Filmul „Focus“, cu Will Smith în rolul principal, domină box office-ul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii Will Smith şi Margot Robbie, în filmul „Focus“ FOTO Warner Bros.
Actorii Will Smith şi Margot Robbie, în filmul „Focus“ FOTO Warner Bros.

Lansat în cinematografele din România pe 27 februarie, filmul „Focus“, cu Will Smith în rolul principal, rămâne pe primul loc în box office-ul românesc pentru a doua săptămână consecutivă.

În urma acestui weekend, producţia Warner Bros. Pictures a mai adunat în sălile de cinema 31.957 spectatori, cu încasări de 631.915 lei. Până în prezent, „Focus“, care îi are în rolurile principale pe Will Smith şi Margot Robbie, a reuşit să aducă în sălile de cinema 101.451 spectatori şi să înregistreze încasări totale de 1.917.427 de lei.

„Focus“ spune povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii. Acesta începe să îi destăinuie din secretele meseriei, însă atunci când simte că se îndrăgosteşte, Nicky rupe relaţia şi dispare fără urmă. Trei ani mai târziu, Jess, acum o adevărată femeie fatală, apare la Buenos Aires, în mijlocul unei curse cu miză mare. În mijlocul celei mai noi şi mai periculoase scheme a lui Nick, ea vine şi-i dă planurile peste cap şi îl scoate din joc pe maestrul escroc.

Filmul „Focus“, cu Will Smith şi Margot Robbie, a debutat pe primul loc şi în box office-ul nord-american, cu încasări de 19,1 milioane în weeekend-ul trecut.

   

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite