Expendables 3, o analiză

Elementul şocant la acest film este încercarea protagonistului jucat de Stallone, Barney Ross, de a îşi înlocui prietenii--camarazii de arme, fraţii, cum spune regele Henry în piesa faimoasă...--cu oameni angajaţi pentru a muri, tineri disperaţi.

Am scris de curând despre Expendables şi v-am oferit recomandări de filme de acţiune. Am promis atunci o analiză--o aveţi aici. Vă recomand să vedeţi filmul înainte de a citi mai departe.

Barney Ross are o misiune nouă, pare să fie vorba despre răzbunare. Nu e clar cum judecă: Prietenii lui, aproape la fel de bătrâni ca el, nu sunt competenţi în faţa acestui inamic, un alt antic? Sau sunt prea importanţi pentru a fi sacrificaţi? Dar noii recruţi--sunt ei numai buni de sacrificat? Sau sunt, din contră, întruparea excelenţei pe care prietenii lui au avut-o o dată, dar nu o mai au acum? Pe deasupra, tehnologia s-a îmbunătăţit între timp, ori tinerii sunt obsedaţi de tehnologie cam la fel cum bătrânii sunt obsedaţi de trecut...

Asemenea contradicţii sunt marca oricărui film prost. Alegeri inexplicabile, succesiuni de evenimente care nu pot fi justificate. Dar înainte de a condamna filmul, să ne uităm la adevărurile surprinzătoare pe care le pune la vedere. Nu sunt într-o măsură să vă demonstrez că Expendables 3 este un film măreţ--nu cred că este un film măreţ--dar cred că merită văzut, nu numai comparat cu alternativele la dispoziţia nostră, ci ca să ne ajute să ne gândim la război. Aţi putea conchide la urmă că este un film surprinzător de bun...

Stallone în mod evident vrea să compare tinerii cu bătrânii. Frumuseţea tinerilor, încrederea lor şi energia sunt imposibil de negat. Lumea le aparţine--sau ar trebui. Patru tineri sunt recrutaţi, fără vreo raţiune evidentă. Toţi sunt luptători buni şi soldaţi buni, asta este o cerinţă minimă. Unul se caţără pe munţi, unul pare să proiecteze arme, unul se luptă pe bani şi o domnişoară bate golani în cluburi. De ce ar vrea să moară? Bătăuşul are un motiv evident, i-au murit camarazii şi simte că i-a trădat. O viaţă de suferinţă s-ar putea să nu răscumpere vina. Dar caută o moarte nobilă sau o moarte josnică aici? Domnişoara, presupun, s-a săturat de lipsa de demnitate cu care o femeie este tratată în situaţia ei. Dar ceilalţi ne spun adevărul banal: Excelenţa.

Barney le oferă o ocazie riscantă--oamenii în afacerea lui lucrează nu pe bani, ci pe reputaţie. Omul care îi face legătura, care vinde mercenari, face glume pe seama lui Barney, scoţându-i umanitatea la iveală. Nu ne vine să credem că Barney ar sacrifica oamenii crud--pare să vrea într-adevăr să le dea o şansă. Ne vine să credem, din contră, că ar prefera să moară de dragul lor. Pare că pur şi simplu caută arme noi pentru a omorî un inamic neobişnuit de inventiv.

Şi aici ajungem la întrebarea cu adevărat şocantă a scenariului: De ce Conrad Stonebanks--jucat foarte bine de Mel Gibson--nu îl caută pe Barney pentru a-l omorî, de ce nu îi omoară oamenii când îi are în mână, de ce caută însă să îl umilească şi să îl înfrângă o dată ce conflictul devine inevitabil? Stonebanks arată că răul adevărat nu caută răzbunare, pentru că răzbunarea are legătură cu natura umană. Răul este neînfricat şi neruşinat, pe cât posibil. Dar şi un om rău trebuie educat de circumstanţe.

Stonebanks şi Barney au lucrat împreună în aceeaşi lume şi au tras concluzii opuse despre ce este de făcut în lumea noastră dacă eşti un bărbat adevărat. Stonebanks a decis că sentimentalismul este ridicol, aşa că a devenit un afacerist prudent, care îşi ascunde crimele în spatele altor crime. Un om cu adevărat rău caută să pară mort, nu să îşi omoare duşmanul. Stonebanks a învăţat discreţia pentru că a fost înfrânt, dar a învăţat să comită orice crimă profitabilă pentru că a luat spectacolul nedreptăţii drept ghid. Numai un om care vrea să îşi omoare prietenii poate gândi astfel. Răul este anterior ocaziei de a profita şi depinde de inumanitate.

Barney nu pare să înţeleagă cât de grav este faptul că Stonebanks nu este mort. Pe scurt, îl subestimează constant--oamenii onorabili întotdeauna subestimează calculul, şiretenia. Amândoi ştiu că Barney este un războinic superior, de unde trag concluzii diferite--Stonebanks conchide că trebuie să omori în secret şi că onoarea războinicului îl slăbeşte, expunându-l trădării. Din contră, Barney trebuie să demonstreze că onoarea, sacrificiul pentru alţi oameni, poate avea succes.

Această povară a demonstraţiei este cumva cheia încercării de a-şi înlocui echipa. Barney este capabil să arate respect pentru tineri şi să le accepte ideile--astfel, noua echipă obţine ceea ce tinerii par să îşi fi dorit, să facă parte dintr-o echipă, ceea ce demonstrează că sunt oameni împreună cu alţi oameni. Competiţia între creaturi excelente aici este îmblânzită de un bine comun--un duşman comun. Mercenarii par să sugereze că tratează în termeni de bani cu alţi oameni, dar sunt loiali între ei. Acesta este un model minim de justiţie, aici oferit ca soluţia la individualismul nociv care tinde să distrugă încrederea şi umanitatea atâtor oameni care nu simt vreo legătură profundă cu comunitatea în care trăiesc.

Ambiţia acestei comunităţi nu este evidentă numai în capacitatea de sacrificiu, ci şi prin înlocuirea ficţiunilor dreptului internaţional cu realitatea serioasă a răzbunării. Barney serveşte America scoţând în afara ţării oameni care nu pot trăi în civilizaţia americană, dar care o pot servi ca mercenari--oameni care sunt plătiţi să omoare inamicii Americii, ceea ce vasta majoritate a cetăţenilor nu sunt capabili sau doritori să facă. Asta este aproape de armata voluntară--profesionistă, apolitică, lipsită de poezie epică--a zilelor noastre.

Cele două motive imposibil de combinat--nevoia de succes ce nu poate fi îndeplinită de bătrâni şi nevoia de a-şi proteja prietenii ce nu poate fi îndeplinită câtă vreme comunitatea prietenilor războinici continuă--arată nevoia bătrânilor şi tinerilor de a trăi împreună ca bărbaţi şi războinici. Dar excelenţa tinerilor nu le permite să accepte autoritatea bătrânilor, diferit de viaţa politică, în care bărbaţii trebuie să accepte dominaţia bătrânilor pentru a obţine soţii. Şi comunitatea bătrânilor nu poate fi extinsă fără a-şi pierde din puterea pe care o are asupra sufletului, diferit de viaţa politică, în care slăbirea camarederiei feroce a bărbaţilor este compensată de iubirea de familie, care poate deveni la fel de feroce.

Imposibilitatea aceasta deci revelează corelativul răzbunării, binele comun. Aceşti bărbaţi sunt prea tineri sau prea bătrâni pentru a trăi viaţa oamenilor împreună în oraş. Au nevoie de femei.