„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns un câştigător al Premiului Oscar să joace într-un film românesc

Ray Milland, recompensat de Academia Americană de Film pentru prestaţia din filmul „The Lost Weekend“ (1945), pentru care a obţinut şi premiul acordat celui mai bun actor la Cannes, a bifat o scurtă apariţie în filmul lui Mircea Drăgan, „Cuibul salamandrelor“, ieşit pe piaţă acum fix patru decenii. Din distribuţie au mai făcut parte şi alţi actori de la Hollywood.

10 ianuarie 1971, Galaţi. Nava „Vrachos“, aparţinând unui armator grec cu acelaşi nume, dar navigând sub pavilion panamez, era trasă în Portul Docuri, la dana 27. La ora 13.00 se încărcaseră deja 3.700  din cele 4.000 de tone de azotat de amoniu pe care urma să le transporte când s-a declanşat incendiul.

Din neglijenţa unui fochist. Dacă nava ar fi sărit în aer, ar fi pulverizat, cu siguranţă, peste jumătate din oraş. Sute de oameni s-au luptat cu flăcările timp de 24 de ore, până când incendiul a fost lichidat. După câteva ore, nava a fost scoasă la remorcă şi dusă tocmai la jumătatea distanţei între Galaţi şi satul insulă Pisica, la vreo cinci kilometri, unde s-au lăsat ancorele. Aproape trei zile, cei implicaţi în
acţiune au aţipit doar, pe navele care înconjurau „Vrachos“.

90 de minute decisive din viaţa unui oraş

Ioan Grigorescu a intuit potenţialul cinematografic al poveştii şi s-a pus pe scris. „P”, scenariul său, a fost gata în acelaşi an, iar în primul trimestru al anului 1972 filmul intra deja în producţie, în regia lui Mircea Drăgan. „90 de minute decisive din viaţa unui oraş şi a locuitorilor săi, constrânşi pe neaşteptate să trăiască sub o teribilă sabie a lui Damocles, apărută implacabil deasupra lor. Un cargou panamez, care coboară pe Dunăre, încărcat cu azotat de amoniu, ia foc şi este părăsit de echipajul îngrozit de iminenţa exploziei. Moartea se apropie în derivă de un oraş care încă nu ştie cât de gravă este ameninţarea ce planează asupra lui. Cine şi cum va reuşi să înlăture ameninţarea? Oamenii trăiesc o dimineaţă de duminică din pragul primăverii, este una dintre acele zile în care totul pare a vorbi numai de pace şi tihnă. Dunărea este traversată de luntrile unei zgomotoase nunţi pescăreşti, viata se scurge paşnic, copiii oraşului ies la o sărbătoare de-a lor, constructorii de nave se pregătesc pentru o lansare festivă, şi deodată, pe neaşteptate, se insinuează pericolul care îi ameninţă deopotrivă pe toţi. Cinematografic, 90 de minute de suspans într-o luptă ce pare inegală, dar pe care oamenii vor trebui s-o câştige. Or, în astfel de situaţii, tot ce este omenesc, nu ne poate fi străin, Va exploda sau nu va exploda moartea din pântecul vasului incendiat? Veţi spune, probabil, că ştiţi dinainte finalul, că nenorocirea nu se va produce, doar mărturie stă însăşi realitatea din care s-a inspirat povestea... Şi totuşi...“, nota Grigorescu în numărul din aprilie 1972 al revistei „Cinema“.

Epava „Vrachos“, rebotezată „Poseidon“ şi folosită în film

„80% din film se va petrece pe vasul în flăcări. Ori, noi dispunem ca decor chiar de vasul grecesc care a luat foc, navigând pe Dunăre sub pavilion panamez, fiind încărcat cu azotat de amoniu. Dispunem deci de «un decor» desăvârşit, aproape ideal! Vopseaua e gata scursă, scări metalice se răsucesc, de mult topite. Există până şi un frigider ars — care probabil a ars ultimul. Este o reală plăcere să-ţi imaginezi, să-ţi pregăteşti cadrele viitorului film într-un asemenea decor unic“, povestea la vremea respectivă şi operatorul Nicolae Mărgineanu, regizorul de mai târziu. Filmul „Explozia“, care a avut premiera pe 23 decembrie 1972, i-a inclus în distribuţie pe Radu Beligan (Profesorul Luca), Gheorghe Dinică (Salamandră), Toma Caragiu (Corbea), Draga Olteanu (Angela), Dem Rădulescu (Neagu), Toma Dimitriu (Ioanide), Colea Răutu (Anghel), George Motoi (Marinarul), Mircea Diaconu (Victoraş), Florin Piersic (Străinul) şi Jean Constantin (Tilică). Pelicula a vândut 3.059.666 de bilete în cinematografele din ţară, însă i-a cucerit şi pe străini. De fapt, tocmai în timpul negocierilor pentru vânzarea peliculei s-a bătut palma pentru realizarea în coproducţie a unei continuări, „Cuibul salamandrelor“.

Întâlnirea providenţială cu Dick Randall

Prezentat mai întâi Casei de Filme nr. 4, în decursul anului 1974, scenariul literar al lui Ioan Grigorescu, „Salamandră“, a intrat ulterior în portofoliul Casei de Filme nr. 5, condusă de Dumitru Fernoagă, care producea de obicei filmele de anvergură. În februarie 1975, după ce s-a obţinut o aprobare de principiu din partea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, s-a încercat, împreună cu producătorul italian de origine română Marius Mattei, posibilitatea realizării unei coproducţii cu Irak, Iran, Libia sau Statele Unite ale Americii, în condiţiile în care o mare parte din acţiunea imaginată de Grigorescu se petrecea la Abu-Lambeth, într-o ţară imaginară din deşertul Sahara. Şansa a fost însă de partea românilor. În timpul unei excursii la Bucureşti pentru distribuirea internaţională a filmului „Explozia“, producătorul american Dick Randall, stabilit la Roma, a cărui companie din Hong Kong, „Spectacular Film Productions“, avea birouri în Cetatea Eternă, a fost de acord să fie coproducătorul peliculei româneşti. Contractul de coproducţie a fost încheiat la 18 decembrie 1975, a cărui copie este păstrată încă de Arhiva Naţională de Filme, prevedea o participare a părţii române de 5 milioane de lei (250.000 de dolari, la cursul aprobat pentru România-Film de 1 dolar - 20 lei).

În schimb, Randall se angaja să contribuie cu un buget de 265.000 de dolari, împărţit astfel: 120.000 de dolari pentru actori (James Mason, triplu nominalizat la Premiul Oscar, sau Lee J. Cobb, pentru rolul Carter, un actor pentru rolul Ahmed, o actriţă italiană pentru rolul fetei, un actor pentru rolul şefului american), 25.000 de dolari pentru negativul şi internegativele filmului, 25.000 de dolari pentru filmările în Orientul Apropiat, 30.000 de dolari - echipa italiană (machiaj, filmări combinate), 30.000 de dolari - dublaj, adaptare, mixaj în limba engleză, 20.000 de dolari - dublaj, adaptare, mixaj în limba italiană, 15.000 de dolari - lansarea. Partea română urma să deţină difuzarea exclusivă în România, ţările socialiste şi Europa (fără Anglia şi Italia), în timp ce Randall a optat pentru drepturile de difuzare exclusivă în Anglia, Italia, Statele Unite, Canada, Australia şi Extremul Orient. Pentru restul lumii, drepturile urmau să se împartă în cote egale.

„Asigurarea actorilor străini, defectuoasă şi incompletă“

Anterior, la 26 noiembrie 1975, Mircea Drăgan nota, într-un referat: „Având în vedere necesitatea filmării unor cadre de atmosferă într-o ţară arabă sau cu peisaj similar, putem accepta, la mare nevoie, oferta de 25.000 de dolari, rămânând ca anumite secvenţe (cum ar fi orăşelul Abu-Lambeth) să fie turnate la noi, în decoruri construite. Suma estimată de noi, conform unor preţuri aproximative, se găseşte detaliată în extrasele întocmite de directorul filmului, Gh. Teban, şi se ridică la suma de 50.000 de dolari. Ar fi bine ca, în momentul definitivării contractului să se încerce apropierea de această cifră (...) În privinţa distribuţiei putem accepta interpreţi din alte ţări pentru rolurile Carter, Diana, Ahmed, Individul şi celelalte personaje străine, bineînţeles sub rezerva că trebuie să se potrivească rolurilor aşa cum sunt ele descrise în scenariu. Numele propuse până acum sunt în general convenabile, rămânând să intervenim în scenariu în sensul corijării anumitor date pentru o mai bună integrare în rol (...) Absolut inacceptabile sunt propunerile de actori străini în rolurile personajelor româneşti existente în scenariu“. Până la urmă, în rolul lui John Carter, specialist internaţional în stingerea incendiilor, i-a revenit lui Stuart Whitman, partenerul lui John Wayne din westernul „The Comancheros“ (1961). Pentru rolul lui Ahmed a fost contractat Tony Kendall, Peter Mann a fost jucat de William Berger, ambii fiind vedete ale westernurilor spaghetti, în timp ce Ben a fost interpretat de Woody Strode, fost star al fotbalului american, care jucase în filme precum „Spartacus“ (1960) sau „The Man Who Shot Liberty Valance“ (1962). De asemenea, rolul Dianei i-a revenit Paolei Senatore.

Însă marea lovitură a fost cooptarea în distribuţie a lui Ray Milland, recompensat de Academia Americană de Film cu Premiul Oscar pentru cel mai bun actor, pentru prestaţia din filmul „The Lost Weekend“ (1945), care a preluat partitura şefului corporaţiei internaţionale, Mr. Stewart. Randall şi Milland au bătut palma pe ultima sută de metri. „Sunt în curs de negocieri pentru a-l angaja pe Ray Milland ca şef al marii corporaţii“, spunea producătorul într-un articol din „Variety“, datat 29 iunie 1976, în condiţiile în care filmările începuseră deja pe 7 iunie. După prospecţii realizate în februarie de Mircea Drăgan şi Dumitru Fernoagă, pe 24 mai 1976 se semnau, la Bucureşti, termenii privind realizarea unor filmări în Maroc, în valoare de 20.000 de dolari. Distribuţia românească i-a inclus, printre alţii, pe Gheorghe Dinică (Salamandră), Radu Beligan (Profesorul Luca), Florin Piersic (Dan), Jean Constantin (Jean), Mircea Diaconu (Grigore), Mihai Vasile Boghiţă (Mihai) şi Ioana Drăgan (secretara lui Stewart). În România, grosul filmărilor s-au realizat în zona Mamaia - Năvodari.

Lucrul la acest film n-a fost lipsit de incidente, neînţelegerile dintre partea italiană şi cea română fiind frecvente. „Partea italiană nu a fost gata să înceapă filmările la data stabilită de comun acord. Asigurarea actorilor străini în Maroc a fost defectuoasă şi incompletă, fapt care a silit partea română să improvizeze pentru a salva situaţia. Reprezentantul părţii italiene, Marius Mattei, a semănat multe confuzii, contribuind din plin la ieşirea din termene: texte diferite pentru actorii străini, propuneri nerealiste, soluţii în afara unei viziuni de ansamblu. Lemnul de balsa a sosit în afara tuturor termenelor. Nu l-am mai putut utiliza“, se nota într-un referat din septembrie 1976. Astfel, pentru a rămâne cât de cât în limitele devizului aprobat, ilmul a fost terminat în 33 de zile, faţă de 53 planificate.

Invitaţia la „Cuibul salamandrelor“ a salvat o familie de la tragedie

„Cuibul salamandrelor“ a avut premiera pe 25 februarie 1977, însă un spectacol de gală a fost organizat şi în seara zilei de 4 martie, când cutremurul devastator a lovit Capitala. Prezenţa la acel eveniment, datorată lui Florin Piersic, a salvat o familie de bucureşteni de la tragedie, iar îndrăgitul actor îşi aminteşte de fiecare dată cu plăcere întâmplarea. „Prin iunie 1976, mă întorceam de la filmările din Maroc. La Madrid am făcut o escală, unde a urcat şi o doamnă, are m-a rugat să stea lângă mine. O chema Elena Cloşan şi ţinea o revistă în mână, care-l avea pe copertă pe regele Juan Carlos. Mie mi-a plăcut mult coperta şi am rugat-o să mi-o dea şi mie să mă uit pe ea. La coborâre în Bucureşti, unde o aştepta soţul ei, mi-a făcut cadou revista. Iar eu le-am promis că-i voi chema la premiera filmului. Mi-au notat telefonul lor pe revistă. Când am ajuns acasă, am pus revista la capul patului, pe noptieră. Întâmplarea a făcut ca, fix cu o zi înainte de premieră, să văd pe noptieră revista. Mi-am amintit de promisiune şi i-am sunat. A răspuns soţul, domnul Cloşan, care mi-a mulţumit şi mi-a spus că nu ştie dacă vor veni. Culmea este că, a doua zi, nu ştiu ce mi-a venit şi am sunat iar. A răspuns doamna Cloşan, care, la fel, îmi zice că nu ştie dacă vor veni. I-am spus că-i voi lăsa oricum o invitaţie la Sala Palatului. În timpul proiecţiei a fost cutremurul. Am ieşit cu toţii afară şi am văzut că peste tot era nebunie! Am fugit acasă. Peste o jumătate de oră cine credeţi că sună la uşă? Familia Cloşan, care, cu lacrimi în ochi, îmi spune: «Domnule Piersic, ne-aţi salvat viaţa! Dacă rămâneam acasă, la ora asta eram morţi. Blocul nostru s-a prăbuşit, nu a mai rămas nimic din el!»“, a mărturisit Piersic.

Scenă erotică pentru export

Tot de numele lui Florin Piersic se mai leagă o întâmplare, de data aceasta nostimă, de la „Cuibul salamandrelor“. Varianta internaţională a peliculei a prevăzut şi o scenă erotică între Dan, personajul lui Florin Piersic, şi Diana, jucată de actriţa Paola Senatore, care avea ceva experienţă în domeniu, după ce mai jucase în filme precum „Emanuelle in America“ (1976). „Când am văzut-o în aeroport am plâns: «Doamne ajută, ceva să-i fac lu’ asta, măcar o pipăială!» Chiar în seara în care am sosit, Drăgan a zis: «Azi filmăm scena de dragoste dintre Paola şi Florin. Una o facem goi, alta o facem îmbrăcaţi» Una pentru comunism, şi una pentru capitalism. Ne-am dezbrăcat noi, iar la un moment dat se aude un zgomot. La care Drăgan: «Care eşti acolo?» Era Jean Constantin, după un decor: «Eu n-am văzut în viaţa mea o femeie aşa de frumoasă. Ai grijă, ţărane, ce lucrezi la ea, că ne faci neamu’ de ruşine!»“, a povestit, în stilu-i caracteristic, actorul.

40.000 de lei este suma din contractul fiecărui actor român care a avut un rol principal în „Cuibul salamandrelor“

3.277.168 de bilete a vândut în cinematografele româneşti filmul „Cuibul salamandrelor“