Efectele epidemiei de coronavirus: gala premiilor industriei cinematografice de la Bollywood, amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gala premiilor industriei cinematografice de la Bollywood a fost amânată din cauza coronavirusului FOTO news.ro
Gala premiilor industriei cinematografice de la Bollywood a fost amânată din cauza coronavirusului FOTO news.ro

Industria de cinema indian a anunţat vineri că amână ceremonia anuală, echivalentul Oscarurilor pentru Bollywood, din cauza epidemiei de coronavirus, scrie AFP.

Organizatorii galei premiilor International Indian Film Academy (IIFA), care ar fi trebuit să aibă loc pe 27 martie la Indore (centrul Indiei), au indicat într-un comunicat că o amână „din cauza îngrijorărilor crescute în privinţa propagării Covid-19 şi a protejării sănătăţii şi siguranţei fanilor IIFA“, scrie news.ro.           

Unele dintre cele mai mari vedete de la Bollywood, între care Shah Rukh Khan, Salman Khan şi Katrina Kaif, ar fi trebuit să fie prezente la această ceremonie. „O nouă dată şi alte planuri pentru a organiza IIFA în Madhya Pradesh vor fi anunţate mai târziu“, se arată în comunicat.

Cu aproape 1.800 de filme lansate în 2018, în toate limbile, India este cel mai mare producător cinematografic din lume. 

Potrivit cifrelor oficiale, India este pentru moment relativ cruţată de epidemia de coronavirus, apărută în China la finalul lui decembrie. Numără în prezent doar 31 de cazuri de infectare, potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor. 

Ţara cu 1,3 miliarde de locuitori, un sistem de sănătate deja depăşit, ia totuşi măsuri preventive pentru a evita ca o boală virală să nu izbucnească pe teritoriul său. 

Autorităţile au avertizat cu privire la marile adunări, precum Festivalul indian Holi care va avea loc marţi. Mai multe evenimente sau conferinţe au fost deja anulate în ţară. 

Numărul de cazuri de coronavirus a ajuns în lume la 97.510, dintre care 3.346  sunt decese, în 85 de ţări şi teritorii, potrivit unui bilanţ stabilit joi de AFP, ora 17.00. GMT, plecând de la surse oficiale. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite