Globurile de Aur: momente memorabile. Kevin Costner a mulţumit României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
emma thompson globurile de aur 2013 foto getty images

Gala Globurile de Aur 2015, care va avea loc duminică, în Beverly Hills, deschide sezonul marilor gale anuale din lumea filmului, sezon care se va încheia pe 22 februarie, cu Premiile Oscar. „Adevărul“ vă prezintă favoriţii din acest an, dar şi unele dintre momentele memorabile desfăşuraate de-a lungul timpului.

Ajunse la cea de-a 72-a ediţie, Globurile de Aur premiază performanţele din film şi din televiziune, făcând distincţie între Dramă şi Comedie. Globurile de Aur sunt decernate pe baza voturilor celor 93 de membri ai Asociaţiei presei străine de la Hollywood (HFPA).

Anul acesta, filmul „Birdman“, semnat de regizorul mexican Alejandro González Iñárritu, conduce în topul nominalizărilor la premiile Globurile de Aur, cu şapte menţiuni, urmat de „Boyhood“ şi „The Imitation Game“, cu cinci. Actriţa americană Jennifer Aniston a primit prima nominalizare la Globurile de Aur 2015, pentru interpretarea din drama „Cake“, iar criticii spun că prestaţia sa din acest film este „definitorie pentru cariera actriţei“.

Pe scena galei revin prezentatoarele din ultimii doi ani, actriţele Tina Fey şi Amy, care sunt din nou gazdele galei.
Gala se desfăşoară la hotelul Beverly Hilton, din Beverly Hills, iar actorii nu sunt într-o sală de spectacole, ci stau la mese. 

Astfel, în 1998, când actriţa Christine Lahti (din serialul „Chicago Hope“) a câştigat un trofeu şi a fost chemată pe scenă, ea se afla la toaletă. Până ce Lahti s-a întors de la toaletă, pe scenă a urcat regretatul actor Robin Williams, care a întreţinut publicul cu câteva glume.

În 2001, actriţa Elizabeth Taylor a prezentat categoria Cel mai bun film. Aflată într-o stare vizibilă de confuzie, Liz Taylor voia să deschidă plicul şi să anunţe câştigătorul înainte de a citi nominalizările. Producătorul Dick Clark a fost nevoit să urce pe scenă pentru a-i arăta ce să facă.

 În 2013, Kevin Costner, care a câştigat Globul de aur pentru Cel mai bun actor în rol principal, în miniseria „Hatfields and McCoys“, filmată la noi în ţară, a mulţumit României în discursul pe care l-a ţinut pe scenă.

„A fost o călătorie minunată. Le mulţumesc tuturor oamenilor din faţa camerei şi din spatele ei, oamenilor din România“, a declarat actorul.

Kevin Costner a mulţumit României în discursul său la Globurile de Aur 2013

Actriţa Jodie Foster, care a primit un premiu pentru întreaga carieră în cadrul galei Globurile de Aur 2013, a ţinut un discurs emoţionant, recunoscându-şi indirect orientarea gay, lucru despre care nu a vorbit niciodată în public. 

„Îi mulţumesc fostei mele partenere în iubire, surorii mele de suflet în această viaţă. Confesoarea mea, cea mai bună prietenă de 20 de ani încoace, Cydney Bernard. Îţi mulţumesc Cyd! Sunt atât de mândră de familia noastră modernă, de fiii noştri extraordinari, Charlie şi Kit, care sunt motivul pentru care respir şi evoluez“, a spus Jodie Foster pe scenă.

La Globurile de Aur 2014, actriţa britanică Emma Thompson a fost protagonista unui moment amuzant, în opinia unora, penibil după părerea altora. Sau poate doar regizat. Ea a urcat pe scenă desculţă pentru a înmâna Globul de Aur la categoria Cel mai bun scenariu. Actriţa şi-a ţinut pantofii marca Christian Loubutin într-o mână şi paharul cu martini în cealaltă şi i-a rugat pe cei din sală să facă linişte, în timp ce a făcut un semn către interiorul roşu al pantofilor, spunând: „Vreau doar să ştiţi: vedeţi roşul acesta? Este sângele meu“.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite