Editorial de excepţie, descoperit în paginile Revistei Cinema (august 1938)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
cinema

Patru reviste Cinema cumpărate din anticariat au fost de ajuns pentru a scrie acest articol, inspirat de parfumul şi farmecul cinematografiei de la sfârşitul deceniului al patrulea al secolului trecut, probabil momentul de apogeu al celei de-a şaptea arte.

O cinematografie pură, inocentă; reminiscenţă a Belle Epoque, de fapt ultima răbufnire a epocii de efervescenţă culturală de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Nimic din paginile revistei nu părea să prezică ceea ce avea să vină. Lumea filmului părea netulburată de revizionismul Germaniei, ce îşi dorea revanşa pentru înfrângerea din 1918 şi umilinţa istorică suferită în urma tratatului de la Versailles. 

În următoarele articole, propun să realizăm o incursiune în timp la fel ca personajul principal din Midnight in Paris (2013, regizor Woody Allen), tipul nostalgic şi veşnic nemulţumit de epoca în care trăieşte. 

În domeniul cinematografiei, anii 1930 au însemnat desăvârşirea celei de-a şaptea arte. În 1938 ne aflam la mai bine de un deceniu de la lansarea primului film cu sunet din istorie, Cântăreţul de jazz. Producţiile Hollywood-iene, dar şi cele franţuzeşti umpleau cinematografele bucureştene, iar actorii lor erau priviţi ca pe nişte zei. Publicaţia săptămânală „Revista Cinema” oferea publicului român detalii din culisele capitalei mondiale a filmului. În ultima pagină, cititorii primeau răspunsuri la scrisori. Mulţi dintre ei solicitau adresele de corespondenţă ale actorilor favoriţi pentru a le scrie, în speranţa că vedetele le vor răspunde cu un autograf...

Prima pagină era dedicată unui scurt editorial, intitulat „Fâşii de peliculă”. Ediţia din 6 august 1938 are un editorial excepţional, scriitură influenţată de evenimentele petrecute pe scena internaţională. În cele ce urmează, voi reda integral acest articol-document, un apel pentru pace şi pentru salvarea industriei cinematografice mondiale. De remarcat subtila notă ironică a autorului, care nu se semnează. Trebuie să adaug că politica nu era în niciun caz un subiect de abordat în paginile Revistei Cinema. Fără îndoială, numărul din 6 august 1938 a reprezentat o surprinzătoare excepţie. O să vedeţi de ce:

În vreme ce cancelariile marilor puteri se străduiesc să ocrotească pe cale diplomatică porumbelul păcii, aceleaşi popoare, prudente, îşi sporesc pe zi ce trece înarmarea.    Înarmarea! Iată cuvântul de ordine al vremurilor, icoana căreia i se închină omenirea de azi frământată de spectrul lugubru al războiului.   Am pomenit aceste banalităţi deoarece vestea pe care o voi nara aici e în strânsă legătură cu problema acută a măcelului discutat în clipa de faţă. Este vorba de găsirea, fără îndoială interesantă, a unui savant chimist care a descoperit că din filme de cinema se pot dobândi arme. Guvernul ţării respective - al cărei nume ne scapă -ar fi dispus, în consecinţă - ca toate cantităţile de peliculă scoase din uz să fie utilizate în scopul pomenit. Poporul ţării interesate, va aduce desigur, prinos de reunoştinţă savantului a cărui contribuţie obştească va folosi la seceratul fraţilor pe câmpul de luptă...   Sărmane grămezi de celuloid!   Voi, cei care aţi semănat de când vi s-a dat viaţă pacea printre oameni, veţi trebui să vă călcaţi acum propria voastră propovăduire. Împrăştiind moarte.....voi care aţi luptat pentru cuminţenia oamenilor veţi sluji acum la învrăjbirea lor...voi care aţi slăvit sentimentele cele mai frumoase ale sufletului, care aţi pledat cu tot entuziasmul împotriva crimei, a oamenilor răi, a mârşăviilor, vă veţi transforma în ucigaşi necruţători...   Aveţi o unică scuză: toate acestea le veţi face fără voia voastră. Aşa v-a scris istoria norocosul chimist cu sclipiri de geniu, care nici el n-a vrut decât să slujească interesele patriei sale şi poate ale omenirii.

Un lucru este cert: ajutate de tehnologie, filmele au mai evoluat faţă de acum 80 de ani. Însă presa- NU. Articolul prezentat este un model de jurnalism combativ, însufleţit şi sincer. Astăzi, îl întâlnim doar în cărţi- George Demetru Ladima din „Patul lui Procust”.
 

Vezi şi Selecţii din Revista Cinema (1938-1939). Galerie Foto

Cine era chimistul şi la ce stat se referea autorul („Guvernul ţării respective - al cărei nume ne scapă”)- două întrebări la care voi încerca să răspund într-un viitor articol pe blog....

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite