Equalizer, locul moralităţii în politică

Ce surprinde imediat la acest film este moralismul. Lipsa de subtilitate este voită. Tipul rău este un rus pe care îl cheamă Vladimir Pushkin. Conduce o organizaţie criminală care exploatează femei, droguri şi petrol. Petrolul întăreşte descrierea conducătorilor Rusiei ca o adunătură de gangsteri. O problemă pusă atât de clar, în alb şi negru, se rezolvă omorând gangsterul şef.

Asta se numeşte claritate morală, la dispoziţia noastră îndeobşte în poveşti, întrucât în vieţile noastre suntem adesea perplexi în faţa complicaţiile create de limitele noastre morale şi intelectuale. Dar poveştile acestea trezesc ceva natural în noi: Indignarea. Cine poate privi lucrurile teribile pe care le vede în această poveste impasibil poate că a pierdut legătura cu experienţele umane de bază, care ne învaţă despre ce este bine şi rău, drept şi nedrept, nobil şi josnic. Cine simte că e ceva profund neînregulă la mijloc este în acelaşi timp destul de naiv pentru a reacţiona moral la o poveste proiectată pe un ecran. Naivitatea noastră în legătură cu toate formele de poezie, nu numai filmul, şi naivitatea noastră morală sunt legate la rădăcină.

Rădăcina lor este rădăcina opiniei că politica ar trebui să fie morală, că oamenii cărora le încredem puterea şi autoritatea legilor ar trebui să fie cinstiţi şi dedicaţi binelui public, chiar dacă noi înşine nu suntem. Pe scurt, la rădăcina moralităţii, poeziei şi politicii sunt eroii. Eroii sunt primele creaturi despre care aflăm din poveşti, afără, evident, de fiinţele divine sau semi-divine. Fac parte din antichitatea noastră de care nu putem să ne eliberăm. Secole de iluminism şi de politică raţională şi de psihologie ştiinţifică şi de estetică nu au reuşit să ne facă să credem că nu există eroi sau că sunt nenecesari sau că sunt un pericol.

Rădăcina aceasta este opinia că lucrurile sunt cum ne apar nouă. Că perspectiva umană naturală este mai mult sau mai puţin suficientă pentru rezolvarea probelemlor umane sau măcar pentru a găsi un fel de a trăi cu problemele pe care nu le putem rezolva. La origine, eroii luptă împotriva haosului. În lumea noastră, mai politică, eroii luptă împotriva tiranilor, datorită presupunerii că sufletul tiranului este haos. Elementul de inovaţie modern este că eroii noştri luptă împotriva ştiinţei care ameninţă să ne transforme în sclavi. Tiranul nostru este ştiinţa. Ştiinţa este aproape cea mai prestigioasă activitate umană şi adesea se spune că este singura care produce cunoaştere. Tot restul e treabă de ghicitoare, cum s-ar spune.

Alternativa la sclavie, fie sclavia ştiinţifică sau economică sau politică, este legarea moralei de politică şi crearea unor comunităţi libere, în care în mod liber eroii îşi asumă ceea ce în democraţie numim responsabilitate pentru majoritatea oamenilor, care nu au capacităţi eroice. Asta vedem în eroul acestui film, care nu numai că protejează pe cei slabi de cei aroganţi, dar îi ajută pe cei slabi să devină mai puternici şi face asta cu respect pentru slăbiciune--adică fără să le ceară prea mult: Vrea progres, nu perfecţiune. Dacă vă gândiţi atent, veţi vedea că aici este întreagă, în poezie, combinaţia modernă de îndrăzneală şi umilitate--niciunde nu mai auzim de regimul perfect sau oraşul lui Dumnezeu, dar auzim mereu despre cum putem să producem progres.

Dar progresul depinde de înţelegerea implicită a binelui şi răului. Dacă nu ştim ce este bine şi ce este rău, nu putem să ne îndreptăm spre mai bine şi să evităm să ne îndreptăm spre mai rău. Poeţii deci sunt oamenii care ne vorbesc despre eroii pentru a apăra distincţia dintre bine şi rău, fără de care progresul modern nu poate fi înţeles. Două mari ameninţări se prezintă: Ştiinţa, care este modernă, şi oligarhia, care nu este. Democraţia este ameninţată şi de inegalitatea socială care poate provoca războaie civile, dar mai ales de opinia ştiinţifică-psihologică după care nu există nici un adevăr în politică, nu există nici o morală adevărată şi deci nu poate exista nici un bine comun.

Toate elementele nerealiste din film--identitatea de clasă mijlocie a eroului şi lumea care doreşte să intre în clasa mijlocie pe care o păstoreşte--în mod tacit sunt reunite pentru a apăra opinia că moralitatea şi politica merg mână în mână sau deloc. Vă sugerez politicos că motivul principal pentru care oamenii detestă Hollywood-ul--care face filme simpliste sau propagandistice--este că mulţi oameni vor să creadă că morala şi politica nu pot fi sau nu trebuie legate. Unii cred asta pentru că vor să păstreze o morală pură chiar în circumstanţele în care civilizaţia este distursă de barbari; alţii pentru că vor să fie realişti despre politică, deşi suntem liberi să ne întrebăm dacă sunt într-adevăr dispuşi să aplice doctrina realismului în vieţile lor private şi dacă o asemenea atitudine este realistă până la urmă--dacă distrugem legătura naturală a familiei, nu va mai exista nici un oraş, în fond...

Prima parte a eseului aici.