„Din culisele cinematografiei“. Cum l-au descoperit cascadorii sub ruine pe Toma Caragiu, după cutremurul din 1977

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cascadorii de la Buftea, din rândul cărora au făcut parte şi Szoby Cseh, Adrian Ştefănescu, Vasile Popa, Aurel Popescu, Paul Fister, Mircea Pascu şi Nicu Iordache au participat, zi şi noapte, la periculoasele acţiuni de scoatere a victimelor de sub dărâmături, în urma cutremurului devastator din 4 martie 1977.

Ziua de 4 martie 1977 reprezintă o rană încă deschisă pentru bucureşteni. În acea seară fatidică, Capitala a pierdut 33 de blocuri mari şi clădiri importante, iar alte câteva sute au fost grav avariate. Seismul, cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara -Richter, a făcut 1.424 de victime numai în Bucureşti, iar mii de familii au rămas fără adăpost.

În toate punctele din Bucureşti unde s-au prăbuşit imobile, la dificilele şi periculoasele acţiuni de scoatere a victimelor de sub dărâmături au participat, zi şi noapte, şi cascadorii Studioului Cinematografic Bucureşti, despre care se poate spune că au făcut adevărate acte de eroism. Cascadorii de la Buftea se remarcaseră şi în timpul inundaţiilor catastrofale din 1970, care i-au prins pe platourile de la filmul lui Sergiu Nicolaescu, „Mihai Viteazul“.

Au fost şi de această dată o prezenţă cotidiană a operaţiunilor de salvare. „Oriunde se impune o intervenţie mai specială, numaidecât se cere prin radio: «Un cascador la Continental», «Un cascador la Nestor»!“, scria Mihai Stoian în cartea „21:22. -Seism. 4 martie şi după...“.

Unul dintre obiectivele pe care şi le-au impus cascadorii în acea cursă istovitoare pentru salvarea vieţilor prinse sub dărâmături a fost acela de a-l găsi pe Toma Caragiu, alături de care petrecuseră nenumărate zile şi nopţi pe platourile de filmare. Pe strada Colonadelor, peisajul era unul apocaliptic, blocul în care locuia artistul, Continental, fiind prăbuşit în întregime.

„Ne-am dat seama că era el după ochelari“

Imagine indisponibilă

Foto: Ceauşeştii au inspectat „şantierele salvării“ de la blocurile prăbuşite

Pe „şantierul salvării“ de la Continental a acţionat, zile în şir, Aurel Popescu, fost atlet legitimat la cluburile Steaua şi Rapid. Urcat în nacela unei scări telescopice montate pe o maşină, cascadorul a reuşit să-l extragă de sub ruine, pe 8 martie 1977, pe profesorul Mircea Popescu, ceea ce menţinea vie speranţa că vor fi găsiţi şi alţi supravieţuitori. Tot viu şi nevătămat a fost scos de sub dărâmături şi câinele lui Toma Caragiu, Puşi. Dar abia în a şasea zi de la căderea cortinei de moloz peste bucureşteni, de sub ruine, în locul unde ar fi trebuit să fie scările blocului, a fost extras şi trupul neînsufleţit al îndrăgitului actor. Din echipa de cascadori care l-au descoperit pe „nea Tomiţă“ a făcut parte şi Mircea Pascu, simpaticul borfaş din filmele avându-l ca protagonist pe comisarul Moldovan.

„Noi am tot sperat că-l vom găsi pe Toma viu şi nevătămat. În fiecare zi, într-un colţ dinspre Ministerul Comerţului Exterior, se adunau şi actorii, printre care Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Ion Caramitru, Dem Rădulescu... Aşteptau şi ei o minune de la noi. Ce să vă zic?! L-am găsit pe casa scării, sub dărâmături, strivit de o grindă. Ne-am dat seama că era el după ochelari. Altfel, era de nerecunoscut, avea faţa desfigurată, iar părul îi albise brusc, în câteva secunde. Nu mai era nimic de salvat“, a povestit, cu tristeţe în glas, Mircea Pascu.

Apartamentul de la etajul doi era pe jumătate întreg. Cealaltă jumătate a fost antrenată de căderea bezmetică a celor opt etaje, parcă fusese tăiat de o ghilotină.  Adrian Ştefănescu, cascador

„Apartamentul de la etajul doi era pe jumătate întreg“

A doua zi dimineaţa, în chenare discrete, la „Mica publicitate“, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste anunţa „cu nespusă durere moartea tragică, în cutremurul de la 4 martie, a popularului actor Toma Caragiu, slujitor de frunte al teatrului românesc“. În aceeaşi zi, 11 martie 1977, câteva mii de oameni erau prezenţi la Cimitirul Bellu, acolo unde artistul a fost înhumat, nu departe de cavoul lui Constantin Tănase.

„În sufrageria lui, pe masă, o sticlă de whisky şi patru pahare erau pline, neatinse. Apartamentul de la etajul doi era pe jumătate întreg. Cealaltă jumătate a fost antrenată de căderea bezmetică a celor opt etaje, parcă fusese tăiat de o ghilotină. Dacă stătea în casă, scăpa fără probleme, dar a ieşit pe casa scării. Pe 12 martie a murit şi săracul Tudorică Stavru, colegul nostru, care a căzut de la etajul opt al blocului Nestor, în timp ce căuta încă supravieţuitori“, a povestit Adrian Ştefănescu, care a avut ocazia de a schimba două vorbe şi cu Nicolae Ceauşescu, printre dărâmăturile din subsolul blocului Scala.

„Eram cu Jean Polizache, un alt coleg. La un moment dat, un general de Securitate a început să ţipe: «Luaţi-i pe bărboşii ăia doi de acolo, că vine tovarăşul secretar general». La care Jenică: «Fu**-ţi stelele mă-tii, dacă-ţi dau una îţi mai pun doi luceferi!». Am înlemnit. Sigur auzise tot şi Ceauşescu. Dar n-am păţit nimic, pentru că ’nea Nicu era la curent cu toate lucrurile bune făcute de noi după cutremur“, şi-a reamintit cel poreclit „Moafe“.

blocul scala cutremur 1977

Foto: Blocul Scala de pe Magheru s-a prăbuşit în totalitate

Cei 300.000 de lei ascunşi în cărţile din bibliotecă

„După decesul său, s-au găsit banii pe care-i agonisise de-o viaţă. Ştiţi unde? În cărţile din bibliotecă. Aproape în fiecare carte pe care-o avea ţinea câte o sumă de bani. În total s-au strâns vreo 300.000 de lei. Erau bani serioşi în acele vremuri. Păi, o Dacie nouă costa 70.000 de lei. Este însă explicabilă această sumă, pentru că Toma Caragiu era un actor iubit de public şi de regizori, care-l distribuiau în permanenţă. În plus, era şi un om strângător, care nu făcea excese. Cine ştie pentru ce pitise banii în cărţi? A dus secretul ăsta cu el în mormânt“, a dezvăluit cascadorul Vasile Popa, nelipsit şi el din rândul salvatorilor.

„Eu am avut repartizat blocul Scala. A fost ceva teribil, greu de explicat în cuvinte. Făceam găuri printre dărâmături şi ne băgam prin ele precum şobolanii, căutând supravieţuitori. Intram în găurile făcute chiar şi cu mâinile goale şi strigam: «Dacă e cineva în viaţă, să bată în ceva!». Imediat se făcea linişte şi stăteam cu urechile ciulite să auzim vreun semn. Cum sesizam cel mai mic zgomot, căutam să ne croim drum prin mormanul de moloz pentru a ajunge la oameni. Printre alţii, am salvat o femeie prinsă într-un unghi formată de un perete sfărâmat şi un dulap. Victoria Alexandru o chema, ea a fost cea care mi-a crescut apoi copiii. Circa 80 de ore a rezistat în subteran, în întuneric, în condiţiile în care avea peste 60 de ani“, povestea Vasile Popa.

„Ce te uiţi aşa la mine de parcă ţi-ai lua adio? Te sun la nouă şi jumătate acasă“

Foto: Toma Caragiu, în filmul „Mastodontul“ (1975)

Imagine indisponibilă

În ziua de 4 martie 1977, Toma Caragiu era liber, neavând nici repetiţie la teatru, nici filmare, nici înregistrare, nici spectacol ori vizionare. Cu ajutorul lucrării „Carte despre Toma Caragiu“, volumul îngrijit de criticul de teatru Valentin Silvestru, dar şi a altor mărturii şi informaţii relevante, „Weekend Adevărul“ vă prezintă filmul ultimelor ore din viaţa artistului.

Ora 9.30 – Toma Caragiu s-a urcat în maşina personală, alături de soţia sa, Elena, şi a plecat din Bucureşti către Periş.

Ora 12.00 – Actorul a mărturisit că vocea vechiului său prieten Chiriţă, cu care vorbise la telefon cu o seară înainte, îi sunase trist în receptor. De aceea, se hotărăşte să-i facă o vizită la Titu, la gospodăria avicolă. Seara, urma să participe la o petrecere alături de echipa de filmare ce realiza primul tur de manivelă al filmului „Iarba verde de acasă“. Filmul îi fusese încredinţat lui Stere Gulea (debutant), ca urmare a intervenţiei convingătoare a lui Toma la autorităţile cinematografice din acea vreme. Toma Caragiu ar fi urmat să interpreteze un rol în această peliculă, cel al unui preşedinte de CAP.

Ora 15.00 – Soţia sa l-a anunţat că intenţionează să plece în plimbare pe Valea Prahovei, la Sinaia. Toma a privit-o mirat, tăcut, straniu, astfel încât ea l-a întrebat: „Ce te uiţi aşa la mine de parcă ţi-ai lua adio? Te sun la nouă şi jumătate acasă…“.

Ora 18.30 – Unul din oaspeţi se oferă să-l ducă pe Toma Caragiu la Bucureşti cu maşina sa.

Ora 19.15 – Toma i-a telefonat surorii sale, Geti, ca să-i spună că a adus de la Titu nişte ficăţei de pasăre proaspeţi şi o roagă să i-l trimită pe nepotul său, Dragoş, ca să ia pachetul.

Ora 19.22 – L-a sunat pe Cristian Popişteanu, directorul revistei „Magazin istoric“. După moartea lui Toma, acesta şi-a amintit conversaţia avută: „Cum să-mi imaginez eu că telefonul lui a fost apelul de adio? Doar ştiam că are atâtea de făcut în lungul său drum, doar vocea lui era mai stenică precum oricând, doar tandreţea, grija şi încurajările lui pentru refacerea sănătăţii mele erau mai copleşitoare ca până atunci. M-a rechemat peste câteva minute spre a mă înştiinţa că joacă în piesa «O scrisoare pierdută», duminică, 6 martie, la matineul de la ora 10.00. Destinul intercepta ultima noastră convorbire“.

Ora 19.30 – I-a telefonat lui Alexandru Bocăneţ, anunţându-l că este acasă şi că îl invită la el, să stea de vorbă, să discute despre proiectele lor.

Ora 19.35 – Este sunat de Nicolae Susan, care îl roagă să accepte să-i fie naş la apropiata-i nuntă. Toma îl pofteşte la el. „Voi trece pe la ora 10.00 cu fata…“.

Ora 19.50 – Cineva sună la uşă. Actorul a ieşit grăbit, din baie, cu halatul pe el. La uşă era nepotul Dragoş. Unchiul l-a rugat să-l plimbe pe căţelul Puşi câteva minute.

Ora 20.00 – Dragoş revine cu Puşi. Toma i-a dat băiatului pachetul, dar acesta vrea să mai rămână. Unchiul îi spune că aşteaptă pe cineva şi că e destul de târziu, dar la insistenţele lui Dragoş, îl mai lasă să mai rămână puţin.

Ora 20.10 – Toma coboară la barul Continental să cumpere apă minerală şi ţigări. Localul nu e deschis, însă actorul, fiind de-al casei şi iubit de toţi, a fost servit imediat.

Ora 20.25 – E sunat de Sergiu Verona, care-i propune să cineze împreună la „Capşa“.

Ora 20.30 – A sosit Alexandru Bocăneţ, care-i dă vestea că primul său film, „Gloria nu cântă“, unde Toma are rol principal, a ieşit din laborator.

Ora 20.40 – I-a telefonat din nou Verona, care-i spune că a sosit la Capşa şi că îl aşteaptă acolo.

Ora 20.55 – Nicolae Susan soseşte cu logodnica sa, poeta Doina Caurea.

Ora 21.00 –  Unchiul îşi trimite nepotul acasă.

Ora 21.10 - I-a telefonat Mariana Calotescu pentru a-i propune, în numele soţului ei, Virgil Calotescu, rolul principal în filmul „Un autobuz pentru moarte“, devenit ulterior „Acţiunea autobuzul“. Toma Caragiu mai colaborase cu Virgil Calotescu cu ocazia realizării precedentelor lungmetraje ale acestuia, „Dragostea începe vineri“ (1973), „Trei scrisori secrete“ (1974) şi „Mastodontul“ (1975).

Ora 21.15 – A sunat din nou telefonul. Mama lui Dragoş întreabă dacă băiatul a plecat de la Toma. „Şi tu ce faci, măgăruş?“ „Mai am puţină treabă şi ma duc pe la teatru...“

Ora 21.22 – Bucureştiul s-a cutremurat apocaliptic.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite