Irina Rimes, invitat surpriză în serialul „Aventurile Fraţilor Urşi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 15 octombrie, de luni până vineri, de la 16:55, ceimai simpatici urşi se reîntorc la Cartoon Network în noi episoade „Aventurile fraţilorurşi”, dar şi cu o surpriză pentru fanii lor din România.

Cântăreaţa şi compozitoarea Irina Rimes va fi vocea personajului Estelle din îndrăgitaanimaţie: „Estelle este o cântăreaţă, dar, spre deosebire de mine, ea este o divă. Eu nusunt o divă, eu sunt o femeie – copil  care iubeşte să facă muzică. Trebuie să recunosc cămi-a plăcut enorm să dublez, a fost una dintre cele mai amuzante dimineţi din ultimeleluni, m-am distrat copios. Ce e interesant e că în 2015 am văzut trailerul acestui serial şim-a prins povestea urşilor încă de atunci. Dar să-mi fie mie dat vreodată să dublez voceaunui personaj din această animaţie, la asta nu m-aş fi gândit! Interesant cum se întorclucrurile”, declară Irina. Recunoaşte că şi-a dorit dintotdeauna ca într-un fel sau altul să facă parte din lumeadesenului animat, pentru că se simte apropiată de cei mici, dar şi datorită personalităţii eicopilăroase: „M-am gândit că voi face parte dintr-o animaţie, doar că nu ştiam cum. Iatăcă visul meu s-a împlinit odată cu dublarea rolului Estellei din «Aventurile fraţilor urşi»de la Cartoon Network”, continuă cântăreaţa. Acum nu mai are timp să se mai uite la serial pe cât şi-ar dori de mult, dar asta nuînseamnă că Irina nu îi cunoşte pe cei trei fraţi urşi. „Dintre toţi, cel mai mult îmi place deUrsul Polar, mă identific cu el cumva. Este introvertit, trăieşte fiecare sentiment în felullui şi e cuminte. Ca mine: şi eu sunt cuminte! În schimb, dacă nu aş fi dublat-o pe Estelle,mi-ar fi plăcut să îi pun voce lui Grizz. E un splash mare de energie, aşa cum sunt şi eu pescenă. Pan-Pan, ursul panda, e iubibil. E ca mine când scriu o piesă”. 

Întâlnirea cu  desenul   animat  i-a amintit   Irinei   şi  de copilăria   din   satul  Izvoare,  dinRepublica Moldova. „Noi nu am avut niciodată cablu, ci doar o antenă care se strica des. Fratele meu, care este cu cinci ani mai mic decât mine, se urca pe acoperiş să o repare. Aveam un sistembine pus la punct: el bătea cu piciorul, în acoperiş, foarte tare, să aud eu din casă. Larândul meu, îi răspundem cu o singură bătaie în geam dacă era bine, adică dacă seprindeau ceva programe tv, sau cu două bătăi dacă nu era bine şi trebuia să mai întoarcăantena puţin spre vest, să vină mai bine semnalul”, încheie Irina. În „Aventurile fraţilor urşi”, cele trei personaje principale, Grizzly, Panda şi Ursul Polarîncearcă în felul lor special să se adapteze lumii complicate în care trăim. Cei trei fraţisimpatici şi diferiţi încearcă prin exemplul personal să îi ghideze pe cei mici prin viaţă, cuumor, optimism şi întotdeauna alături de nişte prieteni fantastici. Din 14 octombrie, de laora 16:55, urmăriţi peripeţiile simpaticilor urşi la Cartoon Networ.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite