Filme de Crăciun

Vă prezint patru filme din epoca clasică a filmului de Hollywood. Patru poveşti despre relaţia dintre virtuţile morale şi fericire.

IT'S A WONDERFUL LIFE (1946)

Acesta este marele film de Crăciun produs în Hollywood, ultimul film faimos al unuia dintre puţinii regizori ai democraţiei, Frank Capra. Este o poveste despre caracterul american, despre conflictul dintre pornirea către aventură şi nevoia de a apăra o comunitate, dintre individul care încearcă să conducă comunitatea şi instinctele care provoacă nelegiuirea. La momentul la care a apărut povestea, era posibil ca un regizor de succes să arate urâţenia lumii noastre fără frica târzie că nu putem fi răscumpăraţi. Este un film despre relaţia dintre străduinţele oamenilor şi justiţia divină, fără care nu există justiţie între oameni.

CHRISTMAS IN CONNECTICUT (1945)
 

O comedie romantică de crăciun care ar trebui să câştige ceva din faimă, dacă nu pentru alt motiv, pentru că este atât de modernă. Domnişoara este o femeie care se preface în presă că ar fi o doamnă a casei perfectă--modelul însuşi al fericirii domestice. Poporul suferă de pe urma războiului şi a crizei economice, dar visează la fericire. Domnişoara are ocazia să vadă confruntarea dintre cinismul de metropolă, unde nimic nu te surprinde pentru că nimeni nu este în mod spontan generos, şi demnitatea fără de care nici o comunitate nu poate supravieţui.

Bărbatul care se îndrăgosteşte de ea este un soldat care a descoperit că trebuie să se îndrăgostească de femei dacă vrea să mănânce--asta era înainte de epoca multi-culturală în care poţi pur şi simplu comanda mâncare--şi care ajunge la aceeaşi confruntare cu ceea ce cred oamenii despre fericirea domestică. Afară de umorul modern de screwball comedy, ce este neobişnuit pentru un film de crăciun este că scena iubirii este o casă care nu este o casă. Ar putea să pară naiv sau idealist să spui că dacă te prefaci că ai o casă fericită vei avea o casă fericită, dar aici există o notă de realism inconfundabilă--importanţa pe care imaginile o au în felul în care ne trăim vieţile. Imaginea unui Crăciun fericit este aici centrul fericirii domestice; probabil că oamenii care sărbătoresc şi astăzi Crăciunul au o intuiţie similară.

HOLIDAY INN (1942)

Un alt fim despre cum imaginea fericirii domestice şi realitatea sunt legate. De data asta, oamenii care se prefac că sunt fericiţi sunt profesionişti: Fred Astaire, cel mai faimos danstor din America, şi Bing Crosby, cel mai faimos cântăreţ, joacă o trupă de dansator şi cântăreţ, la o cabană deschisă numai pentru marile sărbători americane. Irving Berlin, marele scriitor de muzică americană, are astfel ocazia să treacă în revistă caracterul american ca un catalog muzical, care se referă simultan la obiceiuri şi la aspiraţii.

Intriga filmului are legătură cu contradicţia dintre adevărul pe care îl amintesc aceste sărbători şi ocazia pe care o oferă naivitatea sau credulitatea oportunismului, pe care se bazează celebritatea. Din nou, este o poveste modernă--mai modernă decât majoritatea poveştilor de astăzi, pentru că vine dintr-o epocă în care toate aceste conflicte astăzi tipice erau vizibile cu o claritate tipică începutului.

Conflictul erotic care dă formă acestui conflict dintre sărbătorile naţionale şi celebrităţile astfel create are legătură cu ce îşi doreşte femeia modernă--de o parte, faima şi independenţa care însoţesc, anunţă şi definesc succesul, de cealaltă partea, pierderea independenţei şi cunoaşterea intimă care nu este posibilă decât în viaţa privată.

Aşa arată diferenţa dintre a face audienţa fericită şi a face un om fericit, dintre a fi iubit de milioane şi a fi iubit de o persoană, dintre celebritate şi demnitate, dintre viaţa publică şi viaţa privată.

Gustul pentru viaţa privată duce la următoarea situaţie--dragostea poate să fie arătată într-un film ca un duet muzical, pentru că muzica educă prin plăcere, fără moralism, şi trezeşte direct pasiunile sufletului.

WE'RE NO ANGELS (1955)

O comedie cu Humphrey Bogart, despre trei puşcăriaşi care evadează, dar care ajung să îşi pună nou-dobândita libertate în slujba unei familii care are nevoie de ajutor de Crăciun. Întrucât politica modernă se bazează pe presupunerea că oamenii nu sunt şi nu ar trebui trataţi de parcă ar fi îngeri, cred că este important să vă prezint sugestia fundamentală a acestei poveşti, care neagă şi în acelaşi timp afirmă că oamenii--sau unii oameni--se poartă de parcă ar fi îngeri.

Obiceiul şi nevoia ne înclină să ne gândim la justiţie în termenii legii, dar avem şi o înţelegere a justiţiei fundamentală, care spune că nici o nedreptatea nu este mai mare sau mai evidentă decât lipsa de recunoştinţă. Recunoştinţa este ceea ce transformă aceşti puşcăriaşi în îngeri şi asta este problema tuturor filmelor despre Crăciun.