Două filme chinezeşti pe care trebuie să le vedeţi
0Două filme exotice rulează miercui şi joi seară (19:30) la Cinemateca Union. Ocazia--zilele filmului chinezesc. Intrarea liberă. Filmele asiatice, în special cele din Hong Kong, sunt rarităţi la Bucureşti, dar ştiu că există mulţi fani.
Doi regizori consacraţi, Tsui Hark (omul care l-a făcut pe Jet Li) şi Wong Kar Wai, amândoi preşedinţi ai juriului la Cannes, amândoi premiaţi la cine ştie câte festivaluri..., o multitudine de actori superbi, cea mai bună ocazie de a evita cinema-ul european a anului, pe scurt.
Swords of Dragon Gate (2011) regizat de Tsui Hark, cu cel mai faimos actor de arte marţiale al vremii noastre, Jet Li, în rolul principal; (şi Xun Zhou, o actriţă foarte frumoasă, al cărei film True Legend--tot arte marţiale--vi-l recomand; a apărut şi în Cloud Atlas sau, dacă preferaţi filme artistice, ca să spun aşa, Balzac & the little Chinese Seamstress; sau Overheard 3, dacă preferaţi thriller-ul contemporan). FLYING SWORDS OF DRAGON GATE este un remake după o poveste chinezească ecranizată cu mare succes tot de Tsui Hark în 1992. Atunci era vorba despre o intrigă politică, acum pare să fie vorba despre o luptă între criminali care caută o comoară. Din nefericire, este dificil de urmărit intriga, datorită cinematografiei spectaculoasă şi coreografiei de luptă, dincolo de puterile cinema-ului euro-american. Probabil, o a doua vizionare va fi necesară. Dar dacă filmul serveşte să vă recomande virtuţile filmelor din Hong Kong, veţi fi câştigat destul.
Tsui Hark este maestrul genului wuxia--arte marţiale fantastice (luptători care zboară, pe scurt). Nu pot intra în detaliile acestui fel de romantism, dar voi menţiona pe scurt înţelesul convenţiilor genului: Problema cu care ne confruntăm ca oameni este că nu ne controlăm propriile destine şi, în special, nu ne înţelegem propriile suflete. O lume nouă, magică, s-ar spune, este necesară pentru a permite poeţilor să ne educe despre diferenţa dintre oraş (lumea politică) şi om (sufletul, care apare în clar doar în poezie, în special în pădure, unde natura şi orice alte lucruri neconvenţionale sau apolitice pot să îşi arate puterile).
Genul pare copilăros, lăsând deoparte virtuţile tehnice ale realizării, dar îşi arată înţelepciunea în puterea de a ne afecta, în special în suferinţa pe care o creează, pentru a ne reaminti că nu suntem cu totul acasă în oraş, că anumite dorinţe şi anumite puteri trebuie domesticite de dragul păcii publice. Adăugaţi la aceste limite politice specificul Chinei--o tiranie cu aspiraţii birocratice în care iubirea de antichitate şi iubirea de cunoaştere sunt imposibil de distins--şi veţi vedea că superstiţiile chinezilor au ceva foarte serios de spus despre limitele în care ne trăim vieţile private, nu numai vieţile publice.
recenzia mea în română--filmul a fost nominalizat la Oscar. Şi în engleză--şi aici toate eseurile despre filmele lui Wong Kar Wai.
Se încarcă comentariile...
