Film

articolul anterior articolul urmator

Filmul „Annette”, cu Adam Driver şi Marion Cotillard, va deschide ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes

0
19 Apr 2021 11:13:05
Autor: News.ro

Filmul romantic muzical „Annette”, regizat de Leos Carax, cu Adam Driver şi Marion Cotillard, va deschide, pe 6 iulie, cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de la Cannes.

Lungmetrajul va fi inclus şi în competiţia de anul acesta.
 
„Annette”, primul film în limba engleză al lui Carax, va fi lansat simultan în cinematografele din Franţa. Coloana sonoră cuprinde piese originale ale Sparks, trupă art-rock fondată în 1971 de Ron şi Russell Mael.
 
Pentru SUA şi Canada, Amazon Studios deţine drepturile, iar pe pieţele internaţionale este reprezentat de Kinology.
 
Filmul e produs de Charles Gillibert (CG Cinéma International), Paul-Dominique Vacharasinthu (Tribus P. Films) şi Driver, în asociere cu Amazon Studios, Arte şi Canal Plus.
 
Descris ca „vizionar şi enigmatic” de festival, Carax a regizat câteva filme cult de-a lungul carierei, între acre „Pola X” (1999) şi „Holy Motors” (2012), ambele în competiţie la Cannes. El a mai semnat „Les Amants du Pont Neuf” (1990).
 

 
„Fiecare film al lui Leos Carax este un eveniment. Şi acesta de faţă se ridică la nivelul aşteptărilor. «Annette» este un cadou la care iubitorii de cinema, muzică şi cultură sperau, unul după care tânjeam în ultimul an”, a spus Pierre Lescure, preşedintele Cannes Film Festival.
 
Festivalul de Film de la Cannes este programat să aibă loc anul acesta între 6 şi 17 iulie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările