Eterna reîntoarcere a lui Hugh Glass

SUPRAVIEŢUIRE Noul titlu al regizorului de origine mexicană Alejandro González Iñárritu, „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass“, cu un Leonardo DiCaprio cu mari şanse la Oscar, o poveste de o duritate extremă, dar deloc gratuită, dovedeşte din plin că marile filme se pot face şi în secolul 21, nefiind doar apanajul trecutului.

A început sezonul Oscarurilor, şi deocamdată – din ce s-a văzut până acum la noi – „The Revenant“, noul film al reputatului Alejandro González Iñárritu, are cele mai mari şanse la a câştiga principalele categorii ale mult-râvnitei distincţii (având nu mai puţin de 12 nominalizări, ceea ce e destul de mult). De altfel, pelicula a fost distinsă deja cu cele mai importante Globuri de Aur, la secţiunea „dramă“: pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi – deloc nesemnificativ – cel mai bun actor în rol principal, Leonardo DiCaprio.

Dacă ar lua şi Oscarurile, ar fi pentru al doilea an la rând când un film semnat de Iñárritu îşi adjudecă cele mai importante trofee ale industriei de film americane. După cum se ştie, anul trecut, filmul său „Birdman“ a fost premiat cu patru importante distincţii: Oscarurile pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu original şi cea mai bună imagine (Emmanuel Lubezki, acelaşi extraordinar director de imagine şi la filmul de acum, turnat exclusiv cu lumina naturală). Totodată, ar putea fi pentru prima oară când Leonardo DiCaprio câştigă – absolut meritat – Oscarul pentru interpretare, după alte patru nominalizări nefructificate.

Adevărata esenţă a westernului

Succesul nu l-a ocolit pe regizorul de origine mexicană (52 de ani, născut în Mexico City) la niciunul din cele cinci lungmetraje anterioare, de la excepţionalul debut în Mexic cu „Amores perros“ (2000) până la coproducţia „Babel“ (2006), la rândul său nominalizată la 7 Oscaruri – aceasta fiind fructuoasa perioadă în care a colaborat, ca scenarist, cu scriitorul mexican Guillermo Arriaga –, şi până la „Birdman“-ul de anul trecut. Ceea ce este important, însă, este că acest „The Revenant“ este un cu totul alt tip de film, complet diferit de „Birdman“ sau de tot ceea ce a făcut până acum Iñárritu, dovedind astfel că regizorul a fost capabil să se reinventeze cu fiecare film, de la despărţirea de Arriaga încoace.

„The Revenant“ este un mare film, în tradiţia „vârstei de aur“ a cinematografului american clasic, şi este la rândul său, ca şi recentul film al lui Quentin Tarantino „Cei 8 odioşi“, un western. Cu o singură observaţie: deşi atinge esenţa westernului clasic, „adevărul“ acestuia, într-un mod mult mai strălucit decât filmul lui Tarantino, ne dăm seama că, cu toată imensa creativitate a acelor autori din vechime, „The Revenant“ nu ar fi putut fi făcut, tehnic dar şi ca limbaj vorbind, în anii ’50-’60. Iñárritu pune la treabă, pentru a-şi spune povestea, tot ceea ce actuala tehnologie, dar şi o întreagă istorie a cinemaului pe care o are în spate, îi permite: directorul de imagine Emmanuel Lubezki face minuni (din acest motiv, filmul trebuie văzut neapărat la cinema, unde aproape simţi fizic că te afli în pădure alături de eroi), iar filmul – deşi de un realism brutal, fizic, visceral aproape – este incredibil de profund stilizat.

Om vs. natură

Apropo de western, povestea acestei lupte pentru supravieţuire inspirate din fapte reale a mai fost spusă o dată, în filmul „Man in the Wilderness“ (1971, regia Richard C. Sarafian, cu Richard Harris în rolul principal). De data aceasta, scenariul (coscris de Iñárritu) se inspiră parţial dintr-un best-seller publicat de jurnalistul Michael Punke în 2002. Acţiunea acestei poveşti à la Jack London se petrece în anul 1823, în pustietatea Munţilor Stâncoşi, când un experimentat „om al frontierei“, pe numele său Hugh Glass (Leonardo DiCaprio), este abandonat pe jumătate mort de unul din tovarăşii săi (un veros vânător de blănuri, irlandezul Fitzgerald, interpretat de extrem de versatilul actor londonez Tom Hardy – cei doi s-au mai întâlnit în 2010, în „Inception“), după ce suferise asaltul violent al unei ursoaice înnebunite de furie. Glass va trebui să se „întoarcă din morţi“ şi să parcurgă nenumărate mile, până la fortul unde se află deja restul expediţiei, prins între iarna cruntă specifică locului şi triburile de indieni ostile, care-i vânează pe cei ca el.

Ceea ce-l ţine pe Glass în viaţă, ne dăm seama la sfârşit, este dorinţa de răzbunare asupra adversarului său (pentru că acesta i-a ucis, cu mârşăvie, şi feciorul metis, singura fiinţă de care acest „om al sălbăticiei“ mai era apropiat), în ultimă instanţă de dreptate. Lucrurile nu sunt însă aşa simple, pentru că „The Revenant“ nu este vreo poveste romantică, de tip Monte-Cristo. Iñárritu foloseşte monumentalitatea întregii producţii şi a fiecărui cadru pentru a construi, de fapt, un film lipsit de grandoare şi care distruge, în realitate, orice posibil motiv de grandoare (şi de triumfalism ieftin – şi aici este principala diferenţă faţă de alte producţii cu şanse la Oscar, precum SF-ul „The Martian“): a naturii, a „pionierilor“, a „indienilor buni“, a supravieţuirii şi îndurării (din moment ce singurul mobil al lui Glass este răzbunarea) etc. Practic, niciunul dintre „miturile fondatoare“ ale Americii nu scapă intact din acest film (dar se ştie, de la von Stroheim încoace, că privirea unui „outsider“, a unui străin – aşa cum este latino-ul Iñárritu –, este întotdeauna mult mai corectă, mai percutantă).

Filozofia superioară a „raselor inferioare“ (sic)

Deşi nativii americani sunt departe de a fi idealizaţi (de tipul „indianului bun“ din „Winnetou“, „Dansând cu lupii“ sau mai ştiu eu ce), ci sunt arătaţi în toată mizeria şi cruzimea lor, „The Revenant“ mai face dreptate şi tuturor populaţiilor indigene dispreţuite şi exterminate de-a lungul istoriei de omul alb. Fitzgerald îi consideră pe toţi indienii „sălbatici“ şi îi dispreţuieşte profund (atitudine tipică rasistului dintotdeauna, până în ziua de azi), dar adevăratul sălbatic este el, fiind mânat doar de o dorinţă imorală pentru propria supravieţuire şi confort material, fără niciun orizont superior. În cele din urmă, tot un indian va fi cel care-i va revela lui Glass adevăratul sens al lungii sale călătorii (desigur, spre sine însuşi, de fapt): „Răzbunarea îi aparţine lui Dumnezeu“ (fie acesta Manitu, Iehova, Hristos sau oricare altul).

Info

The Revenant: Legenda lui Hugh Glass / The Revenant (SUA, 2015)
Regia: Alejandro González Iñárritu
Cu: Leonardo DiCaprio, Tom Hardy, Will Poulter

5 stele

Citeşte şi:

cronica mea la „Birdman“, precedentul film al lui Alejandro González Iñárritu

cronica mea la „Biutiful“, alt film al lui Alejandro González Iñárritu

PORTRET DE REGIZOR

Alejandro González Iñárritu – un expert al „ştiinţei“ sufletului

Aproape fiecare titlu al regizorului de origine mexicană Alejandro González Iñárritu a fost întâmpinat cu elogii unanime şi a concurat la statutul de capodoperă. Autorul despre care vorbim s-a născut acum 52 de ani, pe 15 august 1963, în metropola Mexico City, şi a debutat în lungmetraj destul de târziu (la 37 de ani, fix în anul 2000), dar într-unul din cele mai spectaculoase moduri din istorie, cu excepţionalul „Amores perros“ / „Iubiri şi câini“ (care cred că rămâne în continuare cel mai bun film al său, cel puţin din punct de vedere al prospeţimii şi al ingeniozităţii narative).

Acest film este o producţie strict mexicană (cu actorul mexican Gael García Bernal într-unul din rolurile principale, transformându-l astfel într-o vedetă internaţională), dar începând cu următorul film, „21 de grame“ (2003), Iñárritu s-a mutat mai „la nord“, pe pământ american, devenind unul din „ultimii mohicani“ de la Hollywood care mai luptă pentru înnoirea limbajului cinematografic şi pentru a nu abandona complet „cetatea filmului“ în faţa comercialului. Per ansamblu, cineastul mexican este unul dintre cei mai importanţi autori din cinemaul universal afirmaţi, cum spuneam, după anul 2000, ai noului mileniu cum s-ar spune.

Capabil să se reinventeze

Încă un nume mai este extrem de important pentru cariera regizorului născut în Mexic, dar adoptat de America: cel al scriitorului mexican Guillermo Arriaga, un maestru al „poveştilor întretăiate“, autor al scenariului primelor trei filme ale lui Iñárritu. „21 de grame“ era o poveste (de fapt, câteva poveşti, care se intersectau frenetic, într-o structură narativă complet pulverizată) despre suflet (un film care te impresionează şi te interesează de fiecare dată când îl vezi), având în distribuţie actori-vedetă ca Sean Penn, Benicio Del Toro, Naomi Watts, Charlotte Gainsbourg. Consacrarea definitivă a venit însă odată cu „Babel“ (2006), nominalizat la 7 Oscaruri şi care-i dădea lui Brad Pitt încă un rol de referinţă al carierei.

Avea să fie, din păcate, şi sfârşitul fructuoasei colaborări cu Arriaga, care va trece, la rândul său, în spatele camerei, pentru a-şi regiza propriul film, „The Burning Plain“ (2008). Poate de aceea următorul film al lui Iñárritu, „Biutiful“ (2010, cu magistralul Javier Bardem în rolul principal), deşi nu complet rău, nu s-a mai bucurat de aceleaşi sufragii, dovedind o criză de creaţie a cineastului. Mexicanul avea însă să se reinventeze într-un mod magnific (şi chiar de două ori), odată cu „Birdman“ (2014, 4 importante Oscaruri câştigate din 9 nominalizări) şi acum cu acest excepţional „The Revenant“ (12 nominalizări la Oscar), având şanse la performanţa de a câştiga doi ani la rând cele mai importante Oscaruri.

Top 5 filme importante

1. Amores perros / Iubiri şi câini (Mexic, 2000)
2. 21 Grams / 21 de grame (SUA, 2003)
3. Birdman / Omul Pasăre (SUA, 2014)
4. Babel (coproducţie, 2006)
5. The Revenant (SUA, 2015)