„Din culisele cinematografiei“. Cum şi-a început viitoarea vedetă de la Hollywood Joanna Pacula cariera cinematografică într-un film românesc

Sergiu Nicolaescu a ales-o pe actriţa poloneză, debutantă la vremea respectivă, în rolul Lenei din filmul „Ultima noapte de dragoste“, peliculă ce a stârnit destule controverse întrucât a fost realizată aproape concomitent cu filmul lui Mircea Veroiu, „Între oglinzi paralele“, inspirat tot din romanul lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“

Caz unic în cinematografia românească: romanul lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“, a fost ecranizat de două ori în decurs de un an. „Între oglinzi paralele“, regizat de Mircea Veroiu, cu Ion Caramitru, Elena Albu, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin, Dorel Vişan, Fory Etterle şi Adrian Pintea în distribuţie, a avut premiera la 19 februarie 1979, în timp ce „Ultima noapte de dragoste“, realizat de Sergiu Nicolaescu, cu Vladimir Găitan, Joanna Pacula, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Ion Besoiu, Sebastian Papaiani şi George Mihăiţă în rolurile principale, a ieşit pe piaţă la 31 martie 1980. Cum s-a ajuns aici? În memoriile sale, Sergiu Nicolaescu povestea că adaptarea romanului îl „urmărea“ încă din 1965: „După succesele internaţionale pe care le avusesem cu scurtmetrajele realizate la «Sahia», am fost chemat la directorul general al Studioului Bucureşti, domnul Paul Cornea - un tip intelectual care a trecut de partea comuniştilor din «convingere». Mi-a spus că are încredere în talentul meu şi m-a întrebat ce film aş vrea să fac. Film de ficţiune, bineînţeles. Am răspuns: «Ultima noapte...». El mi-a propus să fac «Patul lui Procust». Ori în 1965 - să-ţi închipui că ai putea ecraniza un astfel de roman, era cel puţin o prostie sau pur şi simplu mă ducea cu vorba“. Cert e că ecranizarea figura în planul tematic al cinematografiei încă din anul 1972, dar fără să existe şi un regizor trecut în dreptul acestui titlu. În prima parte a anului 1976, Casa de Filme nr. 5, condusă de Dumitru Fernoagă, se înţelege cu Mircea Veroiu, care şi-a scris singur scenariul, pe care l-a şi predat în 2 septembrie.

Casa de Filme nr. 5 s-a mişcat mai repede cu aprobările

Sergiu Nicolaescu nu s-a putut împăca probabil cu ideea că acest film va fi realizat de către un regizor care nu-i era tocmai prieten, astfel că, în acelaşi an, la Casa de Filme nr. 3, al cărei director era Eugen Mandric, a fost depus scenariul „Ca pământul şi piatra“, scris de Dumitru Carabăţ şi având la bază acelaşi roman. Pe 1 septembrie 1976, regizorul a predat propria sa versiune a scenariului, scrisă în colaborare cu Anuşavan Salamanian. Casa de Filme nr. 5 s-a mişcat mai repede cu aprobările, astfel încât filmul lui Veroiu a intrat în producţie la 20 noiembrie 1977. Pentru a-şi vedea visul realizat, Nicolaescu a schimbat atât numele personajelor (Ştefan Gheorghidiu a devenit Tudor Gheorghiu, unchiul Tache Gheorghidiu - bunicul Luca Mavrodin, unchiul Nae Gheorghidiu - Costache Mavrodin, Ela - Lena, avocatul Grigoriade - Andrei Nicolau, Orişan - Orghidan, Tănase Vasilescu Lumânăraru – Zafiu), cât şi structura dramaturgică a operei.

„În 1979 situaţia era alta. De Paul Cornea nu-şi mai amintea nimeni, iar ministrul de atunci nu prea ştia despre ce e vorba. Dovada este că în acelaşi an, eu şi Mircea Veroiu făceam câte un film-adaptare a aceluiaşi roman. I-am garantat ministrului, deşi nu vorbisem cu Mircea, că cele două filme nu vor semăna“, nota Nicolaescu în memoriile sale. Şi directorul Casei de Filme nr. 3, Eugen Mandric, a fost nevoit să dea explicaţii: „Secvenţele existente, înlănţuirea lor în subiect, mişcarea sufletească şi ideile personajelor se supun acelei semnificaţii generale. Cele două decupaje sunt realizate în maniere stilistice fundamental deosebite şi, în anumite privinţe, chiar opuse. În procesul de filmare, prin distribuţie, încadraturi, ambianţe, ca şi prin montajul cu totul diferit, urmele similarităţilor se vor dizolva”. „Dumitru Carabăţ a scris o primă variantă a scenariului care era foarte interesantă, dar nu era pe genul meu, îi lipseau «rănile». Această variantă pe care o filmez e rezultatul colaborării a trei oameni: Carabăţ, Salamanian şi cu mine“, mai spunea Nicolaescu într-un interviu acordat revistei „Cinema“, în octombrie 1979. Până la urmă, Dumitru Carabăţ a renunţat în decembrie 1979 la apariţia numelui său pe generic în favoarea lui Sergiu Nicolaescu, dar a obţinut 98% din drepturile băneşti aferente, restul revenindu-i regizorului. Astfel, pe genericul filmului şi în materialul publicitar Sergiu Nicolaescu a fost indicat ca unic scenarist. Mai multe înscrisuri pe marginea acestui subiect există şi în cadrul dosarului de urmărire informativă deschis pe numele cineastului la 8 februarie 1978, cu numele conspirativ de „Ştefan Nicolau“, aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Găitan: „Evident că am pus degetul pe contesă, dar Sergiu a ales-o pe cea de-a doua“

Filmul a intrat în faza de producţie la 12 februarie 1979, după ce decupajul regizoral fusese aprobat la 25 decembrie 1978, iar mai-marii cinematografiei au aprobat pe parcurs mărirea devizului de producţie de la 3,5 milioane la 6 milioane de lei. Multă lume este şi astăzi surprinsă de apariţia actriţei poloneze Joanna Pacula în rolul principal feminin, acesta fiind, de altfel, chiar filmul de debut al celei care a făcut ulterior carieră la Hollywood. Iniţial, cineastul alesese o altă actriţă din Polonia, Grazyna Szapolowska, pentru a o interpreta pe Lena. Partenerul Joannei Pacula din film, Vladimir Găitan, îşi aminteşte: „Lui Sergiu i s-a reproşat chiar treaba asta, că a adus o actriţă din Polonia. Am avut o discuţie pe tema asta şi mi-a povestit că nu o vedea pe nici una dintre actriţele românce în Lena. Voia el ceva rasat, ceva mai special la acest personaj. Partea interesantă a poveştii este că Sergiu s-a dus în Polonia şi a venit cu două interprete pentru rolul principal. O cucoană care mie mi-a plăcut foarte mult, era şi contesă, se pare, pe care eu o vedeam clar câştigătoare pentru că avea rasă, tot ce vedeam eu în personajul feminin. Şi, alături de ea, o fetiţă foarte transparentă, care era studentă. Am dat probe cu amândouă, scene de dragoste, de plimbări, dialog...N-a fost foarte uşor pentru că poloneza suna într-un fel foarte ciudat, foarte puţin muzical, dar ele erau atât de frumoase, că evident m-am îndrăgostit de amândouă... Apoi au terminat castingul şi au plecat. Ţin minte că la aceste vizionări de probe eram invitat şi eu ca viitor partener şi chiar am fost întrebat. Evident că eu am pus degetul pe contesă, dar Sergiu având ultimul cuvânt, a ales-o pe cea de-a doua, pe Joanna Pacula. Ca să vedeţi cum se scrie istoria”.

Totuşi, de ce Polonia? Pur şi simplu Sergiu Nicolaescu se afla la Varşovia în contextul discuţiilor pentru realizarea peliculelor „Supravieţuitorul“ şi „Evadarea din Sobibor“, care ar fi urmat să fie filmate parţial la Buftea, şi a profitat de faptul că i s-au arătat propuneri de distribuţie pentru filmele respective, mai ales că nu găsise încă actriţa potrivită pentru „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“.

INSPECTORATUL JUDEŢEAN ILFOV AL MINISTERULUI DE INTERNE

GRUPA ANALIZĂ – SINTEZĂ

Nr. 047429 din 21.03.1979   SECRET (EX. 1/2)

Către,
MINISTERUL DE INTERNE - C.I.D. -
Serviciul central de analiză-sinteză

Raportăm următoarele:

Organele noastre au fost sesizate că în rândul regizorilor, cât şi al altor lucrători de la Centrul de Producţie Cinematografică Bucureşti, Studioul Buftea, se manifestă nedumerirea în legătură cu filmul „Ultima noapte de război“, intrat recent în producţie, în regia lui Sergiu Nicolaescu, cu toate că iniţial nu au fost de acord cu producerea acestuia nici consilierii Casei de Filme Nr. 3.

Nedumerirea şi dezacordul porneşte de la faptul că în mai puţin de un an, un film similar, dar cu alt titlu, „Oglinzi paralele“, a fost realizat de Mircea Veroiu, ambele având la bază acelaşi roman al lui Camil Petrescu, însă pentru a căror producţie s-au făcut şi se fac cheltuieli diferite, astfel: pentru „Oglinzi paralele“, în regia lui Mircea Veroiu, s-au cheltuit 4.500.000 de lei, iar pentru „Ultima noapte de război“, în regia lui Sergiu Nicolaescu, s-a aprobat suma de 3.500.000 de lei.

Potrivit comentariilor care se fac, acest lucru ar vrea să demonstreze ambiţia lui Sergiu Nicolaescu, care a afirmat că „vrea să demonstreze el cum se poate realiza acest film“, conducând la concluzia că la mijloc ar fi vorba de „ambiţii personale“ şi diferite animozităţi existente între cei doi regizori, pe care le realizează de fapt pe cheltuiala statului.

ŞEFUL INSPECTORATULUI,
General-locotenent Stan Nicolae

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 380, vol. 1, f. 78)

D.S.S. Direcţia I

Nr. 151 / CM / 0016 / FN / 1.II.1979    EXEMPLAR UNIC / STRICT SECRET

RAPORT INFORMATIV

Sursa „Livezeanu“ ne-a relatat că în jurul datei de 20 ianuarie 1979 l-a vizitat la domiciliu pe Sergiu Nicolaescu în vederea perfectării unor probleme legate de scenariul viitorului film „Ca pământul şi piatra“ de D. Carabăţ, pe care intenţionează să-l regizeze el. Cele aproximativ două ore i-au creat din nou posibilitatea să-şi verifice unele impresii pe care le are şi să stabilească noi informaţii în sprijinul acestora. E un om dăruit cinematografiei, făcând în rest numai renunţări pe celelalte planuri. Se plânge că este bolnav, dar nu-şi rezervă timp pentru a-şi îngriji sănătatea.

Nimeni nu are influenţă asupra sa pentru a-l determina să renunţe la muncă, măcar pentru o scurtă perioadă. Nimeni nu-l poate lămuri că o suspendare, o întrerupere periodică a activităţii ar însemna şi calitate, un prestigiu sporit (...) Orgoliul său exagerat, ambiţia îl face adesea să explodeze, indiferent faţă de cine, şi aceasta îl face să atragă antipatii. Nu-i rămân decât relaţiile de natură productivă, nu are ce aborda decât aranjarea condiţiilor de lucru ale filmelor. Acum s-a înţeles de ce nu s-a opus variantei nemţeşti cu privire la scenariul filmului „Mihail, câine de circ“, evident mai slabe ca cea propusă iniţial de noi. În acest mod face pregătirea terenului pentru un viitor aranjament de producţie cu R.F.G. - un film cu Dracula.

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 380, vol. 1, f. 77)

D.S.S. Direcţia I

Nr. 151 / CM / 0019 / FN / 18.VI.1979    EXEMPLAR UNIC / STRICT SECRET
Sursa: „Livezeanu“ / Lt. Col. Ciupercă

NOTĂ CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA REGIZORULUI SERGIU NICOLAESCU

Din cele relatate sursei de către scenaristul filmelor „Mihail, câine de circ“ şi „Ultima noapte“ (intitulat iniţial „Ca pământul şi piatra“), se confirmă, din păcate, ipoteza unei posibile scăderi de tensiune valorică intervenită în ecuaţia regizorului Sergiu Nicolaescu (...) Scenariul filmului „Ultima noapte“, intrat în producţie la 25 decembrie 1978 - după aprobarea sa de către C.C.E.S. - a fost reelaborat de către regizor. Reelaborarea însă - de altfel cu totul inutilă - a avut rezultate slabe, chiar dezamăgitoare. Prin schimbarea naturii eroului principal, dintr-un personaj problematic, care trăieşte experienţa situaţiei premergătoare Primului Război Mondial şi pe cea a războiului cu un nivel de conştinţă istorică superior, Sergiu Nicolaescu propune un personaj abulic, redus la o singură trăsătură de caracter, cea a unei gelozii bolnăvicioase (...) Din câte a aflat sursa, scenaristul filmului a explicat pe larg, atât regizorului cât şi Casei de Filme nr. 3 (director Eugen Mandric) poziţia sa faţă de această întorsătură neplăcută a lucrurilor: în cazul în care scenariul nu revine la varianta iniţială, aprobată şi intrată în producţie, el nu va semna pe genericul viitorului film. În urma câtorva discuţii avute cu regizorul şi Casa de Filme nr. 3, scenaristul a făcut unele modificări variantei propuse de Sergiu Nicolaescu, în vederea „gramaticalizării“ ei (expresia îi aparţine lui Eugen Mandric), conferindu-i o oarecare expresivitate, dar, întrucât aceste intervenţii nu schimbă situaţia de bază, el nu va semna pe genericul viitorului film. Ca şi în cazul filmului „Mihail, câine de circ“, Sergiu Nicolaescu a ales din două ipoteze varianta cea mai puţin expresivă. Această alegere cu valoare negativă indică, după părerea sursei, semnalul unei anumite involuţii a regizorului.

(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 380, vol. 1, f. 80)

Cele mai grele au fost scenele de luptă, pentru că Sergiu le făcea foarte serios şi erau nişte explozii cutremurătoare. Am filmat în poligonul militar la Făgăraş, unde vreau să vă spun că trotilul era trotil, lucram cu muniţie de război şi exploziile foarte puternice Vladimir Găitan actor Ce a avut Sergiu foarte special la acest film a fost că a respectat şi locurile unde s-au întâmplat evenimentele istorice. Bariera şi pichetul de grăniceri cu care începe filmul sunt chiar pe borna kilometrică dintre Imperiul Austro-Ungar şi România Mare. Vladimir Găitan actor Regizorul e nemulţumit de pieptănătura bărbaţilor: «Nu e din anii aceia. Părul trebuie să fie perfect lins...». Ca de obicei, Sergiu Nicolaescu nu se mulţumeşte doar să spună şi arată cum trebuie făcut. «Fracurile să fie impecabile! Periaţi-le tot timpul! O statuetă n-a fost ştearsă de praf. Cine s-o şteargă? Tot regizorul?» Roxana Pană în revista „Cinema“ nr. 10/1979

3.127.897 de spectatori au urmărit filmul lui Sergiu Nicolaescu în cinematografe, în timp ce pelicula lui Mircea Veroiu a avut doar 1.242.190 de bilete vândute