nenumărate, surprize pline de umor şi poezie, fac ca duminicile lui Papă-Lapte să nu mai fie singuratice. Se degajă din povestire o anumită tristeţe, nu lipsită de speranţă. 

Papaiani (foto), beneficiar al unei mari încrederi din partea mea, este interpretul potrivit. De altfel, de aceea am şi abordat subiectul împreună cu D.R.P., pentru că aveam interpretul. Că dacă nu ai actorul, pe care să-l vezi în stare să rezolve personajul oferit, mai bine renunţi. Pentru prietenii lui Papă-Lapte, am ales nişte găligani, şoferi ca şi el pe şantierul de la «Porţile de Fier», plini de temperament şi înzestraţi cu umor, şi anume pe Octavian Cotescu şi Pussy Băltăreţu. Pentru rătăcitoarea de pe coclauri, în rolul autostopistei, marea artistă Ninetta Gusti. Zăpăcitul, care ar fi făcut carieră internaţională dacă s-ar fi născut – sau ajuns în America – dragul de Puiu Călinescu, în rolul unui pasager neprevăzut, curios, excentric, bufon“, nota Geo Saizescu. Numai că a avut mult mai mult de furcă cu cele două inteprete principale: blonda şi bruneta.

2.647.502 de bilete a vândut „Balul de sâmbătă seară“ în cinematografele româneşti.

„Miss Festival“ l-a fermecat pe regizor

„Ele? Probe, tătică! Zeci de fete, brune sau blonde, ce nu-mi sunt tot una! Ies de la vizionarea probelor. Pentru brună, sunt mai multe candidate... posibile. Intru în biroul meu şi pe masă găsesc un buletin de identitate. Nu era al meu. Curios, îl deschid. Documentul este al unei candidate, normal, brună, născută la... Severin în ’43: Mariella Petrescu. Mă lucrase şi... câştigase! Totdeauna m-a urmărit ideea de a face tot posibilul să am, dacă nu toată echipa de filmare oltenească, măcar o parte. Aceeaşi idee o am şi pentru echipa de interpreţi. Bruna ca bruna, am găsit-o, că-i ţara plină de brune, chiar dacă nu-s ţigănci, dar unde găsesc... blonda? Un balet românesc a făcut senzaţie în Italia. La Agrigento, în Sicilia. O blondă de-a noastră, fiindcă participase la un concurs internaţional, o dansatoare mai mult... populară, a fost să fie aleasă «Miss Festival». Şi merita! Am căutat-o, a venit, am discutat. Excepţională apariţie, dar... Când discutai cu ea civil, era om normal, când trebuia să spună vorbe scrise, o nenorocire! Totuşi, probe. Florica Mălureanu, marea artistă în devenire – ca pictoriţă de costume, a pus pe tânăra dansatoare nişte ţoale trăsnet şi, cu Papaiani în vervă, probe: excelente, dacă-aş face film mut. Făcând însă un sonor, material de aruncat“, povestea în continuare Geo Saizescu.

Foto: Geo Saizescu a filmat „Balul de sâmbătă seară“ în Poiana Bulzului – pe Valea Cernei, pe insula Ada Kaleh şi în zona Turnu Severin

„Când venea rândul dansatoarei... îi luam piuitul!“

Totuşi, cineastul a simţit că dansatoarea merită... o şansă. „Vizionare cu Victor Iliu şi cu încă nişte cineaşti, c-aşa-i moda acum: Consiliul Artistic, care aprobă scenariul, să aprobe şi distribuţia filmului, ca să nu mai fie surprize neplăcute, cum mai fuseseră nişte cazuri. Papas, vorbeşte pe ecran. Dansatoarea, nix! «De ce nu se aude?!», tot întreabă Iliu. «Este defectă instalaţia de sunet», aruncă o scuză, grăbit, Ion Lascu, directorul filmului. «Să faceţi referat, la directorul Studioului! Să remedieze aparatura! Este inadmisibil. Nu mai suntem în perioada... marelui mut!» Nu erau în «cinema di altri tempi», dar eu eram la startul întâmplărilor amintite. Aşezat în scaunul obişnuit al inginerului de sunet, cu mâna pe butonul de reglaj al sunetului, când vorbea Papas îl favorizam, dându-i cale liberă, iar când venea rândul dansatoarei... îi luam piuitul! Şi astfel, dansatoarea a câştigat rolul aflat în concurs: Blonda. Am sunat-o şi ne-am întâlnit la «Podgoria». Nerăbdătoare să afle rezultatul probelor filmate, am jucat-o niţel – părând abătut, în sensul că n-a ieşit nimic, dar pe urmă, la sosirea paharelor de vin roşu solicitate, ciocnindu-le, i-am spus că a reuşit. S-a repezit ca o nebună, peste măsuţă, la mine şi fericită m-a îmbrăţişat zgomotos, făcând să-şi răstoarne paharul cu vin ce i s-a întins pe rochia-i scurtuţă. Am stabilit să ne vedem cu Papas, să lucrăm textul. Telefon, a doua zi? Deloc. Nici a treia zi. Nici a patra zi şi... costumele trebuiau făcute, probate, dansul, căci aveam şi aşa ceva, trebuia repetat cu Dorina Andronache – pe muzica lui Radu Şerban, iar Papas, oprit din băutura-i obişnuită, pentru că trebuia să fie treaz la repetiţii, blestema pe cel care i-a aruncat-o p-asta în braţe“, a mai relatat regizorul Geo Saizescu.

Pe planul interpretării am reţinut, alături de Sebastian Papaiani căruia îi revine greul filmului (şi care biruieşte nu de puţine ori situaţii neconvingătoare), pe Octavian Cotescu, actor prea puţin văzut în filmele noastre, care în cazul de faţă dovedeşte, dacă mai era nevoie, o reală înzestrare pentru comedie. «Idealul blond» şi «idealul brun», personaje destul de convenţional reflectate în dramaturgie, capătă o notă particulară de farmec datorită celor două interprete, Ana Széles şi Mariella Petrescu.

Alexandru Racoviceanu

critic de film, în revista „Cinema“, 1968

Foto: Ana Szeles, în „Balul de sâmbătă seară“

„Pe urmă poţi să zbori, ciocănitoareo!“

Pentru că dansatoarea blondă se făcuse nevăzută, regizorul a fost nevoit să caute rapid o înlocuitoare. De data aceasta, nu s-a mai hazardat şi a mers pe mâna unei actriţe autentice. „Plec la Târgu Mureş. O iau pe Ana Széles. Fericită. Ca şi secuii ei. Sunt atât de încântaţi că mă întâlnesc, că, nerăbdători, mă plimbă făloşi pe malul Mureşului şi prin munţi, prin diverse staţiuni, arătându-mi cât de frumoasă-i Ţara Secuilor – adică nu România-i frumoasă, ci ţara lor! Nu m-am sesizat şi mi-am zis: «Întâi să te joc eu în film şi apoi vom vedea şi ce-i cu ţara asta... a voastră, alta decât România!». Ziarele comunică ştirea: «În curând G.S. pleacă să toarne pe malul Dunării, la Severin, o comedie sentimentală, scrisă împreună cu D.R. Popescu, după literatura acestuia, cu o distribuţie de excepţie, în frunte cu Sebastian Papaiani. Personajele feminine? Surprize! Din echipă mai fac parte George Cornea – imagine, Virgil Moise – scenografie, Florica Mălureanu – costume, Margareta Anescu – montaj şi muzica lui Radu Şerban». Primesc un telefon. Dansatoarea. Vrea să ne vedem. La «Podgoria»? «Nu», răspunde ea. «Mai bine într-un interior. Poate... pe Intrarea Nicolae Iorga nr. 5». Deci... la mine! Nu fusese niciodată. Îi dau toate indicaţiile, cum să ajungă. Mă uit pe geam. Mă uit, mă uit şi în sfârşit, apare. Ducând pe braţ un coş imens de flori, purtându-l ca ţigăncile chivuţe, cu mersu-i săltat, specific, se îndreaptă spre mine... ameninţătoare, blonda dansatoare. Sună. Deschid. Stânjeneală din partea mea, fericire din partea ei. «Uff, bine c-am scăpat de el», exclamă ea, întinzându-mi coşul cu flori. De cine, întreb eu, automat, curios. «De doctor, de ginecolog. De apucatu’ ăla cu care eram... Un nenorocit de vânător – nesătul de artiste en vogue!» Văzându-mi uluiala, îmi explică tăcerea ei. Ce se întâmplase? Mergând acasă, extrem de bucuroasă că-i făcusem bucuria cu rolul şi explicându-i fericită doctorului că i-a pus Dumnezeu mâna-n cap, cum îi spusesem eu, că o să facă film, «vampirul» – şi-mi explică ea «că sunt mulţi doctori vampiri» a năvălit peste ea ca un mascul vorace şi... trei săptămâni n-a ieşit din casă! «Dacă tot o să te radă toţi p-acolo, c-aşa-i la filme, mi-a zis el, rămâi cu mine să mă satur şi pe urmă poţi să zbori, ciocănitoareo! Aşa mi-a zis, bestia! Dar nu mi-a dat drumul. Azi a închis uşile cu nu-ştiu-câte chei şi a plecat. A plecat la Ministerul Sănătăţii. Mai bine pleca la Spitalul Central. Făcându-mi curaj, mi-am luat lucrurile personale, am spart nişte geamuri, am ieşit şi m-am dus la mama. Acum, iată-mă! Să mergem»... Bunii mei vecini, artişti, medici, ingineri, arhitecţi şi alte categorii socio-profesionale, dedaţi cu toţii la somnul de după-amiază, ca la o comandă, ţâşnesc din paturi – sau de pe unde or fi dormind – direct la geamuri, atraşi de ţipetele unei femei isterice, care aidoma unei sirene ce urlă înainte de un bombardament iminent, se dezlănţuie spre mine: dansatoarea aflase adevărul. Ieşise din scenă“, şi-a încheiat povestirea Geo Saizescu.


Ana Széles locuieşte în Ungaria de 30 de ani

Născută la 24 august 1942 la Oradea, actriţa Ana Széles este absolventă a Institutului de Teatru din Târgu Mureş (promoţia 1965). A jucat pe scena Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca între 1965 şi 1989, an în care a emigrat în Ungaria, acolo unde a continuat să joace în filme şi seriale de televiziune. Între 1975 şi 1985 a fost căsătorită cu actorul Florin Piersic, alături de care are un băiat, pe Daniel.


 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii