„Din culisele cinematografiei“. Moartea lui Fulger: poveşti sângeroase de pe platourile de filmare din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sageata

Istoria cinematografiei româneşti ascunde şi numeroase momente dramatice petrecute la filmări, regizorii punându-i în mod frecvent pe actori sau cascadori în primejdie. Cascadorul Adrian Ştefănescu s-a accidentat grav în timp ce filma pentru „Săgeata căpitanului Ion“, când o explozie ratată a provocat şi moartea armăsarului Fulger, iar unul dintre pirotehniştii care lucra la „Capcana mercenarilor“ a fost spulberat de o încărcătură de trotil.

Intrat în producţie la 8 octombrie 1971, sub titlul „Legendă valahă“, şi filmat în perioada martie - mai 1972, filmul lui Aurel Miheleş, „Săgeata căpitanului Ion“, ecranizare după romanul omonim de Alexandru Mitru, a avut premiera la 20 noiembrie 1972, la cinematograful „Floreasca“ din Capitală.

Printre protagonişti s-au numărat Vladimir Găitan (Căpitanul Ion), Ion Marinescu (Vistiernicul Flor), Amza Pellea (Ali-Beg), Ion Besoiu (Boierul Andrei), Virgil Ogăşanu (Vlad Ţepeş), Mircea Albulescu (Xalom), Nicolae Secăreanu (Orbul) sau Ştefan Velniciuc (Radu cel Frumos). 

„Am avut şansa să fiu distribuit pentru prima oară în filmul lui Miheleş şi ce puteam să joc eu în acest film dacă nu Radu cel Frumos. Echipa de cascadori a făcut minuni acolo. Au fost şi accidente. Era vremea în care nu mă lăsam dublat fiindcă voiam să mă bucur de relaţia cu calul, să experimentez mult“, povesteşte Ştefan Velniciuc.

Într-adevăr, „Săgeata căpitanului Ion“ a intrat în istorie printr-un fapt nefericit şi este amintit astăzi printre cineaşti mai mult în contextul rememorării întâmplării tragice de la Ciocăneşti, când o explozie ratată a provocat moartea armăsarului Fulger şi accidentarea destul de serioasă a cascadorului Adrian Ştefănescu. „Weekend Adevărul“ a reconstituit dramatica scenă cu ajutorul mărturiilor acestuia, respectiv a cărţii colegului său Aurel Gruşeveschi, „Din lumea unui cascador“.

„Jucam table şi, pentru prima oară în viaţă, câştigam masiv“

„Era ultima zi de filmare la Ciocăneşti, care era şi zi de leafă. Nu mai aveam de filmat decât săritura a doi turci peste o căruţă şi explozia acesteia. Cei care trebuiau să execute scena fuseseră desemnaţi deja de către Szoby Cseh, care era coordonatorul nostru: Nicolae Dide şi Tudor Stavru. Noi, ceilalţi, eram totuşi îmbrăcaţi în turci, dar nu aveam nimic deosebit de făcut, trebuia doar să fugim pe lângă căruţă. Corturile din tabără erau încă montate. Şi, cum n-aveam nimic altceva de făcut, m-am aşezat într-unul dintre corturi, la umbră, împreună cu un coleg, Alexandru David, căruia noi îi ziceam «Sydney». Jucam table şi, pentru prima oară în viaţă, câştigam masiv. Îmi amintesc că adunasem deja de-o pereche de pantofi de la «Romarta». Adică vreo 360 de lei, erau bani serioşi pe vremea aia. La un moment dat, când jocul era în toi, apare Tudorică: «Vreau să joc şi eu!». Nu mai ştiu exact ce i-am răspuns, cert e că l-am refuzat politicos. La care el s-a dus şi ne-a pârât lui Szoby. Mamăă, când a venit ăsta şi i-a tras un picior, s-a dărâmat cortul peste noi! Şi atunci mi-a zis mie să fac eu săritura în locul lui Dide. «Bine», zic, «dar ştii prea bine că lui Touareg i-a ars ieri coada». Aveam un cal foarte mişto,e suficient să urmăriţi filmul «Cantemir», unde Repan a făcut rolul principal călare pe el, ca să vă daţi seama despre ce vorbesc. «Iei calul lui Dide», mi-a răspuns Szoby. Mă rog, ne-am pregătit noi, s-a dat «Motor!» şi am sărit. Erau trei furnale care urmau să explodeze. Am simţit că îmi derobează calul, iar a doua explozie mi-a luat spatele. «Tudorică, m-am nenorocit!», i-am strigat, iar săracul Stavru a venit lângă mine, m-a luat în braţe, aproape am căzut pe pieptul lui. Bineînţeles că s-a alertat toată lumea, eu nu mai puteam de durere. M-au trimis la spital cu Sandu Manea. «Ce am, nea Sandule?!», îl tot întrebam. «Ce să ai? N-ai nimic, o simplă zgârietură şi ai sculat degeaba în picioare o echipă întreagă de filmare». «Hai să mergem înapoi!» «Lasă asta. Acum, dacă tot eşti în maşină, mergem la spital să te vadă un doctor!». Când am ajuns la urgenţă, s-a dat el jos mai repede şi le-a zis tuturor: «Aveţi grijă, ăsta nu ştie ce are pe spate». Mă rog, nu mai lungesc povestea, dar cert e că acel găuroi pe care-l aveam era la un centimetru distanţă de coloana vertebrală. Îţi dai seama?! Puteam rămâne paralizat pe viaţă. Mai ales că noi eram obligaţi, la vremea respectivă, să semnăm înainte că realizăm respectiva cascadă pe propria răspundere. Nimeni nu dorea să-şi asume nimic“, şi-a amintit fostul cascador.

„A murit în picioare, aşa cum mor caii, cu Stavru plângând alături“

„S-a întâmplat a doua zi după ce mă convinsesem că totuşi în cascadorie nu se pot întâmpla accidente prea grave. Începusem să mă simt un pic bufon. Toată lumea îi consideră pe cascadori nişte profesionişti ai riscului şi uite că tocmai în cascadorie accidentele sunt foarte mici. De cele mai multe ori, câte o julitură, câte o tăietură sau, cel mult, o fractură. Printre rugbişti sau boxeri, accidentele sunt aceleaşi şi ei sunt sportivi amatori nu «profesionişti ai riscului». Ei, da. Au murit un Gil Delamare şi încă vreo câţiva, dar procentajul e foarte mic. Şi a venit ziua de marţi cu ceva soare şi cu echipa «Săgeata căpitanului lon» în febră. Trebuiau terminate secvenţele de la Ciocăneşti. O căruţă peste care sar cu caii doi turci. Era o tabără turcească căreia i se dăduse foc. Căruţa era încărcată cu praf de puşcă şi exploda, Bineînţeles că în căruţă nu era praf de puşcă (n-ar fi dat efectul scontat) ci, sub căruţă erau trei furnale care aruncau căruţa în aer. Două erau orientate lateral şi explodau când caii erau în săritură, iar al treilea, mai puternic, sfărâma căruţa după aterizarea celor doi. La pianul exploziilor era Soby, iar cei doi turci, Stavru şi Ştefănescu. Eu eram culcat pe burtă la zece paşi de căruţă cu un aparat de fotografiat în mână. «Motor!» Eram liniştit, soarele mă bătea în spate, coatele mi se înfundaseră în pământul glodos şi mă uitam prin obiectivul aparatului la cei doi care se apropiau în galop. Am fost liniştit până ce caii s-au înălţat peste căruţă. Atunci am îngheţat şi vocea lui Szoby spartă şi ea de emoţie m-a zgâlţâit ca un curent electric: «Băăă! Dacă dădeam explozia?» Calul lui Adrian căzuse în căruţă. Dacă făcea contactul, era acolo destul explozibil să-l facă praf cu cal cu tot. Asta a mărit tensiunea şi când s-a reluat filmarea uitasem că în cascadorie nu se întâmplă accidente prea grave. Şi din nou, galopul cailor, soarele, pământul, zborul peste căruţă şi primele două explozii ca o uruială. Uuuff! M-a strâns gheara neagră a presimţirii şi am uitat să apăs pe declanşatorul aparatului, apoi aterizarea şi a treia explozie, mai mare şi puternică, ca un geamăt. Brramf! Ştefănescu se clătina în şa şi Stavru, care încerca cu o mână să-l ţină, iar cu cealaltă trăgea de dârlogii calului. Până la urmă, Ştefănescu a căzut iar băieţii îl dezbrăcau; plin de sânge, îl ţinea pe Szoby de mână: «Fă ceva pentru mine! Nu mă lăsa aşa!». I-au făcut. L-au pus pe o blendă şi l-au suit într-o maşină să-l ducă la spital. Szoby era transpirat şi trist. «Ai văzut, Gruşa? Altădată să nu mai scrii că numai în romane se accidentează cascadorii la explozii». N-o să mai scriu. Îmi suna în urechi vocea lui Ştefănescu ca o placă stricată: «Nu mă lăsa aşa. Nu mă lăsa aşa. Nu mă lăsa aşa». Avea un pumn de carne mai puţin pe spate. Apoi a început coşmarul. Peste tot pete de sânge. Pentru a doua oară, în zece minute, mă băteau gânduri negre. Nu putea să curgă atâta sânge doar de la Ştefănescu. Şi nu era doar de la Ştefănescu. Fulger, calul lui Stavru, avea înfipte în burtă două aşchii din căruţă. Erau lungi de aproape jumătate de metru. În două ore a murit. A murit în picioare, aşa cum mor caii, cu Stavru plângând alături de el şi oamenii care nu puteau să-l ajute. Asta pentru că la prima dublă, când calul lui Ştefănescu a căzut în căruţă, s-a deranjat un furnal orientat lateral. A explodat în sus când erau deasupra lui“, povestea Aurel Gruşevschi, care a decedat el însuşi într-un accident de motocicletă, câţiva ani mai târziu, în timp ce Tudor Stavru şi-a găsit sfârşitul tot într-un mod tragic, căzând de la etajul opt al blocului Nestor, în timp ce căuta încă supravieţuitori ai cutremurului din 4 martie 1977.

În «Săgeata» aveam o scenă în care trebuia să-l batem pe Vladimir cu bicele şi ne antrenam ca să ne intrăm în mână. Zbang. Trosc, trosc. Trecea ziua. Vladimir se uita îngrijorat la noi: «Băieţi, să fiţi atenţi la filmare, că dacă mă atingeţi cuuuu....» şi arăta îngrijorat spre bice. «Se poate, Vladimire?! Nicio grijă, poţi să ai o încredere oarbă». La filmare era îmbrăcat într-o scurtă de piele şi ăsta a fost norocul lui, pentru că unul dintre noi i-a scăpat un bici pe spate! Aurel Gruşevschi în cartea „Din lumea unui cascador“ Se apropia sfârşitul unei zile de filmare la «Săgeata căpitanului lon». Galopuri întinse, caii care rup din ei ultimul strop de putere şi unul se împiedică. Fister şi calul ară zece metri prin pământul tare. Unul cu umărul, celălalt cu pieptul şi ceva plesneşte. Clavicula. Aparatele merg şi galopul continuă apoi goana înapoi. Fister e alb şi Stavru la fel de alb: «O să-ţi treacă» Aurel Gruşevschi în cartea „Din lumea unui cascador“

„I-a explodat bomba în braţe! Oale şi ulcele s-a făcut!“

O altă tragedie s-a petrecut la filmările pentru „Capcana mercenarilor“, în regia lui Sergiu Nicolaescu, film turnat în cursul anului 1980. În timp ce pregătea una dintre dintre cele mai spectaculoase scene ale peliculei, pirotehnistul Dorin Gheorghe Macovei a decedat, fiind spulberat de o încărcătură de trotil care i-a explodat în braţe. Incidentul a fost trecut imediat sub tăcere şi este extrem de puţin cunoscut chiar şi astăzi. „Lângă Sinaia s-a filmat scena în care maiorul Andrei şi căpitanul Luca, adică Sergiu Nicolaescu şi Mircea Albulescu, se luptă cu grenadele. Cel cu care lucram de obice, Ion Tiberiu, «Baronul», cum îi ziceam, era un pirotehnician foarte profesionist, dar la filmul ăsta a fost un băiat nou, pe care sunt convins că l-a şcolit bine. Tracul, neatenţia, nu ştiu ce a fost exact, dar cert e că a umblat el la cutia de contact, n-a pus un fir cum trebuie, şi i-a explodat bomba în braţe! Vă daţi seama, oale şi ulcele s-a făcut, a fost ceva de nedescris. Şi a fost belea mare de tot apoi, pentru că aşa ceva era foarte grav. Greu de tot a reuşit Sergiu să calmeze spiritele în forurile superioare şi s-a putut merge mai departe cu filmările“, a povestit cascadorul Adrian Ştefănescu. „Toate filmele mele au fost presărate cu accidente, dar iată că o mână binefăcătoare m-a ferit de a păţi ceva. La «Capcana mercenarilor» a murit acel băiat tânăr cu cinci kilograme de trotil în braţe. Nimic nu s-a mai găsit din el! Mircea Albulescu era la douăzeci de metri distanţă şi în faţa lui s-a făcut gaură! Bineînţeles că marele public nu afla niciodată despre aceste poveşti, primul lucru care ni se spunea era să punem «batista pe ţambal», că n-are rost să vorbim pentru că se va opri filmul! Asta era veşnica ameninţare: se va opri filmul. Iar noi tăceam şi înghiţeam, ce puteam să facem?!“, a mărturisit şi actorul Vladimir Găitan.


 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite