„Din culisele cinematografiei“. Cum a servit actualul sediu al Partidului Naţional Liberal drept decor pentru serialul „Un August în flăcări“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vila Filipescu-Brâncoveanu din Aleea Modrogan nr. 1 a fost amenajată drept locuinţă a ministrului Ionescu-Tismana, interpretat de Liviu Ciulei, pe platourile de filmare ale serialului realizat de Televiziunea Română şi prezentat pentru prima oară pe micile ecrane în vara anului 1974, la 30 de ani de la evenimentele din 23 august 1944.

Producţia „Un August în flăcări“, primul serial contractat de Televiziunea Română cu Centrul de Producţie Cinematografică din Buftea (scenariul: Eugen Barbu şi Nicolae Paul Mihail, regia: Dan Piţa, Alexandru Tatos, Radu Gabrea şi Doru Năstase) a beneficiat de un buget generos, de 20 de milioane de lei, şi de o distribuţie pe măsură.

Acţiunea era plasată în vara anului 1944, iar scenariul a preluat o parte dintre personajele din serialul „Urmărirea“, realizat de Radu Gabrea tot pe un scenariu de Eugen Barbu şi Nicolae Paul Mihail, precum Mizdrache, şeful Siguranţei (Toma Caragiu), Gerda Hoffmann (Marga Barbu), Claudia (Vasilica Tastaman) şi inspectorul Teică (Aristide Teică). Roluri principale au avut şi Florin Piersic (Tiberiu Danacu, alias Armand Sachelarie), Liviu Ciulei (ministrul Ionescu-Tismana), Violeta Andrei (doamna Robescu) şi Cornel Coman (Tronaru), dar din distribuţie au făcut parte inclusiv nume ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Szoby Cseh, Sergiu Nicolaescu, Aimée Iacobescu, Zephi Alşec, Ioana Bulcă, Peter Paulhoffer, Amza Pellea, Christian Maurer, George Constantin sau Emilia Dobrin.

„Weekend Adevărul“ continuă şi în acest număr să publice dezvăluiri din culisele realizării serialului, prin intermediul amintirilor regizorilor Dan Piţa şi Geo Saizescu, ultimul fiind la vremea respectivă directorul Studioului de Filme de Televiziune.

„Vila nu trebuia să arate ca o locuinţă aflată în gestiunea gospodăriei de partid, ci ca a unui potentat român din perioada respectivă“

„După «Nunta de piatră», care fusese bine primit la Cannes, am rămas uşor inactiv. Atunci mi s-a propus de către Televiziunea Română să fac primele şase episoade dinn serialul «Un August în flăcări», ce trebuia să fie prezentat publicului în luna august a anului 1974, când se împlineau 30 de ani de la evenimentele cunoscute din vara lui 1944, care au scos România din Axă şi au condus-o în tabăra Aliaţilor. Pentru mine era important că aveam de lucru, că puteam continua să muncesc cu actorii pe care-i întâlnisem la cele două producţii ratate din motive oculte de Iulian Mihu: musicalul după romanul lui George Călinescu şi serialul «Neînfricaţii», care nici el n-a mai fost finalizat.

Am făcut o distribuţie în care erau invitaţi să joace şi alţi actori de marcă: Liviu Ciulei, Toma Caragiu, Fory Etterle, Florin Piersic, Ioana Bulcă, George Constantin, baritonul Nicolae Secăreanu, Peter Paulhofer, Cornel Coman, Ovidiu Iuliu Moldovan, Marga Barbu, Aristide Teică. Acesta din urmă fusese inventat de Iulian Mihu. Ca şi Jean Constantin, cu care Mihu fusese coleg de armată şi care l-a folosit în brigăzile artistice ale regimentului.

Între timp, l-am invitat pe prietenul Sandu Tatos să colaboreze la realizarea serialului, să-şi asume o parte dintre filmări. Totul trebuia tratat ca un film poliţist sau western. Personal, aveam rezerve faţă de amenajarea pentru filmări a casei ministrului Tismana. Ne fusese repartizată o superbă vilă de la Şosea. Mai precis, o casă boierească din Modrogan. Era rece, cu pereţii aproape goi. Aveam nevoie de mobilier potrivit, de tablouri. Televiziunea, care era comanditarul, se lăsa greu la încărcarea devizului. L-au invitat pe scenarist să-şi spună cuvântul. Eugen Barbu s-a prezentat însoţit de Marga, de Vadim şi de...pipa sa din care nu ieşea niciodată fum. S-a arătat încântat de locaţie. Cred că n-ar fi schimbat totuşi apartamentul său din Mihai Eminescu pentru a se muta aici. Eu am continuat să-mi susţin punctul de vedere. Vila nu trebuia să arate ca o locuinţă aflată în gestiunea gospodăriei de partid, ci ca a unui potentat român din perioada respectivă.

Eu, împreună cu Iosif Demian, filmasem deja la Slănic pentru serial. Evident că ne abătusem de la scenariu, iar Barbu, aflând acest fapt, nu s-a putut abţine să-mi reproşeze devierea: «Îmi modifici tu, mie, dialogurile?». În acei ani, încă era pe cai mari, încă era în graţiile Partidului. Nu admitea să fie nicicum contrazis“, povestea Dan Piţa în cartea „Cinema, cinema, cinema“ a lui Titus Vîjeu.

„Cei de la echipă au crezut că este vreun grangur de la Comitetul Central ce-mi adusese «binecuvântarea» Partidului“

„Am continuat să insist pe ideea decorului nesatisfăcător al «casei Tismana», al cărei proprietar era, în film, aristocratul Ciulei. A doua zi am fost convocat la preşedintele Radioteleviziunii Române, Bujor-Sion. «De ce l-ai supărat pe tovarăşul Eugen Barbu?». Întâlnirea a durat de la zece seara până la două dimineaţă. Era prezent şi Geo Saizescu, şeful departamentului de film din Televiziunea Română. Barbu ceruse demiterea mea. Discuţia era întreruptă din când în când de telefonul scurt...În final, Bujor-Sion s-a lăsat convins de argumentele mele: «Mergeţi să filmaţi!». Drept pentru care a doua zi m-am prezentat la echipa de filmare.

Oamenii erau derutaţi, aflaseră de scandal. La un moment dat s-a prezentat pe platou un domn îmbrăcat impecabil, cu o mapă sub braţ, pe care mi-a înmânat-o. Personajul impunea prin ţinută şi eleganţă. Cei de la echipă au crezut că este vreun grangur de la Comitetul Central ce-mi adusese «binecuvântarea» Partidului. De fapt, cel care sosise era nimeni altul decât scriitorul Constantin Ţoiu, care-mi adusese scenariul la «Galeria cu viţă sălbatică» după romanul său de succes. Cert e că, după ce s-a retras, echipa era convinsă că am fost repus în drepturi. Am cerut tehnicienilor să pună lumina, am chemat actorii la cadru şi am continuat filmările“, mărturisea Piţa.

„După şase luni de filmări, Barbu a venit la Buftea să vadă materialul. Nu am stat cu el în sală. A văzut tot şi seara am primit un telefon de la Marga: «Eugen spune că i-a plăcut. Ba chiar că e mândru ce ce a ieşit». M-am liniştit. Numai că, după un timp, am fost chemat din nou la comanditar. Preşedintele era acum Gheorghe Năstase, fost prim-secretar la Argeş. Aşa, cu blândeţe, a început să lovească în scenariul lui Eugen Barbu. Aveam deja în faţă o mapă cu modificări şi observaţii din care înţelesesem că totul trebuie filmat din nou...Eu l-am apărat însă pe Barbu, care reacţionase cu orgoliul lui binecunoscut. M-a invitat acasă la el, pe Mihai Eminescu 56, şi am străbătut împreună, pe jos, drumul din Dorobanţi până la Piaţa Romană“, mai spunea regizorul Dan Piţa.

„Ăştia doi se laudă în lume, îndrăznesc să spună că-mi scriu ei scenariul, cum că n-aş fi eu în stare“

Referitor la realizarea acestui serial, Geo Saizescu nota în jurnalul său, pe 15 februarie 1973: „A început nebunia noii slujbe în noua instituţie unde sunt angajat. Serialul «Un August în flăcări», scris de Eugen Barbu şi N. Mihail - în regia lui Gabrea şi Piţa, se toarnă...dar lipsesc nouă decupaje. Vina cui? Este vina scenariştilor şi a regizorilor că n-au scris la timp, dar este şi vina celui dinaintea mea, că a tolerat aşa ceva. Studiourile de la Buftea ameninţă cu denunţarea contractului, filmul fiind într-adevăr serial, dar conceput în stil cinema. Iau măsuri. «Oare eu trebuie să semnez condică de prezenţă?» «O să semnaţi, dom’ director, c-aşa-i la ăştia, aici», îmi spune şoferul repartizat, un tip scurt, purtând o haină de piele şi care trăsnea de-o putoare de-ţi muta nasul...Şi nu ştiu dacă el sau haina era de vină...“.

Cinci zile mai târziu, regizorul completa: „Mi se prezintă echipele de filmare. Cele ale serialelor «Un August în flăcări» şi «Pistruiatul», ambele în combinaţie cu Buftea, şi se pare că fac senzaţie, conducând discuţia în faţa lui Bucheru şi Pivniceru, luând decizia unui aide-mémoire dur, care să mă apere pe de o parte de...căcatul altora, iar pe de altă parte punând accentul pe găsirea unor noi metode, în stare să contribuie la eficienţa în asemenea mari întreprinderi artistice: era o harababură generală!“.

Pe 22 februarie, o nouă consemnare în jurnalul lui Saizescu. „Descopăr la serialul «Un August în flăcări» că Dan Piţa, ca regizor, are în compartimentul său şi un...«negru», pe Alexandru Tatos. Îndemnat de cei din jur să fac scandal, nu pot, pentru că Todea, Bucheru şi...juridicul validaseră «combinaţia» înaintea venirii mele la TVR. Parcă am intrat într-o...junglă. Să vedem acum pe unde s-o fi rătăcit...celălalt regizor, Radu Gabrea, pomenit nu demult în legătură cu numitul «August»...Eugen Barbu face spume la gură, pe unde apucă, furios pe coregizorii - Piţa, Tatos - că «Ăştia doi se laudă în lume, îndrăznesc să spună că-mi scriu ei scenariul, cum că n-aş fi eu în stare. I-auzi ce obrăznicie!»....“, nota cineastul.

„Regizorii?! Nişte căcănari, pe care poţi să-i calci în picioare...“

Două luni mai târziu, conflictul dintre Eugen Barbu şi Dan Piţa luase proporţii. „Mă văd cu Piţa la cofetăria «Nestor», să discutăm despre rezolvarea disputei. Piţa se ţine tare, dar, pledând convingător, înclină până la urmă, promiţând să se retragă singur din această afacere, evitând gestul administrativ al TVR“, scria Geo Saizescu la 4 aprilie 1973. A doua zi, în „Săptămâna Culturală a Capitalei“, publicaţie al cărei director era Eugen Barbu, apare informaţia potrivit căreia Vladimir Popescu-Doreanu îl va înlocui pe Dan Piţa la cârma serialului. 

„În biroul meu de la TVR, Piţa îşi retrage...promisiunea de aseară. Doreanu, cel care ar fi urmat să-l înlocuiască pe Piţa, îşi cere scuze pentru neînţelegere şi pleacă acasă. Eu, disperat. Preşedintele RTVR, disperat. Barbu, disperat. Mănescu, directoarea de producţie, disperată. Nebunie, mai ales că filmul trebuie terminat până la 23 august. Las preşedintelui RTVR dreptul la decizie. (De fapt, pentru Barbu, întotdeauna regizorii au fost «nişte căcănari, pe care poţi să-i calci în picioare...» Nici aşa, nea Jenică, zău!)“, nota Saizescu.

În cele din urmă, în urma înlocuirii, în decursul aceleiaşi luni, a lui Mihai Bujor-Sion cu Gheorghe Năstase la conducerea Radioteleviziunii Române, înlocuirea regizorilor Dan Piţa şi Alexandru Tatos a fost amânată pentru sfârşitul anului, cei trei finalizând primele şase episoade, în timp ce alte şase au fost realizate de către Radu Gabrea, iar unul de către Doru Năstase.

Vila Filipescu-Brâncoveanu, locul unde Regele Carol al II-lea ar fi obişnuit să se refugieze în braţele Elenei Lupescu

Imobilul din Aleea Modrogan nr. 1 e construit pe vechile moşii ale boierilor Filipeşti de către Alexandru Filipescu. Acesta n-a apucat însă să locuiască niciodată în somptuosul conac, întrucât a murit în 1916, cu puţin înainte de finalizarea lucrărilor coordonate de arhitectul Roger Bolómey.

Murind fără urmaşi, Alexandru Filipescu a lăsat moştenire vila vărului său, prinţul Constantin Basarab Brâncoveanu, care găzduia acolo petreceri fastuoase, alături de soţia sa, în anii ’20-’30. Brâncoveanu a girat însă cu proprietatea nişte împrumuturi bancare pe care nu le-a putut plăti la timp şi Primăria Capitalei a intrat în posesia domeniului.

O istorie ceva mai romanţată spune că domeniul a fost cumpărat în 1930, prin interpuşi, de regele Carol al II-lea pentru a i-l oferi în dar amantei sale, Elena Lupescu. Legenda spune că exista şi un tunel care lega clădirea de palatul de vizavi, deţinut de industriaşul Max Auschnitt, o copie fidelă a Hôtel Biron din Paris, al cărui actual proprietar este Gigi Becali, un tunel prin care regele venea în secret să-şi vadă amanta. Imobilul şi împrejurimile au trecut în administrarea Secţiei Gospodăria de Partid a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, care le-a folosit în scopuri de protocol. După 1989, imobilul a devenit sediul Frontului Salvării Naţionale, iar ulterior al Partidului Democrat, respectiv al Partidului Democrat Liberal. Actualmente, clădirea găzduieşte sediul central al Partidului Naţional Liberal.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite