Disney a creat primul său personaj principal bisexual într-un serial animat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Disney Channel
Foto: Disney Channel

Luz Noceda, protagonista serialului animat „The Owl House” este primul personaj principal bisexual din istoria companiei americane.

Serialul animat prezintă povestea lui Luz Noceda, o adolescentă de 14 ani, care pleacă într-o călătorie în altă lume, pentru a deveni vrăjitoare. În cele mai recente episoade difuzate este prezentată o potenţială relaţie între Luz şi un alt personaj feminin, Amity, după ce anterior a fost arătat că Luz este atrasă şi de personajele masculine.

Amity o invită pe Luz la bal, într-o scenă în care cele două dansează împreună, folosită de creatoarea serialului, Dana Terrace, pentru a confirma faptul că personajul principal este bisexual.

Într-o postare pe Twitter, Terrace explică faptul că a avut intenţia de a scrie un personaj queer încă din faza de dezvoltare a serialului. ”Nu pot minţi, astfel că să încerc să îl introduc pe ascuns în serial ar fi fost greu. Când serialul a primit undă verde, unii membrii din conducerea Disney mi-au zis că NU am voie să reprezint orice formă de relaţie bi sau gay pe Disney Channel” a scris Terrace.

”Eu sunt bi! Vreau să scriu un personaj bi! Din fericire, încăpăţânarea mea a dat roade, iar acum sunt FOARTE susţinută de actuala şefie Disney” a adăugat Terrace.

Nu este pentru prima oară când Disney include un personaj LGBTQ într-o distribuţie, arată Variety. Filmul „Onward”, lansat în acest an, a fost interzis în mai multe ţări din Orientul Mijlociu pentru că face referinţă la lesbianism, în timp ce serialul „Andi Mack” a avut primul personaj care descoperă că este gay, iar scurtmetrajul „Out”, lansat pe Disney+, include un personaj principal gay.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite