Istoria din fotoliu: Minunatele aventuri ale lui Uhtred de Bebbanburg şi Freydís Eiríksdóttir. Povestea continuă

Foto: Netflix

Le-am văzut invers, mai întâi ”Vikingii: Valhalla” / ”Vikings: Valhalla”, a cărui acţiune se petrece undeva prin secolul XI, după aceea ”Ultimul regat” / ”Last Kingdom”, ale cărui aventuri sunt cu un secol mai devreme.

Aşa a fost programarea la Netflix şi, până la urmă, ce mai contează, istoria de până acum vreo câteva secole e toată la fel: regi şi regine, domniţe şi cavaleri, mulţi războinici, multe bătălii, un pic de foamete, a, să nu uit, poporul, umil şi uşor de convins să accepte diferite lucruri groaznice pe care i le cer mai marii vremurilor. 

Aşa era pe atunci. Doar pe atunci. 

A fost un început de primăvară frumos, cu două seriale despre Norsemen, oamenii Nordului, opt episoade la primul serial, alte zece la al doilea, multă dramă, efecte frumoase, timpul condensat (în definitiv, ce mare lucru pentru nişte corăbii vikinge să plece dimineaţa de pe coasta de est a Angliei, pardon, din ţinutul Daneland, şi să ajungă pe la prânz la Kattegat, azi Oslo, ca să salveze lupta şi  intriga şi să nu rămână telespectatorul fără partea de happy-end). 

În amândouă e un pic de istorie, nu multă, ca să nu încurce, poveştile sunt frumoase, morala vieţii şi a credinţei este schimbătoare, ca în viaţă, dar, până la urmă toate se aşază cum nu se poate mai bine. 

Foto: guideclear.com

Desigur, la fiecare episod, câte un erou îndrăgit iese din scenă, nu spun cum, nu se mai practică în ziua de azi,  dar ştim de la început că, orice s-ar întâmpla, Leif Erikson şi Freydís Eiríksdóttir (v-aţi prins, da, sunt copiii lui Erik cel Roşu, cel care înaintea lui Columb...), frate şi soră, veniţi din Groenlanda pentru răzbunare, vor izbândi până la capăt, teferi şi nevătămaţi, indiferent câte sezoane (deocamdată a fost doar unul) vor trece peste ei.  

Sper să mai fie pentru ”Vikingii: Valhalla” / ”Vikings: Valhalla”, că de vikingi avem nevoie încă. 

Leif, un insular din nord, obişnuit cu gheaţa, nu putea fi interpretat decât de un insular din  sud, obişnuit cu nisipul, Sam Corlett, un australian, model profesionist şi actor.  

Tot model, fost, prezent, mai mult ca sigur şi viitor, este şi Frida Gustavsson, o suedeză de 1,86 metri, nu ştiu de ce m-am oprit să spun asta, care devine apriga Freydís, răzbunătoarea şi, după un timp, purtătoarea de sabie decorată cu simboluri runice. Înţelesul lor îl aflaţi urmărind filmul. 

Foto: www.digitalspy.com

La fel este şi povestea, atât de bogată în aventuri, a lui Uhtred de Bebbanburg din ”Ultimul regat” / ”Last Kingdom”.  

Patru sezoane - cu acesta, cinci - a luptat pentru unirea regatelor Angliei, tocmai el, viking păgân şi fără de castel.  

Mai întâi cu Alfred (cel Mare!), după aceea cu Eduard (cel Bătrân!), a fost ba apreciat, ba exilat, s-a şi creştinat, la un moment dat, deşi sub tunică purta ascuns un micuţ ciocan al lui Thor (se numeşte Mjölnir în viaţa reală a zeilor, şi e folosit în luptă şi pentru a convinge acolo unde nu merge cu vorba bună), legat cu aţă. 

Iar el rămâne peste decenii tânăr, îndemânatec cu sabia şi înţelept pentru cei din jur, mai ceva ca regii pe care i-a slujit cu credinţă, da, mereu cu credinţă, şi nu l-au meritat. 

În fond, nici nu era treaba lui, a lui Alexander Dreymon / Doetsch. Actor german, crescut prin Franţa, SUA şi Elveţia, priceput la arte marţiale şi la călărie, probabil de aici i s-a tras.  

Dar pentru Bebbanburg, castelul Bamburgh  de astăzi, aproape de graniţa cu Scoţia, pentru Northumbria, cel mai nordic din cele şapte regate saxone, merită să lupţi. 

Şi mi-a mai plăcut povestea reginei Haakon, care în cronica de istorie ar fi fost bărbat, fiul al regelui Eirik Håkonson, şi ar fi domnit vreo trei ani, dar în film e, cum am spus, regină, de loc de undeva din Egipt, unde e mai mult soare şi ştiţi ce se întâmplă. 

Când îi vin soli de departe, îi însoţeşte în piaţa mare din Kattegat, acolo unde târgoveţi din toată lumea vând şi cumpără. E o lume fără sancţiuni, se vorbeşte chinezeşte, ruseşte, ce să zic, pasajul asta din film nu ştiu dacă mai e de actualitate pentru istoria de acum un mileniu. 

În film, ”Vikingii: Valhalla” / ”Vikings: Valhalla”, regina domneşte mai puţin, doar câteva episoade. În faţa duşmanilor, nici măcar garda ei de corp, o luptătoare vikingă tot de undeva din sud, nu o poate salva. 

De aia, spun, istoria nu trebuie amestecată decât în porţii mici. 

În celălalt serial, ”Ultimul regat” / ”Last Kingdom”, cam la fel e ”gătită” epoca veche, să nu se depărteze prea mult de istoriile noastre de astăzi.  

În care suntem toleranţi, iubitori de libertăţi de toate felurile, multiculturali şi multietnici. 

Nu e foarte strident, doar atât cât să se spună că filmul nu a ocolit şi problemele şi realizările prezentului, nu e, însă, nici foarte istoric. 

Foto: Netflix 

Părintele Benedict este, în film, un cleric cu multe probleme, mai des pe lângă butoiul cu mied, mai apropiat de păcănele, dacă ştiţi ce sunt acestea, schimbător în loialităţi, de aceea i se dau misiuni prin locuri mai îndepărtate, de pildă pe lângă vikingii de la marginea regatului Wessex.  

Dar în cele sfinte este priceput, are chemare, nu bagă nimeni de seamă că şi el este tot de undeva de la sud de Mediterana. Mult la sud. 

Scenariştii spun că ar fi existat un astfel de personaj, Adrian nu Benedict, venit de prin Africa de Nord, e adevărat nu în secolul respectiv, nici în cel de dinaintea lui, care ar fi trăit pe lângă Canterbury.  

Actorul e, se înţelege, britanic, Patrick Robinson, chiar foarte bun, aşa că mai uşor cu criticile şi solicitările rigide de acurateţe istorică. 

Istoria e pe sezoane, ”Vikingii: Valhalla” / ”Vikings: Valhalla” e la primul, ”Ultimul regat” / ”Last Kingdom”, la al cincilea.  

Şi povestea continuă, popcorn şi abonament plătit să avem.  

Parcă mai era ceva...